Capitolul 8

Numai acum vine în sfîrşit a şaptea pecete. Este important să o remarcăm, pentru a nu ne lăsa duşi de ideea că a şasea pecete merge pînă la sfîrşit, cum au gîndit unii printre cei vechi si moderni. Aceasta este inexact; a şaptea pecete vine negreşit după a şasea, după cum celelalte urmează una după alta; şi se vede clar că ea introduce cele şapte trîmbiţe care vestesc o nouă succesiune de judecăţi. Avem descrierea lor în capitolele 8 si următoarele.

„Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stăteau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trîmbiţe". Apoi ne este înfăţişat un fapt remarcabil, la care am făcut deja aluzie; vedem un înger deosebit de slăvit, care se găseşte înaintea altarului. „Şi un alt înger a venit şi a stat lîngă altar avînd o cădelniţă de aur. I s-a dat tămîie multă, ca să dea putere rugăciunilor tuturor sfinţilor la altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie". Urmează de aici că, în timp ce există sus sfinţi slăviţi, există sfinţi pe pămînt, care, în marile lor încercări sînt susţinuţi de Marele Preot, oricît de slabe sînt de altfel luminile lor. Avem deci aici cea mai limpede evidenţă că vor fi în această epocă sfinţi slăviţi în cer şi în acelaşi timp, sfinţi recunoscuţi ca atare în trupurile lor fireşti aici pe pămînt.

O altă trăsătură atrage atenţia noastră. Pretutindeni, cu ocazia trîmbiţelor, noi vedem îngeri; Domnul Isus însuşi ia acest caracter în timpul acestei perioade. Nu mai este vorba despre El aici ca despre Cel cunoscut ca Mielul. Ca atare El deschisese peceţile, dar aici, cînd sînt îngeri care sună din trîmbiţe pentru a vesti judecăţile lui Dumnezeu, îngerul Legămîntului (care este a doua persoană a Treimii, aşa cum este numită de obicei), apare din nou sub această formă atît de obişnuită Vechiului Testament. Nu înseamnă că Se dezbracă de umanitatea Sa; aceasta nu poate să fie şi ar fi contrar oricărui adevăr ca să ţi-o închipui. Fiul lui Dumnezeu, de la întruparea Sa, rămîne totdeauna Omul Hristos Isus; niciodată El nu Se va despărţi de această umanitate de care El a unit Persoana Sa slăvită. Dar aceasta nu-L împiedică evident să ia o anume înfăţişare, care, în profeţie, El consideră a fi potrivită cu împrejurările date. Tocmai aceasta găsim în timpul trîmbiţelor. Este uşor să observăm cît este din ce în ce mai figurativ limbajul întrebuinţat. Toate obiectele, în această serie de viziuni, sînt arătate ca într-o mai mare depărtare, iar Hristos Însuşi apare mai vag, adică nu în chip distinct în umanitatea Sa adevărată, ci sub aparenţa unui înger.

Citim apoi că „îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi 1-a aruncat pe pămînt. Şi au fost glasuri, tunete, fulgere şi un cutremur de pămînt". Astfel, în acest timp al celor şapte trîmbiţe (care vine după ruperea celor şapte peceţi), trebuie să ne aşteptăm să vedem judecăţile lui Dumnezeu mai izbitoare decît cele dinainte; într-adevăr, dacă în capitolul 4 erau, ieşind din scaunul de domnie, fulgere, glasuri si tunete, am găsit aici în plus, un cutremur de pămînt. Efectul produs printre oameni devine deci mai intens. „Şi cel dintîi a sunat din trîmbiţă. Şi au venit grindină si foc amestecat cu sînge, care au fost aruncate pe pămînt; şi a treia parte a pămîntului a fost arsă, si a treia parte din copaci a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă". Prima parte a acestui verset mi se pare că este manifestarea violentă a nemulţumirii lui Dumnezeu; grindina implică aceasta. Focul, cum ştim, este simbolul care arată în mod statornic judecata nimicitoare a lui Dumnezeu. Focul este amestecat cu sînge, fie pentru a indica distrugerea vieţii din punct de vedere fizic, fie pentru a arăta destrămarea sub vreun aspect special.

Să remarcăm de asemenea, în cea mai mare parte a acestor cercetări divine vestite de trîmbiţe, expresia „a treia parte". Care este semnificaţia ei în profeţie? Ea pare să corespundă la ceea ce este indicat la capitolul 12, adică la imperiul roman din apus. Eu mă mulţumesc să enunţ acest gînd, fără să dezvolt aici motivele pe care acest gînd este întemeiat. Dacă el este drept, noi avem, sub primele trîmbiţe cel puţin, judecăţi care cad în special peste puterea romană în apus.

„Şi a treia parte din copaci a fost arsă şi toată iarba verde a fost arsă". Există în aceste cuvinte un contrast. Pe de o parte, aceia care, în sfera imperiului de apus, ocupă o poziţie înaltă, sînt sub judecată; pe de alta, prosperitatea universală a oamenilor aici pe pămînt se află atinsă.

„Al doilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare a devenit sînge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă a murit; şi a treia parte din corăbii a fost distrusă!"

Aici simbolul reprezintă o mare putere pămîntească, care ca o judecată divină, cade în mijlocul maselor populare într-o stare de revoluţie si acţionează pentru nimicirea lor. Ceea ce vedem aici nu este, deci, ca în cazul precedent, o parte a lumii sub o cîrmuire stabilă, ci în dezordine şi tulburare. O lovitură de moarte pare, prin aceeaşi cauză, că este dată traficului şi comerţului.

„Al treilea înger a sunat din trîmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din rîuri şi peste izvoarele apelor". Marea stea care cade din cer arată pe cineva care ocupă o înaltă poziţie de autoritate, un mare demnitar, a cărui cădere sub efectul judecăţii exercită acţiunea sa dăunătoare si otrăvită asupra izvoarelor de unde pornesc toate in-fluenţele care acţionează asupra oamenilor, ca si asupra canalelor sau mijloacelor prin care aceste influenţe se răspîndesc si se comunică.

La sunetul trîmbiţei celui de al patrulea înger, a treia parte din soare, din lună si din stele a fost lovită: adică puterile care cîrmuiesc, autoritatea supremă, acelea care derivă din ele si acelea care sînt subordonate, toate vin sub judecata lui Dumnezeu, în graniţele imperiului de apus.

„M-am uitat si am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului si zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pămîntului, din cauza celorlalte sunete de trîmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!" Ce imagine izbitoare a rapidităţii cu care au să lovească judecăţile care urmează! Aceasta exprimă cuvîntul „vultur", pe care îl găsim în cele mai bune texte şi în locul căruia unii copişti care nu înţelegeau stilul simbolic al profeţiei au pus cuvîntul „înger".