Charles Henry Mackintosh, ale cărui iniţiale C.H.M.sunt bine cunoscute multor creştini din toată lumea, s-a născut în octombrie 1820 în Glenmahne Barrachs, principatul Wicklow – Irlanda. Tatăl său era căpitan în regimentul Highland şi slujise în Irlanda. Mama lui provenea dintr-o familie stabilită de mult timp în Irlanda, bunica din partea mamei fiind Lady Weldon.
La vârsta de 18 ani, tânărul a experimentat o trezire spirituală prin intermediul unor scrisori pe care le-a primit de la sora lui în urma întoarcerii ei la Dumnezeu. Însă pace în inimă a primit în urma citirii cărţii lui John Nelson Darby: „Acţiunile Duhului Sfânt”. Atunci a devenit important pentru el adevărul că temelia păcii noastre cu Dumnezeu nu este lucrarea Domnului Hristos în noi, ci lucrarea Domnului Hristos pentru noi.
Era un tânăr creştin când a preluat un post într-o întreprindere din Limerick. Citea mult Cuvântul lui Dumnezeu şi se ocupa cu entuziasm de diferite studii. În 1844 a deschis o şcoală privată îh Westport şi s-a îndreptat cu zel spre munca de educaţie. Viaţa lui spirituală era înflăcărată de dorinţa de a acorda primul loc în viaţă Domnului Hristos şi de a-L considera pe El subiectul principal al lucrării Sale. Când în anul 1853 a observat că munca în şcoală îi reţine prea mult timp şi îi consumă prea multă energie, temându-se ca această slujbă să nu ocupe locul central al intereselor sale, a renunţat la ea.
A urmat consacrarea lui în Dublin, unde a intrat în contact cu John Gifford Bellett şi cu alţi fraţi.
Începea de acum să vestească public, atât credincioşilor cât şi necredincoşilor, Cuvântul lui Dumnezeu.
Aproximativ în acest timp a început el să scrie gândurile cu privire la cele cinci cărţi ale lui Moise, astfel că în anii care aveau să urmeze au apărut la anumite intervale de timp, tipărite în ediţii diferite, meditaţiile sale asupra acestor cinci cărţi, marcate de un puternic duh de evanghelizare. Prietenul său Andrew Miller, scriind un cuvânt introductiv la aceste cărţi, afirma cu convingere: „Stricăciunea absolută a oamenilor prin păcat şi mântuirea desăvârşită a lui Dumnezeu în Domnul Hristos sunt prezentate explicit şi deseori foarte exact”.
Ca autor, C.H.Mackintosh avea un stil uşor de înţeles; îşi prezenta gândurile cu forţă şi convingere. Multe din explicaţiile sale au apărut la început multor credincioşi ca având un aer particular, dar temele cu privire la credincioşia faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi încrederea în Domnul Hristos au fost şi sunt până azi un mare ajutor.
Pe lângă activitatea sa de scriitor, a apărat şi a vestit timp îndelungat Evanghelia, astfel că adevărul creştin s-a făcut cunoscut cu putere prin lucrarea sa. Când Irlanda avea să cunoască marea mişcare de trezire, în anii 1859 – 1860, era şi el activ, iar primele apariţii ale revistei „Things New and Old” consemnează multe mărturii ale acestei activităţi. C.H. Mackintosh a început această revistă în anul 1858 împreună cu prietenul său Andrew Miller, periodic ce a constituit mulţi ani un ca nal de învăţătură şi de zidire pentru mulţi credincioşi. Multe din articolele conţinute în el au fost traduse şi tipărite în revista „Mesageri ai harului în Hristos”. În anul 1880, pentru C.H. Mackintosh avea să înceteze activitatea de redactor al revistei „Things New and Old”, lucrare ce va fi preluată de Charles Stanley timp de un deceniu.
C.H. Mackintosh a fost un om mare al credinţei care mărturisea întotdeauna cu plăcere că Dumnezeu l-a încercat de multe ori, dar nu l-a lăsat niciodată să sufere lipsuri sau să fie fară venituri materiale în timp ce se afla în slujba Evangheliei.
Este greu să apreciem efectele care au încununat scrierile sale. El primea scrisori de mulţumire şi de apreciere din întreaga lume pentru explicaţiile sugestive pe care le găseau cu privire la cele cinci cărţi ale lui Moise. Dwight L.Moody şi C.H.Spurgeon au recunoscut că ei datorează mult scrierilor lui C.H. Mackintosh.
Moody scria: „C.H. Mackintosh a avut cea mai mare influenţă asupra mea”. Asemenea lucrării „Gânduri privind cele cinci cărţi ale Iui Moise”, şi cele şase volume „Miscellaneous Writings” (Scrieri diverse) sunt frecvent reeditate.
O realitate impresionantă din viaţa lui C.H.M. este că primei lui publicaţii din anul 1843 i s-a dat titlul de „Pacea lui Dumnezeu“, iar la câteva luni după plecarea sa acasă, intra spre editare manuscrisul cu titlul „Dumnezeul păcii“. Ultimii patru ani de viaţă i-a petrecut în Cheltenham, unde şi-a continuat lucrarea de scriitor, renunţând, din cauza vârstei, la lucrarea de vestire în public. La 2 noiembrie 1896 pleca în pace la Domnul său, iar patru zile mai târziu avea să fie aşezat lângă mormântul soţiei sale iubite. La înmormântarea sa, unde au fost prezenţi oameni în număr foarte mare, a rostit un cuvânt de adio dr.Walter T.P.Wolston din Edinburg, cel care a surprins din Geneza 25.8-10 şi Evrei 8.10 înmormântarea lui Avraam. În încheiere, cei adunaţi au intonat cel mai frumos imn al lui John Nelson Darby: „O, loc binecuvântat“
O, ce slăvit locaş şi binecuvântat
Cu noi privelişti de sublim şi nepătat!
Cu străluciri unde păcat şi umbră nu-s în stare
Nici să pătrundă, nici să mai doboare!
Ne e scăldată inima-n a Domnului splendoare,
Dorul în piept ne arde tot mai tare;
Suntem străini aici, întruna călători
Pe un pământ cu jar mereu rătăcitori.
(Prelucrarea după J. N. Darby)