Căminul creștin - Capitolul 7

Mama

În Cuvântul lui Dumnezeu nu găsim îndemnuri sau porunci adresate direct mamelor, dar sunt amintite multe mame şi multe exemple, care slujesc spre învăţătură în dreptate şi evlavie. Din aceste exemple şi din observaţiile şi constatările noastre zilnice, observăm că mamele ocupă un loc foarte important în casă şi au o influenţă majoră în educarea copiilor. Mamele au o mare putere de formare fie spre binele, fie spre răul copiilor, care cresc sub influenţa şi purtarea lor de grijă.

Mama îi educă pe copii, ca să aibă un comportament moral, pe când tatăl are mai mult influenţă asupra copiilor cu privire la comportamentul şi starea lor în societate. Aceasta este explicaţia cuvintelor des întâlnite în cărţile istorice ale Bibliei: „Numele mamei sale era.“, când ne sunt prezentaţi împăraţii lui Israel şi ai lui Iuda. Istoria acestor împăraţi dovedeşte că mamele lor au exercitat o putere morală mare prin influenţa lor, fie spre bine, fie spre rău. Vedem cât de important este ca o mamă să aibă o gândire spirituală şi să tindă mai întâi spre Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa, pentru a-şi ocupa locul care îi revine după gândurile lui Dumnezeu şi spre onoarea Sa, şi să-şi conducă într-un mod corect micuţii spre Domnul.

Creşte-mi-l

Cuvintele fiicei lui faraon către mama lui Moise în Exod 2.9 sunt cuvinte adresate de Dumnezeu şi astăzi fiecărei mame, căreia îi este încredinţat un copil. „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.“ Aceasta este porunca lui Dumnezeu către orice mamă, căreia i-a dat un prunc în braţe.

Ce privilegiu binecuvântat să creşti un copil pentru Domnul! Ce măreaţă şi preţioasă îndatorire este arătată aici tuturor mamelor, dar şi ce minunată va fi răsplata cerească de la El, dacă mamele îşi vor împlini cu toată seriozitatea lucrările încredinţate!

Este foarte important, ca mamele să vadă de la început în copilul lor un dar al lui Dumnezeu, „o moştenire de la Domnul“ (Psalm 127.3). Copiii sunt proprietatea Sa, pe care ne-a încredinţat-o Domnul spre purtare de grijă. Părinţii sunt ca nişte administratori ai lui Dumnezeu, care se ocupă de creşterea şi educarea copiilor pentru Dumnezeu. Deoarece mamele creştine uită adesea cui aparţin copiii lor, fac greşeli în educaţia lor. Cum ar putea fi crescuţi copiii pe căile lumii sau cum i-am putea lăsa în voia lor proprie, dacă ne gândim că sunt o proprietate a lui Dumnezeu?

Ce minunate sunt cuvintele Anei, care se temea de Dumnezeu: „Pentru acest băiat m-am rugat; şi Domnul mi-a ascultat cererea pe care i-am făcut-o. De aceea l-am împrumutat şi eu Domnului; el este împrumutat Domnului toate zilele cât va fi“ (1 Samuel 1.27-28). Ea a cerut de la Domnul un copil, iar când l-a primit de la El, l-a dat înapoi Domnului în slujba Sa. Ce model pentru fiecare mamă!

Atribuţiile mamelor din partea lui Dumnezeu

În condiţii normale, copilul îşi petrece cea mai mare parte a timpului copilăriei – acei ani ai receptivităţii şi ai simţurilor fine – în contact direct şi strâns cu mama. Profesia tatălui şi îndatoririle sale de întreţinător al familiei îl obligă să lipsească din cercul familiei mai multe ore în cursul unei zile. De aceea educarea şi călăuzirea copiilor în frica de Dumnezeu stă pe umerii mamei; dar aşa cum am văzut, tatăl poartă responsabilitatea pentru casa sa. Slujba de creştere şi educare a copiilor îi este dată mamei din partea lui Dumnezeu şi de aceea ea trebuie să se dedice acestei lucrări sfinte. Chiar dacă atenţia mamei este răpită mult timp cu lucrări în bucătărie, cu gătitul mâncării, cu spălatul şi călcatul hainelor, totuşi nu trebuie să se piardă din vedere atribuţia cea mai însemnată, adică educarea copiilor. Dacă odată trebuie să neglijaţi ceva din lipsă de timp, atunci gândiţi-vă bine şi nu neglijaţi sufletele nemuritoare şi preţioase ale copiilor, pe care Dumnezeu vi le-a încredinţat îngrijirii voastre, în scopul creşterii lor pentru El.

Este o greşeală cu urmări grave, dacă o mamă neglijează această chemare dată ei de Dumnezeu sau o lasă în sarcina altora, în timp ce ea se ocupă cu o altă slujbă în exteriorul casei sau chiar se ocupă de plăcerile ei, aşa cum se vede astăzi în zilele noastre deseori. Cercul de acţiune al mamei este căminul şi familia ei. Temelia caracterului se pune în copilărie şi este bucuria Domnului să o folosească pe mamă ca o unealtă în această direcţie. Pentru alte lucruri casnice se poate folosi în ultimă instanţă o menajeră, dar nimeni nu o poate înlocui pe mamă când este vorba de copii. Dumnezeu i-a dat această lucrare mamei, şi nu altora. Aici este vorba despre împrejurări normale. Datorită unei situaţii deosebite, cum ar fi moartea tatălui, care este susţinătorul familiei, desigur, situaţia se schimbă.

Educarea copiilor şi învăţătura din partea mamei în primii ani exercită o influenţă foarte puternică asupra întregii vieţi a copilului. O educaţie creştină este de o valoare inestimabilă şi lasă urme adânci, binecuvântate, care nu se pot şterge din inima copiilor. Influenţa mamei asupra inimii şi gândirii uşor maleabile ale copilului nu pot fi şterse mai târziu în viaţă nici chiar prin păcatul cel mai grav. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Creşte-l pe copil după rânduială pe calea sa şi, când va fi bătrân, nu se va abate de la ea“ (Proverbe 22.6).

Când Moise a fost mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui faraon (Evrei 11.24) şi a preferat să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu. Cine va putea pune la îndoială faptul că decizia luată de Moise nu era urmarea creşterii în frica de Dumnezeu şi a învăţării în adevărul şi promisiunile lui Dumnezeu de către mama sa, pe vremea când îl creştea pentru fiica lui faraon? La fel vedem şi în Proverbe 31, că acele cuvinte ale mamei pe care le-a spus împăratului Lemuel, l-au însoţit şi apoi mai târziu au fost scrise de el în Cuvântul lui Dumnezeu prin inspiraţie divină.

Înainte de a continua expunerea despre acest subiect, trebuie să subliniem că în educaţia copiilor este absolut necesar, ca tatăl şi mama să fie una în ceea ce priveşte intenţia, scopul şi modul de aplicare a educaţiei. Nimic nu este mai rău decât discordanţa în acţiunile întreprinse de tata şi mama. Orice diferenţe de păreri cu privire la principii şi acţiuni trebuie să fie discutate în absenţa copiilor, iar în faţa lor trebuie arătată unitatea. Orice acţiune de disciplinare exercitată de un părinte trebuie susţinută şi de celălalt.

Ce înseamnă „educare“?

Prin educare nu se înţelege numai învăţarea sau îndrumarea copilului, ci şi conducerea într-o anumită direcţie, conducerea pe o anumită cărare. Pentru a atinge ţinta dorită, este nevoie de veghere, de atenţie şi de mare grijă.

Noi am putea suprasatura un copil cu lucruri religioase, să-i umplem mintea cu versete biblice şi cântări creştine, dar totuşi inima lui să nu fie influenţată de această cunoştinţă. Oricât de importantă este o astfel de învăţătură, ea este doar o pură informaţie pentru cap. Inima trebuie să fie atinsă şi formată, şi totodată duhul trebuie să fie stimulat şi îmbogăţit cu cunoştinţe. Deseori, mamele nu trăiesc practic ceea ce-i învaţă pe copiii lor şi nu-şi iau timp şi nici nu se ostenesc să verifice, dacă aceştia transpun în practică ceea ce au învăţat. Astfel, inimile copiilor nu sunt atrase spre învăţătură. Ei vor observa repede, dacă este numai teorie goală şi se vor pierde astfel stima, onoarea şi respectul din partea copiilor faţă de părinţii lor şi faţă de învăţăturile lor religioase.

Aşa cum am amintit mai înainte, „educare“ înseamnă a conduce sau a atrage într-o anumită direcţie. Mamele trebuie să-şi călăuzească micuţii lor pe calea Domnului prin exemplul propriu duhovnicesc şi printr-o viaţă creştină consecventă. În acest fel, inima şi duhul copilului vor fi influenţate şi formate. Voi, mamelor, dacă vreţi să vă creşteţi copiii voştri corect, atunci trebuie să le daţi un exemplu pentru ceea ce îi învăţaţi şi să le arătaţi voi înşivă cum să pună în practică apoi ei înşişi! Copiii trebuie să facă ceea ce îi învăţaţi. Pentru atingerea acestui scop, trebuie să nu precupeţiţi niciun efort.

Cuvintele nu sunt de ajuns. Cuvintele nu pot bara înclinaţiile fireşti şi nu pot îmblânzi voia proprie a copilului. Aşa cum viticultorul taie via, tot la fel trebuie şi voi să tăiaţi mlădiţele tinere, să le îndoiţi, să le legaţi şi să le călăuziţi, dacă vreţi să-i creşteţi pe copiii voştri pentru Dumnezeu şi dreptatea Sa. Multe mame îşi învaţă teoretic bine copiii lor, dar îi lasă apoi, din neglijenţă şi indiferenţă, să crească exact în direcţia opusă. Desigur, educarea corectă a copiilor solicită multă muncă. Câteodată, lucrul de fiecare zi trebuie întrerupt pentru a ne ocupa de mustrarea şi educarea copiilor. Dacă nu ne luăm timpul necesar şi nu ne dăm osteneala necesară când copiii sunt mici, atunci când vor fi mari, ne vor face mult mai multe necazuri şi probleme. Unele mame, care nu sunt duhovniceşti, ca să nu se ostenească cu educaţia copiilor, îi lasă la voia întâmplării, uitând ce zice Dumnezeu în Cuvântul Său: „Un copil lăsat în voia lui aduce ruşine mamei lui“ (Proverbe 29.19).

Am vrea să ne gândim la poziţia frumoasă, pe care au avut-o Manoah şi soţia sa (Judecători 13). Când îngerul lui Dumnezeu le-a spus că vor primi un fiu, care va fi un nazireu al lui Dumnezeu şi un salvator al lui Israel, Manoah s-a rugat: „Te rog, Doamne, să mai vină la noi Omul lui Dumnezeu, pe care L-ai trimis, şi să ne înveţe ce să facem cu copilul care se va naşte. ...care va fi felul de viaţă al copilului şi ce va face?“ (versetele 8 şi 12). Acesta a fost un mod de lucru frumos şi adecvat. De ar fi aceasta starea inimii şi rugăciunea oricărui tată şi a oricărei mame! Deseori trebuie să ne îndreptăm spre Domnul şi să-L întrebăm: „Care va fi felul de viaţă al copilului şi ce trebuie să facem cu el?“