Căminul creștin - Capitolul 1

Importanţa, menirea divină şi caracteristicile căminului creştin

Ce gânduri şi sentimente plăcute sunt trezite în inimi şi cum sunt atinse corzile inimii unui om atunci când se rosteşte cuvântul: „cămin“! Pentru cei care au avut privilegiul minunat să crească într-o familie în care Dumnezeu a fost onorat şi recunoscut drept Cap al casei, amintirea legată de „căminul creştin“ este cu atât mai preţioasă!

Instituit de Dumnezeu

Familia a fost instituită de Dumnezeu potrivit planului Său referitor la omenire. Atunci când Dumnezeu i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi i-a unit în legătura sfântă a căsătoriei, poruncindu-le să fie roditori, să se înmulţească şi să umple pământul, El instituia cea dintâi familie, cel dintâi cămin (Geneza 1.27, 28).

Unitatea familiei este elementul pe care se întemeiază întreaga structură socială a omenirii, iar casa, locul în care locuieşte familia, fie că este vorba de o colibă, fie de un palat, constituie fortăreaţa şi mijlocul de apărare a comunităţii respective. Adesea este spus: „Căminul este bastionul naţiunii.“ Pe el se sprijină întreaga structură a civilizaţiei. Dacă fundamentul este bun, şi naţiunea o duce bine, pentru că naţiunea nu este altceva decât un ansamblu de indivizi strâns uniţi prin relaţii de familie. Importanţa căminului şi a vieţii de familie, potrivit gândurilor lui Dumnezeu, este deci evidentă.

Abaterea de la ordinea lui Dumnezeu

Trăim zile în care principiile lui Dumnezeu pentru omenire sunt date deoparte, iar dezordinea şi corupţia abundă. Aşa este întotdeauna când omul se îndepărtează de ordinea lui Dumnezeu.

Concubinajul, infidelitatea, divorţul şi toate formele de voinţă proprie nenorocesc familiile şi căminele. Accentul cade tot mai mult pe naţiune, pe masa de oameni, iar indivizii şi familiile sunt trecute pe plan secundar. De aceea este foarte important ca atenţia noastră să se concentreze pe principiile lui Dumnezeu şi pe planurile Lui pentru noi, ca nu cumva să fim atraşi de curentul din jurul nostru şi să falimentăm în ce priveşte menţinerea căminului creştin.

Însemnătatea căminului creştin

Căminul nu este, în mod simplu, un loc în care mâncăm şi dormim, ci este locul în care sunt cunoscute şi savurate dragostea familială, fericirea vieţii de familie, odihna, pacea şi protecţia în faţa unei lumi rele. Decisiv nu este arhitectura frumoasă sau mobila preţioasă, ci fericirea, afecţiunea şi dragostea care se găsesc în sanctuarul căminului dăruit de Dumnezeu.

El nu este mobilă şi cărţi şi lucruri, Sau picturi agăţate pe pereţi;Nu este nici păsări care stau în colivii, Deşi ele pot cânta fermecător.Este râsul care umple camerele,Este zâmbetul de pe faţa mameiŞi bucuria din ochii celor mici;Este dragostea noastră unul pentru altul, Manifestată cu toată gingăşia.Acesta este căminul spre care tânjim cu toţii.(Poezie engleză)

Într-o lume a păcatului şi a răzvrătirii, căminul reprezintă un cadou deosebit al harului pentru omenire din mâna Dumnezeului-Creator, cel plin de îndurare. El a dăruit prin cămin un echilibru folositor, un loc de refugiu în mijlocul tulburărilor şi necazurilor din această lume zbuciumată. Locul în care se dezvoltă plăcute legături de familie, constituie adăpostul oferit de un Dumnezeu în faţa furtunilor şi a dificultăţilor vieţii, în faţa puterii directe a lui satan, în această lume rea.

Ce privilegiu, ca într-o astfel de lume să poţi avea, în sânul familiei, tandre afecţiuni naturale, pe care Dumnezeu le-a aşezat în fiinţa umană! În acest fel, prin îngrijirea reciprocă dintre membrii familiei şi prin exercitarea în mod practic a jertfirii de sine, egoismul detestabil al inimii omeneşti naturale poate fi împiedicat şi înfrânt. Relaţiile de familie solicită ascultare şi dragoste, precum şi supunerea zi de zi a unuia faţă de celălalt; tocmai aceste caracteristici contrabalansează în mod folositor voinţa proprie şi neascultarea.

Familia creştină

Familia creştină în care ambii părinţi aparţin Domnului este infinit mai mult decât un adăpost şi un refugiu împotriva răului. Este un sanctuar în mijlocul unei lumi lipsite de Dumnezeu şi de Hristos, în care sufletele preţioase ale copiilor sunt păzite de influenţele ei întinate. Căminul creştin este un adăpost sfânt în care Dumnezeu şi Hristosul Său sunt recunoscuţi, unde Duhul Lui locuieşte, unde Cuvântul Său străluceşte ca lampă şi lumină a casei şi unde Evanghelia indică mereu tuturor calea către cer.

Cineva a spus cu privire la acest subiect: „Căminul este locul scump al sentimentelor plăcute, în care inima este atrasă în legături pe care Dumnezeu Însuşi le-a format şi care, prin afecţiuni tandre, ne păzeşte de pofte şi voinţă proprie (încăpăţânare). Iar aceste lucruri, dacă se dezvoltă în mod corect, au o putere care, în ciuda păcatului şi a dezordinii, trezeşte conştiinţa şi angajează inima, păzind-o de rău şi de puterea directă a lui satan.“

Deşi păcatul a intrat în lume şi a întinat totul, introducerea lui Hristos în relaţiile de familie face ca ele să devină un domeniu de acţiune al harului şi manifestarea activă a vieţii divine pe care o avem în Hristos, astfel că smerenia, tandreţea, ajutorul reciproc şi spiritul de sacrificiu, exercitate în mijlocul dificultăţilor şi al întristărilor pe care păcatul le-a pricinuit, conferă acestor relaţii de familie un farmec şi o profunzime mai mare decât cea care ar fi putut fi cunoscută în starea de inocenţă, în Eden. Adevăratul cămin creştin este locul unde Domnului Îi este acordată poziţia care Îi revine şi unde fiecare membru al familiei contribuie la menţinerea armoniei divine, potrivit gândurilor şi planurilor lui Dumnezeu. Acesta este locul în care dragostea lui Dumnezeu este cunoscută şi turnată în inimi, ea fiind cea care domneşte într-un astfel de cămin. Aici Cuvântul lui Dumnezeu este citit şi practicat, deşi poate în multă slăbiciune, iar rugăciunea şi laudele sunt prezente. Aici se simte ceva din atmosfera cerească şi, ca şi în cazul copiilor lui Israel din vechime, astfel de case au lumină cerească în locuinţele lor, în timp ce totul în jur este întuneric (Exod 10.23). Orice adevărat cămin creştin reflectă ceva din Casa cerească spre care călătorim, putând fi uşor deosebită de celelalte case care nu sunt luminate de Hristos, care este Lumina oamenilor.

Cuvântul lui Dumnezeu ca punct central

În Deuteronom 11.18-21, Dumnezeu ne arată ce vrea El să vadă în fiecare casă a celor ce sunt ai Săi. El doreşte ca părinţii să păstreze Cuvântul Său în inimi şi să-l lege ca un semn la mâinile lor. Ei trebuie să-i înveţe Cuvântul pe copiii lor într-un mod continuu, să-l scrie pe uşorii casei şi pe porţi. Dacă fac aşa, le este dată promisiunea că zilele le vor fi înmulţite şi că acestea vor fi „cât zilele cerurilor deasupra pământului“. În acest fel este binecuvântată adevărata casă creştină, unde Cuvântul lui Dumnezeu este iubit, urmat şi unde i se dă locul corespunzător. O astfel de casă, unde toţi doresc să trăiască după Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru gloria Domnului, este o fărâmă de cer pe pământ. Cititorule, este casa ta în felul acesta? Dacă nu, care este motivul?

Însă această stare fericită este posibilă numai acolo unde preţiosul Cuvânt al lui Dumnezeu constituie comoara cea mai de preţ a părinţilor, iar casele sunt guvernate după principiile lui. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu va fi văzut în mod practic pe uşorii uşii şi pe porţi, iar copiii vor fi educaţi potrivit rânduielilor lui şi vor umbla pe calea adevărului. Dacă părinţii nu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu şi nu umblă conform acestuia, cum s-ar putea aştepta să-i vadă pe copiii lor iubind Cuvântul şi ascultând de el?

Anumite părţi din Cuvântul lui Dumnezeu erau aşezate în mod literal pe uşi şi pe porţi şi erau legate la mâini de israeliţii temători de Dumnezeu. Este un lucru binecuvântat să vedem acelaşi lucru astăzi în casele creştinilor, sub forma unor versete din Scriptură. Este un mod plăcut prin care putem face să strălucească lumina cerului, ca mărturie pentru toţi cei care intră în casele noastre.

Fiul unui creştin s-a mutat într-o casă nouă pe care şi-a mobilat-o foarte frumos. Apoi l-a invitat pe tatăl său şi i-a arătat toată casa. După ce a văzut tot, tatăl a remarcat: „Da, fiule, este o casă foarte aranjată, însă cineva care intră în ea nu poate spune dacă aici locuieşte un copil al lui Dumnezeu sau un om din lume.“ Aceste cuvinte l-au mişcat atât de mult pe fiul său, încât foarte curând el a agăţat multe versete din Scriptură pe pereţii casei, dând Cuvântului lui Dumnezeu un loc de cinste în casa sa.

Este trist să vezi case creştine aranjate după ultima modă, pline de lux şi de literatură lumească, case în care radioul sau televizorul pun neîncetat lumea şi plăcerile ei în centrul atenţiei, iar Cuvântul lui Dumnezeu este foarte puţin văzut, auzit şi practicat. Astfel de case nu sunt case creştine în sensul adevărat al cuvântului. Dacă nu este nicio diferenţă între casele noastre şi casele celor necredincioşi din jurul nostru, atunci nu se poate spune că avem „lumină în locuinţele noastre“ sau că Îi oferim Domnului locul pe care El îl merită. La fel stau lucrurile dacă, în locul dragostei şi al harului, venite de la Duhul lui Dumnezeu, casa ne este caracterizată de ceartă şi de neînţelegeri.