Capitolul 13

În acest capitol Domnul are în vedere îndeosebi slujba apostolilor în împrejurările în care urmau să se găsească, mai degrabă decât evoluţia dispensaţiilor şi a căilor lui Dumnezeu cu privire la Împărăţie – punct de vedere prezentat mai mult în Evanghelia după Matei, care dezvoltă acest subiect.

Vom remarca faptul că întrebarea ucenicilor prezintă într‐o manieră generală subiectul care‐i preocupa. Ei întreabă când se vor împlini judecata asupra templului şi toate acele lucruri. Versetele 9‐13 de asemenea, deşi cuprind şi câteva împrejurări care se găsesc în Matei 24, se referă mai degrabă la lucrurile pe care le găsim scrise în Matei 10. Era vorba într‐adevăr de slujirea pe care ucenicii aveau s‐o împlinească în mijlocul lui Israel şi ca o mărturie faţă de acele autorităţi care aveau să‐i persecute, evanghelia fiind predicată tuturor naţiunilor înainte de venirea sfârşitului. Ucenicii trebuiau să ia locul pe care Isus îl ocupase în mijlocul poporului, adică să fie nişte predicatori; dar mărturia lor trebuia să se extindă mult mai departe. Ei aveau să întâlnească toate greutăţile posibile şi persecuţiile cele mai dure.

Înştiinţaţi mai dinainte de venirea unor zile de necaz fără egal

Avea să vină un anumit moment în care această slujire va lua sfârşit, iar acest timp era indicat prin semnul binecunoscut al urâciunii pustiirii. Atunci ei trebuiau să fugă. Aveau să fie nişte zile de necaz fără egal, şi semne şi minuni care dacă ar fi cu putinţă i‐ar înşela chiar şi pe cei aleşi. Dar ei erau preveniţi cu privire la aceste lucruri. După vremea aceasta totul va fi zdruncinat şi Fiul Omului Se va reîntoarce. Mărturia va fi înlocuită de putere şi Fiul Omului va strânge pe cei aleşi ai Lui (din Israel) de pe toată faţa pământului.

Judecata apropiată a Ierusalimului şi cea viitoare

Mi se pare că în această Evanghelie Domnul prezintă laolaltă, mai mult decât în altele, judecata care urma să vină asupra Ierusalimului şi judecata care este încă viitoare, atrăgând atenţia asupra acesteia din urmă, pentru că Se ocupă mai mult de comportamentul ucenicilor Săi în mijlocul acestor împrejurări. Israel şi tot sistemul în mijlocul căruia Domnul Se manifestase trebuiau să fie puse deoparte pentru un timp, pentru a introduce Adunarea şi Împărăţia în caracterul ei ceresc şi apoi mileniul – adică Adunarea în gloria sa şi Împărăţia întemeiată în putere – timp în care sistemul legal şi Israelul sub primul legământ vor fi în cele din urmă puse deoparte. În aceste două perioade de timp poziţia generală a ucenicilor avea să fie aceeaşi; dar în ultima dintre aceste perioade faptele vor fi mult mai aproape de aspectele definitive. Şi Domnul vorbeşte în mod deosebit despre aceasta. Totuşi era nevoie de un avertisment adresat ucenicilor cu privire la aspectele care erau iminente pentru momentul în care se găseau cu privire la evenimentele care aveau să‐l pună deoparte pe Israel şi mărturia sa. Iar ei primesc aici acest avertisment tocmai din cauza pericolului care‐i pândea.

Efortul iudeilor pentru a restabili în vremurile din urmă sistemul lor împotriva hotărârilor lui Dumnezeu nu va face decât să aducă o apostazie deschisă şi judecata finală. Va fi un timp de necaz fără egal despre care vorbeşte Domnul. Din momentul primei nimiciri a Ierusalimului de către Titus până la venirea Domnului, iudeii sunt puşi deoparte şi se află sub această judecată care se exercită asupra lor într‐o măsură mai mare sau mai mică.

Durata necunoscută a slujirii în timpul absenţei Stăpânului

Ucenicii sunt chemaţi să vegheze pentru că nu ştiu care este ceasul în care Stăpânul va veni. Această atitudine a ucenicilor este aici în mod deosebit înaintea ochilor Domnului. Despre această mare zi şi acel ceas în care acestea se vor întâmpla, nu ştiu nici îngerii şi nici chiar Fiul, în poziţia de Profet. Pentru că Isus trebuie să stea la dreapta lui Dumnezeu până când vrăjmaşii Săi vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Sale, iar momentul în care El Se va ridica din această poziţie nu este încă descoperit. Tatăl l‐a păstrat, spune Isus, în propria Sa autoritate. Vedeţi şi Fapte 3, unde Petru le cere iudeilor să se pocăiască pentru ca astfel Domnul să vină din nou. Ei au respins mărturia Sa; şi acum ei aşteaptă împlinirea deplină a tot ceea ce a fost spus. Până atunci ucenicii au fost lăsaţi pentru a sluji în timpul absenţei Stăpânului. El a dat poruncă mai ales portarului să vegheze. Ei nu ştiau la ce ceas va veni Stăpânul. Aceasta se aplică ucenicilor în relaţie cu Israel, dar în acelaşi timp este un principiu general pe care Domnul îl adresează tuturor.