Cântarea Cântărilor 1:1-17

Să nu abordăm această carte fără ca mai întâi să-I cerem Domnului să ne păzească de orice gând profan.„Eclesiastul“ ne-a învăţat că lumea nu poate umple vidul din inima omului; „Cântarea“ ne va prezenta acum dragostea divină, singura care-l poate umple. Precizăm că aici este vorba, înainte de toate, figurativ, de relaţiile viitoare ale Împăratului, Hristos, cu Israel, Soţia Sa pământească. În momentul în care se va „deschide“ împărăţia Sa, afecţiunile acestui popor vor fi reanimate şi vor răspunde, în sfârşit, celor ale adevăratului Solomon. Vom sublinia însă în lectura noastră mai ales ceea ce se poate aplica în mod practic nevoilor actuale ale creştinului. Dragostea este legătura vitală care-l uneşte pe fiecare răscumpărat cu Mântuitorul lui: a Lui pentru noi este infinită, de neclintit; a noastră pentru El, cât de slabă şi de inconsecventă este! Să-I cerem ca El să ne tragă, pentru a putea alerga după El (v. 4).Versetele 5 şi 6 conţin mărturisirea trecutului vinovat. Cea care vorbeşte aici ştie bine că, dacă este plăcută, aceasta nu se datorează nicidecum propriilor ei merite (citiţi Efeseni 1.6b). Însă versetele 7 şi 8 arată cum ea acum doreşte prezenţa Păstorului, iar versetul 12, cum Îl doreşte pe Împăratul. Ea Îl iubeşte; El este neîncetat pe inima ei, ca un săculeţ cu mir parfumat care-i impregnează veşmintele şi care o însoţeşte în toate locurile (v. 13; 2 Corinteni 2.14-16).