Capitolul 6

În ceea ce urmează, Marcu reia istoria propriu‐zisă a acestei lucrări. Totuşi Îl vedem pe Isus deja respins de un popor orbit, în ciuda puterii de care El dăduse dovadă şi care dădea mărturie despre gloria Persoanei Sale. În acelaşi timp, El Îşi continuă slujba şi trimite pe ucenici fără să precupeţească vreun efort; dar îi trimite cu mărturia judecăţii care îi aşteaptă pe cei care se fac vinovaţi de respingerea misiunii Sale – respingere care de fapt se împlinea deja. Totuşi Domnul continuă să dea dovezi în milă şi bunătate, ale faptului că Yahve, plin de compasiune pentru poporul Său, Se afla acolo; şi‐i pregăteşte pe ucenicii Săi pentru a înţelege că rezultatul lucrării Sale este sigur şi anume moartea Sa prin mâna naţiunilor cărora Îl vor preda marii preoţi.

Slujirea Domnului, limitată de necredinţa lui Israel, se extinde în afara acestui popor

Pentru iudei, Isus era tâmplarul, fiul Mariei. Necredinţa oprea mâna binefăcătoare a lui Dumnezeu cu privire la ei. Isus Îşi continuă lucrările şi le desfăşoară în altă parte, şi trimite înaintea Sa pe ucenicii Săi – trimitere care implica posedarea unei puteri divine. Misiunea pe care o primesc de la El îi îndreaptă pe ucenici tot spre Israel şi ei aveau să pronunţe judecata împotriva ţării lui Emanuel, ţării lui Israel, ca fiind o ţară întinată, oriunde mărturia lor avea să fie respinsă. Trebuiau să pornească la drum bazându‐se pe protecţia puternică a Aceluia care‐i trimitea şi pe faptul că nu vor duce lipsă de nimic. Domnul suveran dispunea de toate lucrurile. Hristos poate să dea nu numai binecuvântări – El Însuşi fiind canalul acestor binecuvântări – ci poate să dea ucenicilor Săi şi autoritatea de a alunga demonii. Ucenicii îşi îndeplinesc sarcina.

Acest pasaj arată într‐un fel remarcabil poziţia şi gloria lui Hristos. El este Slujitorul; pentru oameni, El este fiul tâmplarului. În noua Sa slujbă El nu ia alt loc decât acela de a împlini ceea ce Dumnezeu Îi dăduse să facă. N‐a putut să facă acolo nici o minune din cauza necredinţei lor. El era întotdeauna gata să lucreze, dar era împiedicat în exercitarea dragostei Sale atunci când nici o uşă nu se deschidea pentru a primi influenţa ei; şi firea, care judecă toate lucrurile potrivit cu ceea ce se vede, nu poate să deschidă niciodată o astfel de uşă. Dar acolo unde se manifesta o nevoie, dragostea Sa, care nu obosea niciodată, lucra şi trebuia să lucreze. Câţiva bolnavi profită în acel moment de o dragoste care nu dispreţuia pe nici unul dintre ei, şi aceasta pentru că dragostea nu caută folosul său.

Puterea şi dragostea arătată în Slujitorul dependent

Dar în versetul următor, Acela care nu putea să facă nici o minune (pentru că slujirea Sa depindea de nişte condiţii divine, pe baza cărora Dumnezeu avea să întemeieze şi să continue relaţiile Sale cu oamenii pentru a Se descoperi pe El Însuşi) dă acum altora putere asupra duhurilor necurate, o putere de origine divină. Oricine poate să facă minuni dacă Dumnezeu îi dă această putere; dar numai Dumnezeu poate da puterea aceasta. Cei doisprezece nu aveau să ducă lipsă de nimic pentru că Emanuel era acolo; ei trebuiau să vestească judecata, dacă mesajul lor ar fi fost respins. Dragostea divină făcuse ca Domnul Isus să Se găsească acolo ca un slujitor dependent; dar Slujitorul dependent era Dumnezeu prezent în har şi în dreptate.

Împotrivirea ucigaşă a autorităţilor în Israel; moartea lui Ioan Botezătorul

Iar toate aceste manifestări de putere au ca efect trezirea conştiinţei celui care domnea atunci în Israel; şi evanghelistul deschide pentru noi această istorie a atitudinii ucigaşe a autorităţilor lui Israel din timpul acela împotriva martorilor adevărului (versetul 14 şi următoarele). Irod îl omorâse pe Ioan pentru a satisface nelegiuirea unei femei care‐i plăcea, nelegiuire pe care o împărtăşea cu ea. Un dans valora pentru el mai mult decât viaţa unui profet al lui Dumnezeu. Aşa era guvernatorul lui Israel!

Mila şi puterea lui Isus; cei săraci săturaţi cu pâine

Apostolii revin. Isus îi ia deoparte din mijlocul mulţimii curioase şi pline de nevoi şi îi duce într‐un loc pustiu; dar mulţimea îi urmează. Iar Isus are milă de cei săraci din turmă, deşi Se afla respins din mijlocul ţării pe care o iubea; şi de aceea manifestă în favoarea lor puterea lui Yahve pentru a‐i binecuvânta, potrivit Psalmului 132. El satură cu pâine pe cei săraci. După ce dă drumul mulţimilor, El traversează marea mergând pe ape, ajungându‐i din urmă pe ucenici, iar în momentul acela vântul încetează. Despre aceasta am vorbit atunci când am meditat asupra Evangheliei după Matei. Lucrarea ucenicilor se terminase, dar inimile lor, încă împietrite în vremea aceea în ciuda tuturor minunilor pe care le‐au văzut, uită toate aceste minuni. Domnul continuă lucrarea Sa de binecuvântare. Era de ajuns o atingere pentru ca cineva să fie vindecat.