Bucuria în necaz

"Bucuraţi-vă cu cei care se bucură; plângeţi cu cei care plâng" (Romani 12.15).

Cine poate spune cât de preţios este să ai pe cineva care să-ţi împărtăşească bucuria şi întristarea? Mulţumim lui Dumnezeu, avem pe acest cineva în Persoana Domnului Isus. El este exemplul perfect al îndemnului dat în acest verset. Deşi nu-L putem vedea cu ochii trupeşti, totuşi credinţa poate experimenta cât de preţioasă şi puternică este înţelegerea Lui perfectă.

Când credinţa noastră este simplă şi copilărească, putem veni, de la mormânt unde tocmai am pus rămăşiţele unei persoane iubite, la picioarele Domnului Isus, pentru ca înaintea Lui să ne vărsăm amarul şi întristarea inimii. Acolo nu vom întâlni o respingere aspră, nici mustrarea fără inimă pentru slăbiciunile noastre, când ne arătăm prea îndureraţi, nici vreun fel neîndemânatic de a spune ceva ce s-ar potrivi pentru a arăta condoleanţe. Nicidecum!

Domnul Isus ştie să sufere împreună cu o inimă zdrobită şi plecată sub povara grea a durerii. El are o inimă perfect omenească. Ce gând!

În zadar vom căuta aici pe pământ acest lucru, nu numai în lume, dar chiar şi în biserică. Se poate să fie o dorinţă reală de înţelegere, dar este lipsă totală de capacitate. Cum ar putea cineva care nu cunoaşte nimic din necazul meu şi din cauzele lui să sufere împreună cu mine? Şi chiar dacă i le-aş spune, inima lui ar putea fi atât de ocupată, încât n-ar avea loc sau plăcere pentru mine.

Nu tot aşa este cu Omul perfect, Domnul Isus Hristos. El are atât loc cât şi înţelegere pentru fiecare dintre noi. Nu contează când, cum sau cu ce vii, inima Domnului Isus este întotdeauna deschisă. Deci, dacă suntem în necaz, trebuie să ne ducem drept la picioarele Domnului Isus. El ne va şterge lacrimile, ne va alina durerile, ne va vindeca rănile şi ne va umple goliciunea. Să ne conducă Duhul în experimentarea acestei mângâieri.