Cântarea Cântărilor 5:2-16

De câte ori nu ne putem recunoaşte şi pe noi în egoismul şi în nepăsarea vinovată a preaiubitei! Isus bate la uşa inimii noastre. Lipsa de ardoare spirituală însă, plăcerea pentru comoditate sau neglijarea de a ne judeca fac să găsim nenumărate scuze pentru a nu asculta de vocea Duhului Său. Cu tristeţe, Domnul „pleacă“ (v. 6). Să ştim atunci – pentru a regăsi comuniunea cu El – să manifestăm înflăcărarea tinerei soţii! Pentru a-L descrie pe Preaiubitul ei, ea nu are termeni suficient de arzători, nici comparaţii suficient de convingătoare. Şi noi, dragi prieteni, ce-am avea de spus dacă ne-ar întreba cineva cu privire la Domnul Isus? (comp. cu Matei 16.15,16). Cu ce este El mai mult decât acesta sau acela? (v. 9). Am şti noi să vorbim despre dragostea şi puterea Lui, precum şi despre coborârea şi ascultarea Lui până la moarte de cruce? Am avea noi ceva de spus despre harul şi înţelepciunea Lui, despre perfecţiunile umblării şi lucrării Sale? „Nu are … o înfăţişare care să ne facă să-L dorim“, spunea Israel prin gura profetului (Isaia 53.2). Frumuseţea gloriilor morale ale lui Mesia (ascunse poporului necredincios) o fac însă pe Soţie să strige: „Toată Fiinţa Lui este de dorit“ (v. 16). Această Persoană este cu adevărat Obiectul tuturor dorinţelor noastre?