Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Asa

de G. C. Willis - 08 Aprilie 2016

Asa

Numele mamei lui Asa nu ne este dezvăluit; numai acela al bunicii lui (în 1 împăraţi 15.10 se spune că aceasta era mama lui, dar în realitate este vorba de bunica sa; vezi nota la traducerea Darby). în formarea caracterului unui copil, şi bunica are un rol important. Dumnezeu să ne ajute, în calitate de bunici, să dăm nepoţilor noştri cel mai frumos exemplu de viaţă creştină!

Cât despre bunica lui Asa, vai, aceasta nu a fost pentru el o pildă vrednică de urmat. Ea a făcut un idol, iar pentru păcatul acesta nepotul i-a retras titlul de împărătească; apoi i-a distrus idolul şi i l-a ars în valea Chedronului (1 împăraţi 15.13). Inima lui Dumnezeu s-a bucurat şi comentariul inspirat de Duhul Sfânt referitor la acest rege sună astfel: „Inima lui Asa a fost în totul a Domnului, în tot timpul vieţii Iui" (15.14). Ce contrast între el şi tatăl său despre care se vorbeşte la versetul 3: „inima lui n-a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului lui." La bătrâneţe, Asa se îmbolnăveşte de picioare. Cei ce am ajuns la o vârstă respectabilă, putem desprinde de aici o învăţătură foarte utilă, căci cu picioarele bolnave nu putem merge: „El va păzi paşii preaiubiţilor Lui" (1 Samuel 2.9). într-adevăr, Dumnezeu să ne ocrotească pentru a umbla, până la adânci bătrâneţe, în dreptate şi sfinţenie!