3

Februarie

DIMINEAŢA

Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic. Romani 8:12

Ca fiinţe create de Dumnezeu, îi suntem datori cu toţii să-L ascultăm cu tot sufletul, inima şi puterea, încălcând poruncile Sale, aşa cum am făcut toţi, suntem datori dreptăţii Sale, şi avem o datorie atât de mare încât n-am putea-o plăti niciodată. Dar, fiindcă Christos a plătit datoria poporului Său, se poate spune că noi, creştinii, nu mai datorăm nimic dreptăţii lui Dumnezeu. Din acest motiv, credinciosul datorează şi mai mult iubirii. Eu sunt dator harului şi milei lui Dumnezeu, dar nu sunt dator dreptăţii Sale, fiindcă El nu mă va acuza niciodată pentru o datorie care a fost deja plătită. Christos a Spus „s-a sfârşit" (Ioan 19:30), şi prin asta a vrut să spună că tot ce datora poporul Său a fost şters din cartea de aducere aminte. Hristos a mulţumit pe deplin dreptatea divină. Nota de plată a fost achitată. Semnătura a fost bătută în cuie la cruce. Chitanţa a fost eliberată, şi noi nu mai suntem datori dreptăţii lui Dumnezeu. Dar, dacă nu mai suntem datori Domnului în sensul acesta, îi suntem de zece ori mai datori în alt sens. Creştine, opreşte-te şi judecă un moment. Cât eşti de dator bunătăţii divine! Cât de mult datorezi dragostei prin care şi-a jertfit unicul Fiu pentru tine. Gândeşte-te cât eşti de dator harului Său fiindcă, după o mie de păcate, El te iubeşte la fel de mult ca înainte. Gândeşte-te ce datorezi puterii Sale: cum te-a ridicat din moarte şi păcat, cum ţi-a păstrat viaţa spirituală, cum te-a ţinut să nu cazi şi cum, deşi o mie de duşmani ţi-au ieşit în cale, te-a făcut în stare să-ţi continui drumul. Gândeşte-te cât datorezi Statorniciei Sale: deşi tu te-ai schimbat de o mie de ori, El nu s-a schimbat niciodată. Eşti la fel de dator oricărui atribut al lui Dumnezeu. Eşti dator tu însuţi şi tot ce ai. Predă-te ca „o jertfă vie"; este „o slujbă duhovnicească".

SEARA

Spune-mi... unde îţi paşti oile, unde te odihneşti la amiază? Cântarea Cântărilor 1:7

Aceste cuvinte exprimă dorinţa credinciosului de a-L urma pe Christos şi dorul său de părtăşie cu EL. Unde-şi paşti oile? In casa Ta? Merg şi eu, dacă te găsesc acolo. In rugăciune personală? Mă voi ruga neîncetat. In Cuvântul Tău? Le voi păzi cu scumpătate. Spune-mi unde le hrăneşti, fiindcă oriunde merge Păstorul, oile II urmează; nimeni altcineva nu le poate împlini nevoile. Eu nu pot fi mulţumit cu nimic altceva. Sufletul meu flămânzeşte şi însetează după prezenţa Ta înviorătoare. „Unde te odihneşti la amiază?" Fie că este dimineaţă sau amiază, singurul loc de odihnă este alături de Tine şi iubita Ta turmă. Odihna sufletului meu trebuie să fie o odihnă binecuvântată, şi numai la Tine o pot afla. Unde se află umbra stâncii? De ce să nu mă odihnesc acolo? „Căci de ce să umblu ca o rătăcită pe la turmele tovarăşilor tăi?" (Cânt. 1:7). Tu ai tovarăşi — de ce să nu fiu şi eu unul dintre ei? Satana îmi spune că sunt nevrednic, dar întotdeauna am fost aşa. Totuşi, Tu mă iubeşti de mult; de aceea, nu cred că nevrednicia mea poate fi o barieră în calea tovărăşiei noastre. E adevărat că sunt slab în credinţă şi gata să cad, dar chiar slăbiciunea mea mă îndeamnă să fiu întotdeatitta acolo unde îţi hrăneşti turma, ca să fiu întărit şi păzit lângă izvoarele de apă. De ce să plec de lângă Tine? Nu am nici un motiv să plec, am mii de motive să rămân, fiindcă Isus mă cheamă să vin. Dacă mă lasă o clipă, este numai ca să mă facă să-I doresc prezenţa. Când mă va vedea că sufăr fiindcă sunt singur, mă va duce din nou la staul, acolo unde mieii turmei Sale sunt feriţi de arşiţa soarelui.