Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Apocalipsa 9:1-21 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 03 Decembrie 2016

Apocalipsa 9:1-21

Unii comentatori au dat acestor capitole interpretările cele mai fanteziste, străduindu-se în special să facă o corespondenţă între profeţii şi evenimentele contemporane. Dar să ne amintim că toată această a treia parte a profeţiei lui Ioan este cu privire la viitor. Ea cuprinde numai intervalul de câţiva ani dintre venirea Domnului pentru a-Şi lua Biserica şi începutul domniei Lui mileniale.A cincea trâmbiţă, sau prima nenorocire, dă drumul din adânc unui roi înspăimântător de lăcuste, instrumente directe ale lui Satan, care le produc iudeilor necredincioşi o suferinţă morală mai rea decât moartea. La a şasea trâmbiţă apar cai nemaipomeniţi, scuipând foc, fum şi pucioasă, semănând moartea pe unde trec. Călăreţii lor poartă platoşe (v. 9, 17), imagine a conştiinţelor împietrite (1 Timotei 4.2). În acelaşi timp, acele şi cozile lor, asemănătoare cu cele ale scorpionilor (v. 10) sau cu cele ale şerpilor (v. 19), reprezintă învăţăturile mincinoase şi otrăvitoare, armele perfide de care Satan se va folosi mai mult ca oricând (comp. cu Isaia 9.15).Folosirea trâmbiţelor pentru a anunţa aceste judecăţi le dă caracterul de avertismente pentru oameni. Inimile lor sunt însă atât de împietrite, încât chiar şi aceste dezastre nemaivăzute nu-i vor conduce la pocăinţă (v. 20, 21).