Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Apocalipsa 5:6 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 5:6

    Mielul înjunghiat

    Leul lui Iuda, deci, a învins și de aceea este vrednic să deschidă cartea judecății. Dar cum a învins? Versetul 6 ne spune: murind ca Miel adus jertfă.Domnul Isus este menționat de 28 de ori ca Miel în cartea Apocalipsa, și versetul 6 este cea dintâi ocazie. Este demn de notat că aici și în toată cartea aceasta este folosită o formă diminutivă a cuvântului - ‟Mielușelˮ - subliniind în felul acesta faptul că El, care acum deține omnipotența, a fost odată Mielul de jertfă, subapreciat și nebăgat în seamă de oameni. Acum El are toată puterea - simbolizată de cele șapte coarne și de discernământul Duhului lui Dumnezeu, care, ca cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, este trimis acum pe tot pământul. De aceea niciun colțișor nu este ascuns de privirea și înțelepciunea Lui pătrunzătoare, și nimic nu va scăpa de mâna Sa puternică.