Apocalipsa 7:1-17

Acest capitol apare ca o paranteză între a şasea şi a şaptea pecete. Înainte de a merge mai departe în căile judecăţii Sale, Dumnezeu îi pune deoparte şi îi «ştampilează» pe cei care Îi aparţin. O primă grupă (v. 4-8) este formată din evrei din seminţii diferite. Ei alcătuiesc această rămăşiţă credincioasă, ale cărei sentimente ne-au fost dezvăluite de Psalmi. Cea de-a doua categorie de persoane este alcătuită dintr-o mulţime dintre naţiuni care vor fi crezut evanghelia împărăţiei (v. 9…). Înfăţişându-ni-i de acum pe aceşti credincioşi, Dumnezeu parcă ne-ar spune: «aceste pedepse nu sunt pentru ei; ei vor traversa încercarea sub protecţia Mea». În acelaşi fel, în noaptea de Paşti, israeliţii erau diferenţiaţi şi puşi la adăpost de lovitura îngerului nimicitor prin sângele Mielului (Exod 12.13). Şi tocmai în acest sânge îşi vor fi spălat şi albit hainele credincioşii veniţi din „necazul cel mare“ (v. 14). Mântuirea lor nu va fi asigurată prin alt mijloc decât cel al nostru: sângele preţios al lui Hristos. Apoi, acelaşi Miel care îi va fi curăţit îi va paşte, îi va proteja şi îi va adăpa din fântânile vieţii (Isaia 49.10). Însuşi Dumnezeu le va şterge lacrimile. Ce promisiuni! Ele vin mai dinainte, ca să-i mângâie în vederea unui necaz fără precedent!