Cântarea Cântărilor 7:1
"Ce frumoşi sunt paşii tăi în sandale, o, fiică de domn! Rotunjimile coapselor tale sunt ca nişte bijuterii, lucrarea mâinilor unui artist"
Capitolul 4, descriind femeia iubită, sublinia frumuseţile morale puse în evidenţă de suferinţele îndurate. În capitolul 6 am surprins a doua descriere a frumuseţii ei, ca rămăşiţă credincioasă a lui Israel, când va fi arătată împreună cu Domnul Hristos, asociată Lui în victoria Sa. În capitolul 7 avem al treilea tablou, care ne prezintă iubita în splendoarea în care a îmbrăcat-o harul Domnului.
Nu este vorba, ca în capitolul 6, de ceea ce este ea în ochii tuturor, ci de ceea ce este ea pentru El, de ceea ce numai El poate să aprecieze. O împărăteasă poate fi arătată în frumuseţea ei ochilor întregului popor, dar poporul nu poate intra în intimitatea împărătesei, cum poate împăratul.
În capitolul 6, descrierea începea cu ochii; în capitolul 7 începe cu picioarele: este drumul pe care El îl admiră. Pentru a merge, este necesar să ai încălţăminte, ca să fie protejate picioarele. Fiul risipitor, când a ajuns la tatăl său, a primit încălţăminte; apoi putea să umble pentru a-l glorifica pe tatăl său. Epistola către Efeseni ne învaţă că cel credincios trebuie să fie "încălţat … cu pregătirea Evangheliei păcii"; el umblă în pace şi caută pacea oriunde merge. Acesta este un drum frumos în ochii Domnului.
În acest verset este atribuit un nou titlu: "fiică de domn". Un domn este un învingător, capabil să conducă pe poporul său la victorie. Domnul este Hristos! El a învins întreaga putere a lui Satan şi a morţii. El a intrat în fortăreaţa în care cel tare îşi ţinea prizonierii şi a ieşit victorios. A pus în libertate o mare mulţime de prizonieri. Domnul vieţii a dezlegat legăturile celor pe care moartea îi ţinea prizonieri. Cei sfinţi, eliberaţi de El, pot umbla în victorie, urmându-L pe El. Ce glorios cortegiu!
"Rotunjimile coapselor tale sunt ca nişte bijuterii, lucrarea mâinilor unui artist".
Puterea de a umbla provine de la coapse. Este necesară o putere extraordinară pentru ca cei credincioşi din toate timpurile şi mai ales cei ai rămăşiţei viitorului Israel să fie în stare să-L glorifice pe Domnul prin nenumăratele suferinţe suportate din pricina Numelui Său. Este de luptat împotriva puterii lui Satan, împotriva minciunilor profetului mincinos; nimic nu-i poate opri din drum. El este Cel care le-a dat înţelepciune şi putere, ca să-L urmeze şi să persevereze până la ţintă, în mijlocul celor mai mari încercări. Acum El poate admira în ei lucrarea Sa, frumuseţea harului Său şi ceea ce harul a produs în ei. De partea Sa a fost numai har şi ei au găsit totul în El.
Cântarea Cântărilor 7:2
"Buricul tău este un potir rotunjit, din care nu lipseşte vinul amestecat; pântecele tău, un snop de grâu, încins cu crini".
În timpul când iubita era ascunsă ochilor oamenilor, ea a luat de la El viaţa şi s-a hrănit din preţioasa Lui Persoană, cum face un copilaş la sânul mamei; a luat de la El hrana care-i era necesară pentru subzistenţă şi pentru creşterea spirituală.
Paharul, potirul, este partea sfinţilor aici, jos: "Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu" (Psalmul 16:5). Moştenirea va fi partea noastră în viitor; acum o avem doar prin credinţă. Paharul ne este necesar ca să ne potolim setea cât suntem în pustiu: "paharul meu este plin de dă pe deasupra" (Psalmul 23:5). Acest potir rotunjit ne vorbeşte de o bucurie care nu se poate epuiza, de un infinit în care cel credincios se poate bucura fără să vadă niciodată sfârşitul; vinul amestecat nu poate niciodată să lipsească. Domnul Hristos i-a făcut fericiţi şi, în eternitate, izvorul fericirii lor, care se găseşte în El, nu se va epuiza.
"... pântecele tău, un snop de grâu, încins cu crini".
Un snop de grâu este simbolul hranei, al belşugului. Încins cu aceşti crini, grâul ne face să ne gândim la Domnul Hristos, Pâinea din cer, hrana cerească a celui credincios. Dacă am fi mai conştienţi de nevoile sufletelor, am fi mai zeloşi să le vorbim celor din jur de Cel care este Pâinea coborâtă din cer şi am avea mai des privilegiul de a vedea persoane care se încred în El, pentru prezent şi pentru eternitate.
Cântarea Cântărilor 7:3
"Sânii tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei gazele ochii tăi, ca iazurile din Hesbon, de lângă poarta Bat-Rabim".
Sunt aceleaşi imagini ca în capitolele 4 şi 5, dar aici lipsesc cuvintele "care pasc printre crini". Iuda şi Israel sunt cu Domnul. Speranţa lor a devenit realitate. Nu mai este acel exerciţiu de încredere, care a fost necesar în timpul absenţei Sale; acum pot da curs liber dragostei lor, fără ca ceva să le tulbure manifestarea.
Cântarea Cântărilor 7:4
"Gâtul tău este ca un turn de fildeş; ochii tăi, ca iazurile din Hesbon, de lângă poarta Bat-Rabim; nasul tău, ca turnul Libanului care priveşte spre Damasc".
Este momentul Împărăţiei divine a lui Solomon, Împăratul păcii. După toate luptele pe care le-au suferit cei credincioşi, este un timp fericit. Ei se bucură de Împărăţia Sa în pace şi sfinţenie. Gâtul ca un turn de fildeş ilustrează puritatea şi puterea care vin din ascultare.
Ştim că Solomon şi-a făcut un tron de fildeş, acoperit în totul cu aur curat şi care aminteşte de sfinţenia Domnului Hristos. Aici, gâtul este un turn de fildeş, o putere şi o ocrotire invincibile împotriva oricărui rău. Dragostea Sa urăşte tot ce nu se potriveşte cu sfinţenia Sa. Ce putere împotriva răului, când inima este umplută de supunerea faţă de voia Domnului! O astfel de dragoste este o ocrotire împotriva ispitelor vrăjmaşului şi a înşelăciunii lumii.
"... ochii tăi, ca iazurile din Hesbon, de lângă poarta Bat-Rabim".
Aici regăsim ochii Sulamitei, dar nu mai sunt ca ai porumbiţei care se uită spre cerul unde este ascuns Preaiubitul. Acum ea este cu El, este lângă El şi ochii ei pot contempla imensitatea harului Său, care se extinde departe, spre naţiuni. Acest har este reprezentat de iazurile pline de apă situate într-un oraş care un timp a fost capitala lui Sihon, împăratul amoriţilor (Numeri 21:25). Hesbonul făcea parte din moştenirea celor două seminţii şi jumătate care s-au stabilit de partea cealaltă a Iordanului. Mult timp ele au fost detronate, dar pentru Dumnezeu nimic nu este pierdut şi în curând totul va fi dat poporului Său, prin harul Său şi prin marea Sa îndurare.
Ochii ei contemplă harul care se extinde mai departe, până la poarta fiilor lui Lot. Poarta (care vorbeşte de dreptate) este aceea din Bat-Rabim sau aceea a fiicei lui Raba, capitala fiilor lui Amon (Deuteronom 3:11). Acolo îşi desfăşura puterea Og, împăratul Basanului. Acum este Solomon, antetipul Domnului Hristos, care Îşi exercită harul Său nemărginit.
Ce schimbare în condiţia acestor ţinuturi! Pacea ia locul puterii unui tiran, iar belşugul dă uitării mizeria şi suferinţele care au domnit în acele zone fertile, dar în care totul a fost stricat de nebunia şi de idolatria poporului lui Dumnezeu. Cine poate sonda acest har divin?
"... nasul tău, ca turnul Libanului care priveşte spre Damasc".
Aici ea contemplă cuprinsul infinit al harului lui Dumnezeu. El depăşeşte toate hotarele pământului lui Israel şi se extinde departe, către naţiunile fără drept de cetăţenie în Israel, străine de legămintele promisiunii, fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume (Efeseni 2:12). Privirea îi este întoarsă spre Damasc. Ce episoade amintesc credinciosului de numele acestui oraş? Spre el mergea odată Saul din Tars, urzind ameninţarea şi moartea celor care chemau Numele Domnului Isus, când o lumină mai puternică decât a soarelui a strălucit în jurul lui şi a auzit glasul Domnului Isus, care i-a spus: "Saule, Saule, pentru ce Mă persecuţi?" (Fapte 9:4). Domnul Isus l-a trimis departe, la naţiuni, pentru a le deschide ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satan la Dumnezeu.
În acest verset, nasul sugerează ideea căea este în stare să aprecieze parfumul acestui Nume al Domnului Isus, mireasma de viaţă pentru cei care sunt pentru viaţă şi mireasma de moarte pentru cei care sunt pentru moarte.
Turnul Libanului vorbeşte de putere, de siguranţă, simbolizând soliditatea unui loc de refugiu unde este deplină siguranţă. Credinţa este înseninată de Duhul Sfânt care ia din lucrurile Domnului Hristos, ne ajută să le înţelegem şi ne dă copleşitoare subiecte de adorare. Dragostea lui Dumnezeu, ca un râu care se revarsă, a rupt digurile în care era închisă şi s-a răspândit departe, până la naţiuni.
Cântarea Cântărilor 7:5
"Capul tău este ca şi Carmelul; şi părul capului tău, ca purpura. Împăratul este înlănţuit de buclele tale!"
Descrierea femeii frumoase începe de la picioare. Acum a ajuns la cap, reşedinţa gândurilor şi locul din care pornesc directive pentru tot trupul. Ea stimează şi apreciază toate binecuvântările excelente ale ţinutului bogat al Carmelului. Este vorba de un loc înalt. Credinţa este stăpânită de tot ceea ce este din Dumnezeu şi descoperă minunile puterii Sale. Credinciosul se bucură de o comuniune deplină cu Dumnezeu, este înălţat deasupra tuturor lucrurilor care lucrează într-o lume depărtată de Dumnezeu şi, dincolo de aceasta, putem spune, coboară pentru a împlini serviciul său într-o scenă care este sub puterea principelui morţii (2. Împăraţi 4:15). În ce comuniune dulce şi fericită se găseşte mireasa cu Mirele ei! Merită să lăsăm totul pentru a fi cu El!
"... şi părul capului tău, ca purpura".
Aici femeia este văzută nu numai în poziţia ei glorioasă cu Mirele ceresc, ci în poziţia ei glorioasă imperială; purpura simbolizează gloria Fiului Omului, Cel care trebuie să stăpânească peste tot universul, toate lucrurile din ceruri şi de pe pământ fiind unite sub sceptrul Său glorios. Ai Săi, care au împărtăşit nazireatul Lui, în acea zi vor împărtăşi gloria Lui. "Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El" (2. Timotei 2:12).
"Împăratul este înlănţuit de buclele tale!" O separare totală a credincioşilor de tot ceea ce caracterizează o lume care L-a respins pe Domnul are ca rezultat ataşarea inimii Împăratului de ei.
Pletele părului, ale nazireatului ei, mărturisesc credincioşia faţă de El şi sunt ca nişte lanţuri care Îl leagă de ea (Numeri 6:5). Dragostea iubitei Sale răspunde dragostei Lui şi aceasta produce în inima unuia şi a altuia cele mai dulci şi mai puternice legături.
În Psalmul 45, în inima alor Săi clocoteşte un cuvânt bun pentru El, iar miresei îi este adresat un îndemn: "Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă-ţi urechea; şi uită pe poporul tău şi casa tatălui tău; şi Împăratul îţi va dori frumuseţea; pentru că este domnul tău, adoră-l!"(versetele 10-11). Uitase lucrurile în care trăise până atunci, avea un singur şi unic scop: Domnul ei. Domnul nu poate decât să aprecieze o inimă care bate pentru El. Aşa este şi inima voastră şi inima mea?
Cântarea Cântărilor 7:6
"Ce frumoasă şi ce plăcută eşti tu, iubita mea, în desfătări!"
Preaiubitul nu oboseşte să-i spună ce este ea pentru El şi ce găseşte El în ea. Este frumoasă pentru că este îmbrăcată cu toată perfecţiunea rezultatelor lucrării Sale pentru ea. Domnul Hristos vede în noi rodul jertfei Lui de la cruce. El găseşte toată plăcerea în aceste fiinţe sărmane care apreciază harul Său. De mai multe ori în cântare, Preaiubitul repetă ce este iubita în ochii Lui, satisfacţia pe care o găseşte în ea, pentru că vrea să fie foarte pătrunsă. El ştie tendinţa noastră de a ne uita la ce suntem noi şi nu la ceea ce este El.
Cântarea Cântărilor 7:7
"Statura ta este asemenea unui palmier şi sânii tăi, asemenea ciorchinilor de struguri".
În acest capitol, iubita nu mai este străina expusă ruşinii, suferinţei şi greşelilor. Ea însoţeşte plăcerea Lui şi ia parte la gloria Sa. Această glorie a luat locul tristeţii pentru cei credincioşi care au suferit în timpul absenţei lui Mesia. Noi o vedem acum îmbrăcată cu toată frumuseţea cu care Domnul Hristos a vrut s-o împodobească şi cu toate rezultatele lucrării Sale de la cruce.
Palmierul este simbolul victoriei. În timpul sărbătorii Corturilor, a şaptea şi ultima sărbătoare a lui Israel, care reprezintă binecuvântările milenare şi ale poziţiei eterne, poporul trebuia să ia ramuri de palmier şi ramuri verzi şi să locuiască în corturi, bucurându-se înaintea Domnului. Făceau aceasta pentru ca în generaţiile următoare poporul să nu uite că locuise în corturi când Domnul îi scosese din ţara Egiptului. Era fericită amintirea eliberării. Domnul Se arătase puternic în favoarea lor şi luptase pentru ei cu mână puternică şi cu braţ întins. Acum Se bucură în pace de roadele victoriei Sale. În viitor, "cel drept va înverzi ca palmierul, va creşte ca cedrul din Liban. Cei sădiţi în casa Domnului vor înflori în curţile Dumnezeului nostru" (Psalmul 92:12-13). Ca roade binecuvântate ale victoriei Domnului Hristos, ei Îl vor glorifica etern.
Învingătorii necazului celui mare care va fi pe pământ sunt văzuţi înaintea tronului şi înaintea Mirelui, îmbrăcaţi în haine lungi, albe, şi cu ramuri de palmier în mână; ei strigă cu glas tare: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe tron, şi a Mielului!" (Apocalipsa 7:10). Mântuiţi de Dumnezeu în virtutea sângelui Mielului, ei sunt mai mult decât biruitori prin toate suferinţele. Aici statura iubitei este asemănătoare cu a palmierului; aminteşte de victoria Domnului ei, pentru că El este Cel care a învins puterea lui Satan şi a morţii.
Cântarea Cântărilor 7:8-9
"Am zis: «Mă voi sui în palmier, îi voi apuca ramurile». Şi sânii tăi vor fi, în adevăr, ca ciorchinii viţei".
În acest verset avem o evocare a unei scene binecunoscute, dar care a durat numai o clipă: viziunea fugitivă a unei glorii viitoare.
În Evanghelia după Ioan se spune: "A doua zi, o mare mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, au luat ramuri de palmier şi I-au ieşit în întâmpinare, şi strigau: «Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!» Şi Isus, găsind un măgăruş, S-a aşezat pe el, după cum este scris: «Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul unei măgăriţe" (Ioan 12:12-15). Acest entuziasm frumos nu a durat mult; odată intrat în oraş, nimeni nu a mai îndrăznit să proclame că El este Mesia, decât copilaşii, care apoi au tăcut. Ierusalimul L-a încununat cu spini pe Mesia şi El a murit aproape de cetate. Este totul pierdut pentru Ierusalim? Va mai intra Împăratul gloriei în el? Într-o zi viitoare, zi care se apropie cu rapiditate, El Se va întoarce însoţit de un cortegiu cu mult mai numeros decât cel de acum două mii de ani, care-L însoţea la intrarea în Ierusalim. "Porţi, ridicaţi-vă capetele! Şi ridicaţi-vă, porţi ale eternităţii, şi va intra Împăratul gloriei" (Psalmul 24:9). Ierusalimul va cunoaşte dezvoltarea lui maximă, îşi va găsi plăcerea în Mesia şi El va putea să Se odihnească în dragostea Lui în mijlocul poporului Său.
"...şi mirosul răsuflării tale, ca merele; şi cerul gurii tale, ca vinul cel mai bun,… care alunecă uşor pentru preaiubitul meu şi se furişează peste buzele celor care dorm".
Iubita va răspândi în acea zi parfumul Numelui Soţului ei, făcându-L pe El cunoscut. Inima celor credincioşi va fi plină de excelenţa Persoanei Sale şi limbile vor fi dezlegate pentru a povesti lucrurile mari pe care El le-a făcut pentru ei. Atunci se va împlini cuvântul: "Limba gângavilor va fi gata să vorbească lămurit" (Isaia 32:4). Câte lucruri vor avea de spus despre El şi despre ceea ce a făcut El pentru ei, ştiind cum au fost cunoscuţi! Vor fi capabili să vorbească cu o elocvenţă care va veni din adâncul inimii.
"... care alunecă uşor pentru preaiubitul meu şi se furişează peste buzele celor care dorm".
A vorbi de El este uşor pentru cei care au gustat harul Lui şi care au cunoscut toată excelenţa Persoanei Sale. Aici Sulamita Îl întrerupe pe Preaiubitul ei. Cu buzele ei începe să spună ce este ea pentru El. "Dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu; sau, dacă suntem întregi la minte, este pentru voi"(2. Corinteni 5:13). Pavel experimentase ce însemna o "ieşire din fire" în prezenţa dragostei Domnului Hristos. Când se gândea la subiectele acestei iubiri, se sacrifica pentru ei şi nici o dificultate nu-l oprea.
Cântarea Cântărilor 7:10
"Eu sunt a preaiubitului meu şi dorinţa lui este pentru mine".
Pentru a treia oară Sulamita vorbeşte de ceea ce o uneşte de Preaiubitul ei. Am citit în capitolul 2.16: "Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui". În acest verset ea spune: "Eu sunt a preaiubitului meu şi dorinţa lui este pentru mine". Aici nu mai este preocupată de ce posedă în El, oricât de preţios ar fi aceasta, ci de ceea ce este ea pentru El. La fel ca Ioan care se numea "ucenicul pe care-l iubea Isus", şi Petru Îl iubea cu adevărat pe Domnul, dar era mai preocupat de dragostea pe care el o purta Domnului său.
"Dorinţa lui este pentru mine". Aici începem să intrăm în cunoştinţa şi bucuria iubirii care ne umple inimile pentru eternitate. Şi harul Dumnezeului nostru ne va conduce mai departe, ca să parcurgem a doua etapă: să învăţăm ceea ce suntem pentru El. Domnul Hristos posedă ceva deosebit de preţios: plata suferinţelor şi a morţii Sale sunt preaiubiţii Săi.
În sfârşit, în versetul acesta, mireasa se gândeşte cu fericire la ceea ce ea este pentru El. Ştim şi noi cât Îi suntem de scumpi? Suntem subiectele întregii iubiri a Domnului şi ale întregii Sale duioşii.
Dragostea desăvârşită alungă frica! Sulamita nu mai este preocupată de bucuria ei, ci de a Preaiubitului.
Cântarea Cântărilor 7:11
"Vino, preaiubitul meu, să ieşim pe câmpii, să rămânem în sate!"
Acum Sulamita, întărită în relaţiile cu Preaiubitul ei, nu numai conştientă de poziţia în care se găseşte cu El, dar şi bucuroasă de ceea ce este ea pentru El, a terminat cu oraşul, locul organizat de om, în care n-a găsit decât suferinţă, ruşine şi umilinţă. Se îndreaptă spre câmpiile bogate ale harului lui Dumnezeu, spre satele unde se găsesc cei umili şi cei mici din această lume. Dar, pentru a se bucura de tot, trebuie ca Preaiubitul să fie una cu ea, pentru că binecuvântările fără El nu sunt binecuvântări. Vino! este o invitaţie plăcută, care ne face să ne gândim la cei doi ucenici pe care Domnul îi însoţeşte pe drumul spre Emaus: "«Rămâi cu noi, pentru că este spre seară şi ziua s-a plecat». Şi a intrat ca să rămână împreună cu ei" (Luca 24:29). Divinul Mântuitor nu cere decât aceasta; fericirea Lui era să ţină tovărăşie acestor ucenici săraci, pentru a Se putea descoperi lor.
Cântarea Cântărilor 7:12
"Să ne suim devreme la vii, să vedem dacă a înmugurit viţa, dacă se deschide floarea şi dacă rodiile sunt în floare. Acolo îţi voi da dragostele mele".
O dimineaţă fără nori, zorile frumoasei Împărăţii milenare sunt gata să răsară peste o lume cufundată în păcat şi sub puterea stăpânitorului întunericului: timp fericit, în care totul va fi prosperitate şi belşug. Creaţia, eliberată de robia stricăciunii, se va bucura de libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. Via, izvorul bucuriei pentru Dumnezeu şi pentru poporul Său, va înflori şi va promite un rod bogat. Florile se vor deschide pretutindeni în această zi fericită de primăvară eternă. Rodiile vor înflori pentru bucuria celor care şi-au adus aminte de Domnul în timpul lungii nopţi a absenţei Sale. În această zi fericită, Împăratul gloriei va fi bucuria tuturor alor Săi.
"Acolo îţi voi da dragostele mele".
Mesia lui Israel, recunoscut de poporul Său şi înălţat pe tronul Ierusalimului, va fi, în adevăratul sens al cuvântului, Preaiubitul. Nu este oare vrednic de o asemenea iubire El, care a murit pentru popor?! Nu este vrednic să reunească într-Unul pe fiii lui Dumnezeu împrăştiaţi? Din cauza neascultării poporului Său şi a idolatriei lui, a suferit El, Cel drept, pentru cei nedrepţi.
L-am văzut stabilindu-Şi Împărăţia peste tot poporul Său, reunit sub sceptrul Său de dreptate şi de pace. Acest popor Îi va da toată dragostea lui în deplină bucurie, pentru Persoana Sa şi pentru toate binecuvântările pe care le va aduce cu Sine, care se extind departe pe pământ. Va fi mare contrastul cu ce se întâmplă acum aici, jos, unde egoismul şi ura se manifestă peste tot.
Cântarea Cântărilor 7:13
"Mandragorele răspândesc miros şi la porţile noastre sunt tot felul de roade alese, noi şi vechi. Le-am păstrat pentru tine, preaiubitul meu!"
Aici, la porţi, sunt puse în evidenţă fructe numeroase, pe care harul le-a produs în inima credincioşilor poporului Său. Sunt noi şi vechi. Cele vechi sunt produse în timpul absenţei Domnului. Credincioşii au cunoscut suferinţa, apăsarea şi dispreţul; toate roadele dragostei lor pentru El vor fi admirate în acea zi pentru bucuria Domnului şi a celor care I-au slujit cu credincioşie. Un pahar de apă proaspătă dat în Numele Său nu va fi uitat. Roadele noi sunt acelea pe care harul le-a produs la venirea Sa şi vor fi numeroase. El va lucra cu putere în ai Săi şi va da o răsplată celor cărora le va fi acordat harul să facă ceva pentru Numele Său. Toate aceste roade vor fi preţioase, pentru că au fost produse spre gloria Sa şi din dragoste pentru El. Domnul este gata să Se întoarcă; ce am păstrat pentru El? Capitolul 7 se termină ca şi Ioan 17 cu această notă de dragoste inexprimabilă care va umple eternitatea.