Capitolul 5

„Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celui care stătea pe scaunul de domnie, o carte scrisă pe dinăuntru si pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi". Un înger puternic vesteşte cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?" Nici o creatură, în nici un loc, nu a putut să răspundă. Dar la sfîrşit, după timp suficient pentru a arăta neputinţa oricărui altuia, Dom¬nul Isus înaintează şi primeşte provocarea. Mîngîierea dată lui Ioan de unul dintre bătrîni se găseşte astfel îndreptăţită, căci bătrînii au totdeauna priceperea lucrurilor. Şi Ioan îl vede pe Leul din seminţia lui Iuda, care nu este altul decît Mielul, dispreţuit pe pămînt, înălţat în cer; el îl vede înaintînd şi luînd cartea. În acest moment toţi, făpturile vii si bătrînii împreună se prosternă înaintea Mielului şi intonează o cîntare nouă. Este foarte izbitor să citim după aceasta: „M-am uitat şi, în jurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrînilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii si mii de mii.

Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, cinste, slavă şi binecuvîntare".

Pentru ce îngerii apar aici şi nu în capitolul 4? Dum¬nezeu, în toate căile Sale, pe care Scriptura ni le face cunoscute, acţionează totdeauna după motivele cele mai înţelepte, iar Duhul ne încurajează să ne informăm cu smerenie, dar cu încredere. Iată deci ceea ce mi se pare că motivează această diferenţă: faptul că Mielul ia cartea şi Se pregăteşte să-i deschidă peceţile marchează un început de administraţie.

Pînă atunci, îngerii au fost slujitorii (administratorii) puterii lui Dumnezeu. Cînd era vorba de judecată de executat sau de orice altă intervenţie extraordinară din partea Sa, Dumnezeu Se servea de ei ca de instrumente; dar mi se pare că Duhul lui Dumnezeu arată că începînd din acest moment se efectuează o schimbare imensă. Îngerii vor putea să fie încă întrebuinţaţi în timpul intervalului marcat de ultima dintre cele 70 de săptămîni ale lui Daniel, pentru că este încă timpul providenţei, si nu al slavei manifestate; dar titlul sfinţilor slăviţi este afirmat aici.

Capitolul al doilea din epistola către Evrei ne învaţă cu siguranţă că lumea viitoare nu este supusă îngerilor, ci celor răscumpăraţi; şi aici, văzătorul este primit să arunce o privire profetică asupra unei scene care se potriveşte cu învăţătura lui Pavel. Cu alte cuvinte, cînd Mielul este introdus pe scenă, atunci, şi nicidecum înainte, bătrînii, adică sfinţii slăviţi si cele patru făpturi vii, care simbolizează atributele necesare executării puterii judiciare, se unesc ca şi cum n-ar forma decît un tot pentru a înălţa, într-o cîntare nouă, laudele Mielului care a fost înjunghiat. Ei sînt deci asociaţi într-un chip intim si cu totul nou; şi, în acelaşi timp, pentru a confirma schimbarea, îngerii apar într-un fel deosebit.

Să presupunem deci că mai înainte administrarea judecăţii a fost în mîinile îngerilor; se înţelege cu uşurinţă că, în capitolul 4, ei n-au fost deosebiţi de cele patru făpturi vii, pentru că de fapt aceştia reprezintă într-un chip general agenţii care execută judecăţile lui Dumnezeu. In timp ce dacă, în capitolul 5, există o schimbare în administraţie si dacă îngerii, pînă atunci executorii acestor judecăţi, nu mai sînt recunoscuţi ca atare în vederea împărăţiei, şi ca puterea să fie încre-dinţată sfinţilor slăviţi, este foarte natural că îngerii, fiind înlocuiţi, si ca umbriţi de moştenitorii împărăţiei, se dau înapoi pe planul din urmă. Dacă mai înainte se putea să-i consideri ca fiind cuprinşi sub simbolul celor patru făpturi vii, ei reiau de acum înainte simplu, locul lor ca îngeri. Aceasta mi se pare că este adevărata interpretare a acestui pasaj.

După aceasta, ceea ce reprezintă cele patru făpturi vii se aplică mai întîi îngerilor, şi în urmă sfinţilor. Simbolul nu arată atît persoanele cărora le este încredinţată executarea judecăţilor, cît caracterul agenţilor întrebu¬inţaţi. Dar Scriptura furnizează elementele necesare pentru a determina cine sînt ei: în primul caz, prin absenta oricărei menţionări a îngerilor, care, noi o ştim, sînt fiinţele de care Dumnezeu Se slujea în căile Sale providenţiale faţă de lume, în zilele Vechiului Testament si chiar în ale Noului Testament. Biserica este încă pe cale de formare; dar cînd ea va fi completă, cînd sfinţii slăviţi vor fi ridicaţi de pe pămînt şi cînd dreptul de Întîi-născut va fi recunoscut, atunci dreptul lor va fi recunoscut de asemenea. Şi noi putem cu uşurinţă să înţelegem că, atunci cînd Domnul vine pentru a lua Împărăţia într-un chip vizibil, această schimbare de administraţie trebuie să fie arătată în cer, înainte de a se desfăşura pe pămînt. Faptul general este deci în capitolul 4 şi schimbarea care va avea loc este arătată prin anticipare în capitolul 5.

În ultimul rînd, vedem în acest capitol că, atunci cînd, odată ce semnalul de adorare datorată Mielului a fost dat, toate creaturile se unesc pentru a sărbători binecuvîntarea care rezultă din lucrarea Sa.