Cartea şi sufletul

În formarea caracterului unui slujitor de succes la Cuvântului lui Dumnezeu, sunt esenţiale două ingrediente; mai întâi o cunoştinţă exactă a Bibliei şi în al doilea rând o apreciere adecvată a valorii sufletului şi a necesităţii acestuia. Combinaţia dintre aceste două calităţi este de cea mai mare importanţă, în cazul oricui este chemat să slujească în cuvânt şi în doctrină. A avea doar una din acestea două va face din cineva un slujitor dezechilibrat. S-ar putea să fiu bine citit în Scriptură; s-ar putea să am o cunoştinţă profundă a conţinutului cărţii şi un simţ select a gloriilor lor morale dar dacă uit sufletul cu multiplele şi profundele lui nevoi, slujirea mea va fi lamentabil defectă. Îi vor lipsi ascuţimea, savoarea şi puterea. Nu va satisface dorinţele inimii, nici nu va vorbi conştiinţei. Va fi o slujire din carte, dar nu pentru suflet. Adevărat şi frumos, în adevăr, dar deficient în folosinţă şi în punere în practică.

Pe de altă parte s-ar putea să fiu preocupat de suflet şi de nevoia lui. S-ar putea să tânjesc să fiu folositor. S-ar putea ca dorinţa inimii mele să fie să slujesc inimii şi conştiinţei ascultătorului sau cititorului meu: dar daca nu-mi cunosc Biblia, dacă nu sunt un cărturar bine învăţat, nu voi putea avea material pentru a fi folositor. Nu voi avea nimic pentru a oferi sufletului, nimic pentru a atinge inima, nimic pentru a atinge conştiinţa. Slujirea mea va fi fără rod şi obositoare. În loc să învăţ sufletele le voi plictisi şi în loc să le zidesc le voi irita. Îndemnul meu, în loc să încurajeze sufletele pe drumul uceniciei, le va descuraja, din pricina lipsei unei temelii.

Aceste lucruri sunt vrednice de o considerare atentă. S-ar putea ca uneori să asculţi o persoană slujind Cuvântul care să aibă o parte mare din primele calităţi mai sus menţionate şi foarte puţin din cea de-a doua. Este evident că are cartea şi gloriile ei morale înaintea vederii sale spirituale. El se ocupă atât de mult cu ele, încât uneori, uită că înaintera lui stau suflete. Nu există nici un apel direct puternic către inimă, nici o luptă puternică cu conştiinţa nici o aplicare practică a conţinutului cărţii la sufletele ascultătorilor. Este foarte frumos dar nu atât de folositor pe cât ar trebui să fie. Slujitorului îi lipseşte cea de-a doua calitate. El este mai mult un slujitor al cărţii decât un slujitor al sufletului.

Sunt apoi din aceia care în slujirea lor sunt ocupaţi în totul cu sufletul. Ei fac chemarea, încurajează, îndeamnă. Dar din cauza lipsei de cunoştinţă şi a unei preocupări regulate cu Scriptura, sufletele sunt absolut epuizate, terminate sub slujirea lor. În adevăr, ei afirmă cu tărie că baza lor este Scriptura, dar se folosesc de ea atât de neîndemânatic, mânuirea lor este atât de nepotrivită, aplicaţia făcută este atât de neglijentă încât slujirea lor se dovedeşte a fi pe cât de neinteresantă pe atât de neprofitabilă.

Acum dacă am fi întrebaţi, care din cele două caractere ale slujirii le-am prefera? Fără să ezităm ar trebui să spune că pe primul. Dacă gloriile morale ale cărţii ne sunt descoperite, atunci este ceva care să intereseze inima şi s-o inifluenţeze, iar dacă cineva este cât de cât interesat şi conştincios, el va lua ceva. Pe când în al doilea caz nu există nimic decât un apel obositor şi o încurajare mustrătoare.

Dar, deşi nu este nevoie s-o spunem, tânjim să vedem o cunoaştere exactă a Scripturii şi un simţ al valorii sufletului combinate şi potrivite sănătos, în oricine se ridică pentru a sluji sufletelor. Doar instruirea fără convingere, nu va merge, nici convingerea fără instruire. Deci fiecare slujitor să studieze cartea şi să se gândească la suflet şi la nevoile lui. Da, să-şi aducă aminte toţi de legătura dintre carte şi suflet.