Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Cartea nedeschisă - O tragedie care s-ar fi putut evita

de Click Bible - 15 Martie 2016

Cartea nedeschisă

O tragedie care s-ar fi putut evita

Tinerii au împachetat tot echipamentul şi au verificat încă o dată lista cu lucrurile de care aveau nevoie în excursia lor. Totul a fost gata şi ei şi-au precizat traseul pentru lunga lor călătorie de agrement. A fost estimat că excursia va dura două săptămâni pe un teren accidentat în munţi.

Curând după plecarea lor, o puternică furtună s-a dezlănţuit şi a plouat torenţial. Drumul a devenit foarte alunecos şi, înainte ca Bob să-şi fi dat seama, a alunecat şi s-a rostogolit pe coasta muntelui. Nu i-a luat mult timp să constate că îşi rupsese una sau mai multe coaste. După ce s-a convins că ştia drumul, Bob s-a îndreptat înapoi spre casă. Ceea ce n-a ştiut el a fost faptul că poteca de pe munte fusese distrusă de furtună. Curând după aceea, el ar fi fost pierdut. Cu încredere că s-a îndreptat pe direcţia corectă, s-a grăbit să meargă înainte, dar cu o mare durere.

Mai târziu, trupul lui Bob a fost găsit departe de potecă. El îşi epuizase toată puterea şi, frânt de oboseală, a rătăcit fără ţintă prin pădure. În rucsacul lui a fost găsită o carte - ghid turistic - în care se explica ce să faci ca să supravieţuieşti când te rătăceşti în păduri. Din nefericire, cartea aceea n-a fost niciodată deschisă!

Mulţi oameni în această lume, astăzi, sunt ca Bob - ei au Cartea ghidului divin, care explică cum să fii salvat, dar niciodată n-o deschid! Unii, pur şi simplu, nu cred că sunt pierduţi în păcatele lor. Alţii sunt foarte ocupaţi să împlinească ce-i învaţă religia lor, dar niciodată nu verifică dacă sunt pe calea cea bună. În fiecare caz, Biblia, care ne arată felul în care putem să primim iertarea păcatelor, nu este niciodată deschisă!

Cum este posibil ca tu să nu fi deschis niciodată Biblia ta, ca să afli ce vrea Dumnezeu să-ţi spună cu privire la mântuirea ta de pedeapsa pentru păcatele tale?Pentru ce n-o deschizi acum, ca să vezi ce vrea să-ţi spună Dumnezeu, înainte de a fi prea târziu?Poate că nu ştii cum să începi.

Noi ţi-am sugera să începi să citeşti Evangheliile (Matei, Marcu, Luca şi Ioan). Aceste cărţi îţi prezintă vestea cea bună din partea lui Dumnezeu pentru tine, pentru că Evanghelie înseamnă „veste bună". Ele îţi dau diferite descrieri sau istorisiri despre viaţa şi moartea Domnului Isus Hristos. În timp ce citeşti, caută să găseşti răspunsurile la următoarele întrebări: „De ce a venit Domnul Isus Hristos în lume?" „Cum putem noi să fim mântuiţi de păcatele noastre?" Următoarele câteva versete sunt enumerate aici ca să te ajute să începi să te lămureşti în această vitală problemă de importanţă eternă. Citeşte-le cu atenţie, având în minte întrebările de mai sus.

... Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele lor". (Matei 1.21)„Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut". (Luca 19.10)„Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa eternă". (Ioan 3.16)„Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? ... Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit". (Fapte 16.30-31)„Pentru, că plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viaţă eternă în Hristos Isus, Domnul nostru". (Romani 6.23)„ Deoarece cuvăntul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu". (1 Corinteni 1.18)„Pentru că, dacă dreptatea este prin lege, atunci degeaba a murit Hristos". (Galateni 2.21)„Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni". (Efeseni 2.8-9)„Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi". (1 Timotei-2.5-6)„Iar unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat". (Evrei 10.18)

Vei deschide tu Biblia şi vei citi instrucţiunile lui Dumnezeu cu privire la felul în care te vei întoarce la El şi te vei împăca cu El, sau vei muri în păcatele tale cu Biblia ta nedeschisă?

Adu-ţi aminte că tu eşti răspunzător înaintea lui Dumnezeu nu numai pentru ceea ce cunoşti, dar şi pentru ce ai fi putut să cunoşti.