Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Cântarea Cântărilor 6 - Alfred Guignard

de Alfred Guignard - 22 Martie 2016

Cântarea Cântărilor 6:1

"Unde s-a dus preaiubitul tău, tu, cea mai frumoasă dintre femei? Încotro s-a îndreptat preaiubitul tău? Şi îl vom căuta cu tine".

Fiicele Ierusalimului doresc să-L cunoască pe Cel despre care a vorbit iubita. În ciuda căderii sale, ele văd în ea o frumuseţe supranaturală, reflectare a gloriei Preaiubitului. Credinciosul nu trebuie să încerce să pună în valoare ceva din el însuşi; el este perfect în Domnul Hristos. Contemplând gloria Sa, este transformat în acelaşi chip al Lui din glorie în glorie (2. Corinteni 3:18). Să ne ocupăm cu Domnul Isus şi cei care ne înconjoară vor vedea strălucind în noi ceva din reflectarea Sa.

Tovarăşele deci încep să-L caute pe Acela de care au auzit vorbindu-se. Încotro a apucat? Spre lucrurile care au o aparenţă frumoasă? Nu! "Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu ... şi am coborât ca să-i scap" (Exod 3:7-8).

El a coborât! Este ceea ce găsim în versetul următor.

Cântarea Cântărilor 6:2

"Preaiubitul meu a coborât în grădina lui, la straturile de miresme, să pască turma în grădini şi să culeagă crini".

Ne gândim mai ales la grădina care se găsea în locul unde fusese răstignit Domnul Isus: "Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nimeni nu fusese pus vreodată" (Ioan 19:41). Acolo, în locul morţii şi al învierii Sale, omul păcătos trebuie să-L găsească pe Domnul. Acolo va învăţa să cunoască măreţia dragostei Sale. Nu trebuie să-L mai caute printre cei morţi. El este viu! Sunt grădini noi care se deschid; în ele El va culege roadele victoriei Sale. "Stratul de miresme" ne îndreaptă privirile spre Domnul Hristos înviat şi înălţat la cer. Din acel moment, parfumul Numelui Său se răspândeşte pe pământ transmiţând Evanghelia. "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos şi descoperă prin noi în orice loc parfumul cunoştinţei Lui. Pentru că noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiţi şi printre cei care pier: unora, un parfum de moarte pentru moarte, iar altora, un parfum de viaţă pentru viaţă" (2. Corinteni 2:14-16).

Când un general al unui imperiu câştiga victorii şi supunea popoare, îi era celebrat triumful său purtându-i-se carul însoţit de un cortegiu care avea cădelniţe. Fumul tămâiei se ridica în jurul biruitorului. Între prizonierii pe care îi ducea în urma sa, unii erau destinaţi morţii, iar alţii erau graţiaţi.

Domnul Hristos a câştigat victoria la cruce şi apostolul Pavel însoţea triumful Său prezentând tămâia. Parfumul, mireasma cunoştinţei Domnului Hristos prin Evanghelie, se ridica spre El, proclamând valoarea operei Sale. Astfel s-a răspândit mireasma bună a Domnului Hristos, cea care sub vechiul legământ umplea sanctuarul. De modul cum acest parfum este apreciat ţine fericirea celor care-L acceptă sau nefericirea eternă pentru cei care-L resping. Numele Isus este piatra din capul unghiului care decide soarta veşnică a celor care sunt puşi în contact cu acest Nume.

"Să pască turma în grădini şi să culeagă crini".

Iată grădina unde Preaiubitul găseşte satisfacţie pentru inima Sa şi unde culege crinii. "Priviţi cu atenţie crinii, cum cresc: ei nu trudesc, nici nu torc; dar vă spun: «Nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia»" (Luca 12:27). Ei sunt o imagine a ucenicilor Domnului care se încred în El. În ochii Lui, răscumpăraţii Săi au în ei înşişi o frumuseţe mai mare decât a tuturor lucrurilor mari pe care lumea le admiră. Cei în care El Îşi pune dragostea Sa sunt cei săraci, dar bogaţi în credinţă (Psalmul 16:3).

El Îşi paşte turma în grădini. Acolo, în mijlocul crinilor, Îşi găseşte bucuria, hrana Sa. În această lume, El are adevărate grădini de plăceri în care vine să culeagă crinii. Cu ei va împodobi sanctuarul Său, locuinţa Sa cerească.

"Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu" (Apocalipsa 3:12) – este o imagine ce aminteşte de cei doi stâlpi de aramă care împodobeau templul minunat construit de Solomon. Ce se afla în vârful stâlpilor? Crinii! "Şi capitelurile care erau pe capătul de sus al stâlpilor erau în formă de crin, ca în pridvor, de patru coţi" (1. Împăraţi 7:19). Nu este oare emoţionant să priveşti poziţia înaltă şi glorioasă ocupată de aceste flori adunate umil din vale? Preaiubitul a vrut aşa: Lui Îi place să-i onoreze pe cei care-L iubesc şi care se încred în El.

Cântarea Cântărilor 6:3

"Eu sunt a preaiubitului meu şi preaiubitul meu este al meu. El îşi paşte turma printre crini".

La sfârşitul capitolului 2, Sulamita declara: "Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt a lui", dar în acest capitol se spune: "Eu sunt a preaiubitului meu şi preaiubitul meu este al meu". Nu mai este dorinţa de a-L avea, ci conştienţa că Îi aparţine: "Eu sunt a Lui". Este un mare progres în a realiza că suntem ai Domnului Hristos şi în a nu ne mai gândi la noi înşine, ci la El. A fi ai Săi nu împiedică cu nimic fericirea de a-L avea pentru noi. Pe de altăparte, iubita ştie unde Îşi găseşte El bucuria: "El Îşi paşte turma printre crini". Să nu ne gândim la fericirea noastră, ci mai degrabă la a Lui, la ceea ce este partea Sa. Credinţa îşi însuşeşte nu numai iertarea păcatelor, dar ne conduce la Domnul şi El devine totul pentru sufletul care-L iubeşte şi care-şi dă seama de preţul care-l are pentru El.

Cântarea Cântărilor 6:4

"Ce frumoasă eşti, iubita mea, ca Tirţa, plăcută ca Ierusalimul, cumplită ca cetele cu steaguri!"

Aici se află o a doua descriere a iubitei. Prima ne-a arătat ceea ce rămăşiţa credincioasăa lui Israel este pentru Domnul Hristos: are ochii ca ai porumbiţei, fixaţi în sus până trece necazul. Numai Domnul este în stare să aprecieze frumuseţea acestor credincioşi care vor fi ca într-un cuptor încălzit de şapte ori. În acest verset, rămăşiţa credincioasă nu ne mai este prezentată în suferinţă, ci în momentul în care va fi arătată în glorie cu Domnul ei. Cele douăsprezece seminţii ale lui Israel vor fi atunci adunate sub steagul dragostei.

Tirţa era reşedinţa împăraţilor lui Israel înainte ca cele zece seminţii separate să locuiască în Samaria. Despre aceasta ne vorbeşte cartea 1 Împăraţi în trei locuri. În capitolul 14.17 înţelegem că Ieroboam a locuit-o din momentul morţii fiului său Abia; în capitolul 15.21 se spune că Baeşa a locuit la Tirţa; şi capitolul 16 ne arată că fiul său, Ela, a început să domnească în Israel la Tirţa. Când împărăţia a fost divizată şi zece seminţii l-au urmat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, numai două seminţii, Iuda şi Beniamin, au rămas credincioase casei lui David. Această scindare a avut consecinţe dezastruoase: războaie şi lupte fratricide au însângerat ţara promisă. Cele zece seminţii care l-au urmat pe Ieroboam au fost duse în captivitate de Şalmaneser, împăratul Asiriei, din cauza idolatriei lor, iar de atunci sunt dispersate printre naţiuni. Celelalte două, deportate şi ele un timp şi după aceea reîntoarse în Palestina pentru a-L primi pe Mesia, L-au respins şi astfel au fost răspândite şi ele departe de ţara pe care Domnul le-o dăduse ca moştenire.

Şi dacă o mică parte dintre evreii răspândiţi în lume a reintrat în Palestina, se poate spune că din partea omului totul este iremediabil pierdut, dar după puţin timp, după un lung necaz, Domnul Hristos va veni pentru a împărăţi şi cele douăsprezece seminţii vor fi din nou reunite sub gloriosul sceptru al adevăratului Fiu al lui Dumnezeu. Minunată reunire, după atâtea secole de vrăjmăşie şi de jale! Steagul dragostei va flutura pe zidurile celor două oraşe: Tirţa, odată nelegiuită, dar care va fi frumoasă în ochii tuturor, şi Ierusalimul, care L-a crucificat pe Mesia, dar care va fi plăcut ochilor Săi, oraşal Marelui Împărat arătat înaintea ochilor întregului univers.

Unde nebunia şi captivitatea s-au manifestat deplin, harul va străluci în toată splendoarea sa. Aceste două oraşe, împăcate, subiecte ale aceluiaşi har în timpul domniei de pace a Domnului Isus, vor fi fericite să proclame dragostea Sa.

"Cumplită ca cetele cu steaguri". Cei credincioşi, asupriţi şi suferinzi de mult timp, vor fi eliberaţi la apariţia lui Mesia; se vor întoarce spre vrăjmaşii lor şi-i vor nimici, cum a profeţit Iacov: "Gad, o ceată se va repezi asupra lui, dar el se va repezi asupra călcâiului"(Geneza 49:19). Atunci, în gurile lor vor fi laude către Dumnezeu şi în mâinile lor va fi o sabie cu două tăişuri, pentru a se răzbuna împotriva naţiunilor. Această glorie este pentru toţi sfinţii care vor forma rămăşiţa credincioasă. Atunci iubita va fi cumplită în ochii tuturor vrăjmaşilor ei, ca nişte oşti sub steagurile lor. Ce ruşine pentru toţi vrăjmaşii ei!

Cântarea Cântărilor 6:5

"Întoarce-ţi ochii de la mine, pentru că mă copleşesc. Părul tău este ca o turmă de capre pe povârnişurile Galaadului".

Preaiubitul vorbeşte din nou de ochii ei, dar nu mai sunt ochii porumbiţei care, din pământul depărtat, privesc spre El dorind momentul în care Îi va fi pentru totdeauna aproape. Iubita Îl priveşte acum faţă în faţă şi această privire Îl tulbură, Îl mişcă.

Când fraţii lui Iosif l-au adus şi pe Beniamin în Egipt, Iosif le vedea privirile fixate asupra lui mai înainte ca ei să-l recunoască. Momentul îmbrăţişării lor nu venise încă, de aceea el era profund emoţionat şi căuta un loc unde să plângă; a intrat în camera lui şi a plâns (Geneza 43:30).

Ce bucurie va avea Domnul când ai Săi Îl vor vedea faţă în faţă, când toate privirile vor fi fixate asupra Lui! Dacă ne gândim întâi la fericirea Lui, aceasta nu va lua nimic din a noastră.

Ca în capitolul 4:1, părul sugerează nazireatul şi binecuvântările care decurg din acesta. Aici nu este numit muntele Galaad, ci sunt numite povârnişurile Galaadului. În capitolul 4 trebuia să urce pentru a se bucura de binecuvântările bogate care se găsesc acolo; aici sunt menţionate numai povârnişurile, ca să ne demonstreze că iubita este deja acolo, pentru că este cu Preaiubitul ei.

În timp ce suntem încă aici, jos, trebuie să ne luptăm pentru a ne ridica la înălţimea lucrurilor cereşti, pentru a ne bucura de ele; dar când vom fi cu Domnul, vom avea fără dureri, fără lupte, tot ceea ce harul Său a păstrat pentru noi. Vor fi aceleaşi binecuvântări de care ne bucurăm acum, dar nu va mai trebui să ne înălţăm prin credinţă deasupra a tot ceea ce ne înconjoară şi care ascunde gloriile Domnului de ochii noştri.

Cântarea Cântărilor 6:6

"Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi care se suie din scăldătoare; toate au gemeni şi nu este nici una sterilă printre ele".

Aici regăsim una dintre frumuseţile din capitolul 4, cu o omisiune. Nu este fără importanţă faptul că Dumnezeu repetă sau omite un detaliu. Aici nu găsim adjectivul "tunse". Această "tunsoare", care spune despre dezbrăcarea de tot ceea ce ne caracterizeazăca oameni în trup, are loc odată pentru totdeauna, când credinciosul acceptă prin credinţă moartea sa împreună cu Domnul Hristos. Aici mireasa este cu Împăratul ei şi se bucură de faptul că Îi aparţine, că realizează ceea ce posedă în El.

Cântarea Cântărilor 6:7

"Ca o bucată de rodie sunt obrajii tăi sub vălul tău".

Acest verset este identic cu cel din capitolul 4. Domnul vede acum în ai Săi aceeaşi frumuseţe pe care o va vedea în gloria viitoare. "În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi ... aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta" (1. Ioan 4:17). Frumuseţea care va bucura inima Sa pentru eternitate este recunoscută acum de El în cei care-L iubesc, rezultat al lucrării Sale la cruce, lucrare desăvârşită, care îi ţine desăvârşiţi pentru eternitate.

Cântarea Cântărilor 6:8

"Sunt şaizeci de împărătese şi optzeci de ţiitoare şi fecioare fără număr".

În această carte, atunci când Duhul Sfânt vorbeşte despre rămăşiţa credincioasă, o descrie în general ca pe o "preaiubită"; o astfel de descriere este în contrast cu restul naţiunii în care Dumnezeu Îşi găsise odată bucuria Sa, dar pe care profeţii o definesc apoi ca pe o femeie necredincioasă.

În acest verset, Preaiubitul este văzut ca Împăratul gloriei căruia Îi aparţine sceptrul şi care va domina peste întregul univers. El va fi Împăratul noului Israel. În acea zi, cetatea lui Iuda va avea un loc aparte în dragostea Împăratului ei şi o parte din cele mai bune binecuvântări. Oraşele seminţiei imperiale sunt reprezentate aici de şaizeci de împărătese; ele vor fi în mijlocul tuturor oraşelor pământului ca nişte împărătese; locul lor legitim va fi de partea Împăratului în timpul întregii Sale perioade imperiale.

Cele optzeci de ţiitoare ne ajută să ne gândim la cetăţile Samariei care vor participa la binecuvântarea adusă de Mesia. Conform principiului legii, ele n-ar avea dreptul la nimic, pentru că sunt binecuvântări promise lui Israel, dar pe principiul harului vor avea o parte preţioasă în această Împărăţie. Ca exemplu pentru acest har admirabil în ce-i priveşte pe cei care nu au dreptul la nimic este dialogul de la fântâna din Sihar; acolo Domnul Isus i-a vorbit despre apa cea vie unei sărmane samaritence.

În acest verset este citată o a treia categorie de persoane care iau parte la bucurie împreună cu mireasa: sunt "fecioarele fără număr", care ar putea reprezenta nenumăratele cetăţi ale naţiunilor care se bucură de dragostea Împăratului şi de binecuvântările care decurg din prezenţa Sa. În mijlocul acestor cetăţi fericite, una dintre ele va gusta o parte mai preţioasă decât celelalte: este Ierusalimul, oraşul sfânt, a cărui rămăşiţă credincioasăeste intim legată de el, pentru că cei care vor fi suferit pentru Numele Domnului Hristos vor lua parte la gloria Sa până la stabilirea Împărăţiei Sale.

Cântarea Cântărilor 6:9

"Dar porumbiţa mea, desăvârşita mea, este unică; ea este singură la mama ei, ea este aleasa celei care a născut-o. Fetele au văzut-o şi au numit-o fericită; la fel împărătesele şi ţiitoarele, şi au lăudat-o".

În acest verset, Ierusalimul îmbracă din nou caracterele rămăşiţei lui Israel. Într-un astfel de oraş, sfinţii Săi vor fi cu Domnul, ei vor fi suspinat mult după această cetate în timpul perioadei în care au fost alungaţi departe de acest loc.

Toate cetăţile ale căror simboluri sunt fecioarele şi împărătesele au ochii îndreptaţi spre Ierusalim, pentru a-i admira gloria şi fericirea. Ierusalimul a fost devastat şi călcat în picioare de către naţiuni; Ieremia ne descrie starea jalnică în care a căzut: "Cum stă singuratică cetatea cea plină de popor! A ajuns ca o văduvă, ea, care era măreaţă printre naţiuni! Cea care era prinţesă printre provincii a ajuns să plătească tribut!"(Plângeri 1:1). Dar pe cât a fost de înjosită şi de umilită, pe atât de impunătoare va fi măreţia sa. În acea zi va deveni un subiect de laudă pe pământ; toate cetăţile o vor admira, pentru că Numele Domnului va fi în ea (Isaia 62:5; Ezechiel 48:35).

Cântarea Cântărilor 6:10

"Cine este aceasta care se iveşte ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, cumplită ca cetele cu steaguri?"

Asistăm în acest verset la arătarea iubitei în gloria ei sub privirea tuturor; timpul ruşinii şi al necazului s-a sfârşit. Ea a traversat întunericul nopţii în absenţa Domnului ei; datorită Lui a suferit lupte şi suferinţe. Dar acum apare în splendoare, precum aurora unei dimineţi fără nori, precum începutul zilei eterne pe care o doresc toţi cei care au gustat dragostea Domnului. Astfel, după cum luna reflectă razele soarelui, tot astfel Ierusalimul va aduce în ochii tuturor străluciri din gloria Domnului Hristos, "Soarele dreptăţii". El va aduce vindecarea sub aripile Sale (Maleahi 4:2). În loc să fie asupriţi, cei credincioşi vor apărea ca oştiri victorioase sub steagul lui David. Vor fi "cumpliţi" şi cine va putea rămâne înaintea splendorii gloriei Domnului lor, pe care Îl urmează? Suflarea gurii Sale va fi suficientă să-i distrugă pe vrăjmaşii lor.

Cântarea Cântărilor 6:11

"Am coborât în grădina de nuci, să văd verdeaţa din vale, să văd dacă a înmugurit viţa, dacă au înflorit rodiile".

Ce semnifică nucile într-o scenă imperială şi glorioasă ca aceasta? Sunt fructe mici, a căror mică frumuseţe le-ar face uitate în enumerarea produselor unei ţări. Aici, Împăratul gloriei coboară în grădină ca să le culeagă; în loc de "a urca" spre lucrurile mari şi înălţate ale acestei lumi, El coboară ca să culeagă aceste fructe de mică valoare în ochii oamenilor, dar pe care harul Său le-a produs în preaiubiţii Săi. Ei sunt, în acest caz, imaginea aleasă de Duhul Sfânt pentru a ne arăta importanţa în ochii Împăratului a "miilor" de lucruri mici care au fost făcute pentru Numele Său în timpul lungii Sale absenţe. Acolo, în mijlocul celor mici şi săraci ai turmei, El va găsi o recoltă bogată a faptelor de credinţă, necunoscute de oameni, dar care au fost făcute din dragoste pentru El. O astfel de dragoste se manifestă rar prin lucruri mari; de cele mai multe ori se arată în detalii de viaţă în fiecare zi. Lumea le ignoră sau le dispreţuieşte, dar Împăratul gloriei le apreciază mult. Cei doi bănuţi ai văduvei sărace erau foarte puţini, în comparaţie cu sumele pe care bogaţii le aruncau în vistierie; dar Domnul i-a apreciat şi le-a dat adevărata valoare (Marcu 12:41-44). Un pahar de apă dat unuia dintre ai Săi pentru El nu-şi va pierde răsplata în ziua triumfului. El nu judecă după înfăţişare, ci apreciază motivele şi dragostea care stau la baza lucrării.

"Să văd verdeaţa din vale".

Împăratul ia cunoştinţă de tot ceea ce priveşte prosperitatea poporului. El coboară în locurile de jos ale pământului, în vale, aceasta fiind un timp caracterizat de sărăcie, de suferinţă, de plâns şi de moarte. Oh, valea umbrei morţii, ce schimbată este! Totul este acum prosperitate şi belşug, la solia primăverii eterne! Plantele verzi au luat locul pustiului.

Prezenţa Domnului ca Împărat poartă binecuvântarea. Când era aici, jos, respins, aşeza mulţimile pe iarba verde, le sătura cu pâine, împlinind ceea ce psalmistul anunţase cu mult timp înainte: "Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi" (Psalmul 132:15). Când va fi recunoscut şi primit, Domnul Hristos va purta cu Sine belşug, pace şi prosperitate, chiar şi în văile cele mai întunecoase.

"Să văd dacă a înmugurit viţa, dacă au înflorit rodiile".

Domnul îl compară adesea pe Israel cu o vie din care spera să culeagă roade. Isaia ne vorbeşte într-o manieră înduioşătoare, la fel ca şi Psalmul 80:11-16. Dumnezeu nu a găsit nici un rod în via Sa, iar viticultorii din parabolă, în slujba cărora era arendată via, i-au maltratat şi i-au ucis pe cei care au fost trimişi să culeagă rodul. Răutatea lor a ajuns la culme când L-au aruncat afară din vie şi L-au omorât pe singurul Fiu al Tatălui. Ei au spus: "Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm şi să luăm în stăpânire moştenirea Lui!" (Matei 21:38). Dumnezeu nu va obţine niciodată rod din via Sa? Răul va fi mai tare decât El? Nu! Iată, Împăratul vine cu plăcere şi pretutindeni în vie este prosperitate. Ea are muguri şi promite o recoltă bogată; bucuria va fi în toate inimile. În această frumoasă Împărăţie a Domnului Hristos, mustul Îl va înveseli pe Dumnezeu, dar şi pe oameni.

Rodiile vorbesc de sfinţii adunaţi, pentru că acum, în această zi fericită, totul se deschide în jurul Împăratului: ochii, inimile şi gurile.

Cântarea Cântărilor 6:12

"Fără să-mi dau seama, sufletul meu m-a dus la carele poporului meu binevoitor".

Israeliţii au avut mereu un duh de răzvrătire, de la începutul existenţei lor ca popor. Au fost răzvrătiţi în Egipt, L-au ispitit pe Dumnezeu în pustiu, cârtind neîntrerupt în corturile lor; odată intraţi în Canaan, au făcut la fel. Nu au distrus de tot naţiunile, ci s-au amestecat cu ele şi au învăţat de la ele lucruri rele. După ce L-au dus la moarte pe Domnul Isus, i-au izgonit şi i-au persecutat pe cei care vesteau Evanghelia, împiedicându-i să vorbească de Domnul Hristos naţiunilor, umplând astfel măsura păcatelor lor (1. Tesaloniceni 2:15-16).

Acum scena este schimbată: iată un popor binevoitor care-şi primeşte Împăratul în triumf! Se împlineşte versetul 3 din Psalmul 110: "În ziua puterii Tale, poporul Tău va fi un dar de bunăvoie în sfântă splendoare; din sânul aurorei va veni la Tine roua tinerilor Tăi". Preaiubitul a coborât să vadă dacă viile au înmugurit şi, mai înainte ca să ia seama la aceasta, poporul Îl aclamă şi El îl conduce în triumf.

Cântarea Cântărilor 6:13

"Întoarce-te, întoarce-te, o, Sulamita! Întoarce-te, întoarce-te, ca să te privim! –Ce vreţi să vedeţi la Sulamita? – Ca şi cum ar fi dansul a două cete".

În acest verset, pentru prima dată în cântare, auzim că iubita este numită cu un nume. În timpul absenţei Împăratului era o necunoscută, numele ei era ignorat de toţi. Acum apare în glorie cu El şi iat-o aclamată şi chemată cu adevăratul ei nume, cunoscut de toţi.

Sulamita este forma feminină de la "Solomon". Ea poartă numele Domnului ei, Împăratul păcii. Din acea zi, numele cetăţii va fi: "Domnul este acolo" (Ezechiel 48:35). Ea este reflectarea gloriei Domnului ei. Ce parte preţioasă! Şi încă mai preţioasă va fi aceea a locuitorilor Ierusalimului ceresc, care vor vedea faţa Domnului. Numele Său va fi pe frunţile lor şi vor împărăţi în vecii vecilor (Apocalipsa 22:4).

Dar frumuseţea credincioşilor, cei care vor avea partea lor în Ierusalimul pământesc, va fi admirată de toţi. De aceea avem aici de patru ori cuvântul "întoarce-te!". Toţi vor să fie martori la ceea ce sunt cei credincioşi cu Domnul lor: "Întoarce-te, ca să te privim!" În acea zi, Domnul Hristos va fi admirat în ai Săi şi glorificat în toţi cei care au crezut. Timpul dispreţului şi al ruşinii s-a terminat pentru totdeauna; au suferit cu Domnul şi acum iau parte la gloria Sa.

"Ce vreţi să vedeţi la Sulamita? – Ca şi cum ar fi dansul a două cete".

Când fiul risipitor s-a întors acasă, în căminul părintesc răsunau melodii şi dansuri. În Psalmul 87:7 se vorbeşte despre glorioasa cetate a lui Dumnezeu, de cei fericiţi care se găsesc în ea: "Cei care cântă şi joacă vor spune: «Toate izvoarele mele sunt în Tine»".

În acest verset din cântare transpare bucuria Împărăţiei Domnului şi a întregului popor – iată de ce se vorbeşte de două rânduri care dansează de bucurie; sunt Iuda şi Israel, acum uniţi în aceeaşi dragoste şi în aceeaşi bucurie sub sceptrul Domnului Hristos. Separaţi de mult timp, vrăjmaşi şi adesea în război, iată-i definitiv împăcaţi sub autoritatea Domnului Hristos, divinul Solomon, iubit de tot poporul. El este Împăratul păcii, care a făcut pace prin sângele crucii Lui.