Apocalipsa 5:7-10

　　　　Închinarea adusă Mielului de către cei 24 de bătrâni (5.7-9)

　　　　Mielul, în puterea asemănătoare leului, vine să ia cartea și astfel Își asumă drepturile de a executa judecățile lui Dumnezeu pe pământ: o acțiune care a provocat o izbucnire de laudă și de închinare care s-a răsfrânt până în cele mai îndepărtate limite ale creației.Izbucnirea pornește din cercul dinăuntru al celor patru făpturi vii și a celor 24 de bătrâni, care au avut parte în cea dintâi atribuire a gloriei, a cinstei și a mulțumirilor către Cel care ședea pe tron, când era vorba de creație. Acum este vorba de răscumpărare și de aceea Mielul este Obiectul închinării. Toți dau cinste cu bucurie Fiului așa cum dau cinste Tatălui. În adevăr, Tatăl n-ar primi onoarea care I s-ar aduce Lui Însuși, dacă Fiul n-ar fi onorat.Bătrânii aveau harpe, potire de aur pline cu tămâie și o cântare nouă: simboluri luate din Vechiul Testament. Închinarea de la templu așa cum a fost rânduită de David se arăta de Asaf cu harfele lui, de preoți cu potirele lor pentru tămâie și apoi de ‟cântarea Domnuluiˮ așa cum este menționată în 2 Cronici 29.27. De aceea bătrânii sunt văzuți îndeplinindu-și îndatorirea ca preoți și în cântare și în rugăciune. Psalmistul spunea: ‟Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Taˮ (141.2) și aici sunt rugăciuni care se înalță ca tîmâia și cântec care este bazat pe răscumpărare. Cântarea este nouă, pentru că este bazată pe o răscumpărare din orice națiune și nu are caracterul național ca în Exod 15; și de asemenea deoarece ea celebrează vrednicia Sa de a judeca și nu de a salva.

　　　　Închinarea celor răscumpărați îndreptată direct spre Miel (5.9-10)

　　　　Închinarea bătrânilor este caracterizată de trei lucruri. Întâi, ea este plină de înțelepciune și se adresează Lui direct. Ei au înțeles că baza tuturor planurilor lui Dumnezeu este sângele răscumpărător al Mielului și se adresează Lui personal, spunând: ‟Vrednic ești Tu.ˮ Ei nu cântă despre El ca fiind a treia persoană - ‟Vrednic este Mielul.ˮ În al doilea rând, ei cântă, în timp ce îngerii din versetul 11 și făpturile din versetul 13 sunt caracterizați de cuvântul ‟spuneauˮ și nu de cântare. Cântarea, așa cum am remarcat, aparține celor care au fost răscumpărați.În al treilea rând, deși ei înșiși erau răscumpărați, sărbătoreau în mod general lucrarea de răscumpărare prin sânge, fiind purtați în duh mult mai departe de ei înșiși. Erau ocupați nu atât de mult cu partea pe care o aveau ei, cât mai ales cu valoarea supremă a răscumpărării în ea însăși pentru plăcerea ‟Dumnezeului nostruˮ. Spunem lucrul acesta pentru că traducerea dovedită mai bună omite ‟nostruˮ de două ori în versetul 10 și are ‟eiˮ vor împărăți, nu ‟noiˮ. Sfinții glorificați, cerești, sunt ridicați mai presus de ei înșiși ca să vadă lucrurile și închinarea din punct de vedere divin. Această trăsătură trebuie desigur să se vadă astăzi în închinarea adusă de adunare, deși timpul de a împărăți încă n-a venit. În Apocalipsa 5 suntem pe pragul timpului când ‟sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția, în veci, din veac în veacˮ (Daniel 7.18) și prin urmare se poate spune: ‟ei vor împărăți pe (sau peste) pământˮ.