Coloseni 1:1-11

Această scrisoare este adresată unei adunări pe care Pavel n-o vizitase niciodată (cap. 2.1). Colose pare să fi primit evanghelia prin intermediul lui Epafra, slujitor al lui Dumnezeu despre care aici (v. 7, 8) şi în capitolul 4.12,13 este dată o mărturie remarcabilă. Potrivit obiceiului său, apostolul pune în evidenţă mai întâi tot binele posibil la vremea credincioşilor cărora le scrie. Să ne inspirăm şi noi din exemplul său. Credinţa, speranţa şi dragostea erau fructul întreit şi complet adus de evanghelie la Colose (v. 4, 5). Însă ceea ce hrăneşte credinţa, ceea ce susţine speranţa şi ceea ce înflăcărează dragostea este cunoştinţa lui Dumnezeu (v. 10). De aceea, apostolul cere pentru coloseni, în rugăciunea lui, ca ei să fie umpluţi de această cunoştinţă. Trebuia ca umblarea lor – şi a noastră – să se supună unui dublu motiv. Faţă de cei din jurul nostru: să ne arătăm vrednici de Cel Căruia afirmăm că-I aparţinem! Şi, mai presus de toate, faţă de Domnul, dacă-L iubim: să căutăm să-I fim plăcuţi în toate privinţele! Gloria exercită asupra noastră o atracţie puternică (v. 11). Dar de ce se impune toată puterea Domnului? Nu pentru o aşa luptă spectaculoasă, nici chiar pentru a vesti, aici, evanghelia, ci, simplu, pentru a ne da răbdare şi consecvenţă („orice răbdare şi îndelungă-răbdare“) – cu bucurie. Sunt victorii pe care avem ocazia să le obţinem în fiecare zi!