Capitolul 11

În ceea ce urmează Isus Se prezintă în faţa Ierusalimului ca fiind Împăratul. Primirea Sa arată cât de mare a fost efectul pe care mărturia Sa l‐a avut asupra inimilor celor simpli. De asemenea, Dumnezeu dorea ca această primire să aibă loc. Nu prea este diferenţă în descrierea pe care o avem aici faţă de cea din Matei. Doar că Împărăţia este descrisă mai simplu aici şi este reprezentată în felul acesta: „Împărăţia tatălui nostru David“ (versetul 10).

Judecătorul tuturor; înţelepciunea omului în prezenţa lui Dumnezeu

Cu ce demnitate, Isus, ca Judecător a toate, ia acum cunoştinţă de tot ceea ce se făcea în templu şi iese fără să spună nimic! Domnul vizitase templul Său, după ce intrase în cetate pe mânzul unei măgăriţe pe care nu se aşezase niciodată vreun om. El judecă pe Israel în acea imagine a smochinului blestemat. Gloria Domnului şi a casei Domnului este revendicată cu autoritate – pe care Isus o pretinde şi o exercită în propria Sa Persoană. Cărturarii şi marii preoţi se trag înapoi în faţa ascendentului pe care Cuvântul Său I‐l dăduse asupra celor din popor; şi, oricât de mare era răutatea lor, El iese din cetate fără să fie bruscat. A doua zi, când ucenicii Săi văd că smochinul se uscase până la rădăcină şi se miră de aceasta, El îi asigură că tot ce vor cere cu credinţă se va împlini, dar că pentru a avea privilegiul acesta vor trebui să se manifeste în har.

Cărturarii, preoţii şi bătrânii, neînţelegând adevărurile, Îl întreabă care este autoritatea Sa; dar Isus Se adresează conştiinţei lor, în aşa fel încât le demonstrează incompetenţa lor în a‐I adresa o astfel de întrebare, descoperind în acelaşi timp şi lipsa lor de sinceritate. Ei nu ştiu ce să răspundă cu privire la botezul lui Ioan; atunci cu ce drept Îl supuneau ei întrebărilor lor cu privire la propriile Sale drepturi? Ei nu au putut să se decidă atunci când întrebarea le‐a fost pusă. Pe de altă parte, prin răspunsul lor ei ar fi aprobat fie lucrarea lui Isus, fie ar fi pierdut autoritatea asupra poporului tăgăduind botezul lui Ioan, acela care dăduse mărturie despre Hristos. Nu se mai punea problema ca Domnul să‐i poată câştiga. Dar ce lucru zadarnic este această înţelepciune a omului în prezenţa lui Dumnezeu şi a înţelepciunii Lui!

Diferite caracteristici ale Evangheliilor lui Matei şi Marcu cu privire la schimbarea dispensaţiilor

Schimbarea dispensaţiilor şi păcatul care‐L respingea pe Împărat au un loc mai larg şi mai precis în Evanghelia după Matei. În Marcu se vorbeşte mai mult despre slujirea lui Hristos ca Profet. Apoi Isus Se prezintă ca Împărat, aşa cum am văzut. În cele două Evanghelii Îl vedem pe Yahve care împlineşte slujba pe care a găsit de cuviinţă să o ia.

Prin urmare găsim în Matei acuzaţii mult mai personale adresate iudeilor, ca în parabola celor doi fii (capitolul 21.28‐32), şi detaliul schimbării de dispensaţie în parabola nunţii (capitolul 22.1‐14). Aceste două parabole nu se găsesc în Evanghelia după Marcu. În aceasta Duhul lui Dumnezeu ne prezintă demnitatea neschimbată a persoanei Domnului şi faptul acesta simplu al respingerii atât a Profetului cât şi a Împăratului, respingere care avea să aducă judecata asupra lui Israel. În rest este aceeaşi mărturie generală pe care am văzut‐o şi în Matei.