Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Apocalipsa 4:4-5 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 4:4-5

    Cele 24 de tronuri care înconjurau tronul lui Dumnezeu (4.4)

    Apoi 24 tronuri mai mici înconjurau tronul central, și pe acestea ședeau niște bătrâni în haine albe de preoți, dar încununați ca împărați. Imediat observăm o asemănare cu ceea ce văzuse Daniel cu vreo șase sute de ani mai înainte, când spunea: ‟Mă uitam... până când s-au pregătit niște tronuri și Cel Bătrân de zile S-a așezatˮ (Daniel 7.9) și apoi nu numai Cel care semăna cu un Fiu al Omului a primit stăpânirea, ‟dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărățiaˮ (7.18). Aici deci este o vedere generală nu numai a lui Dumnezeu, Stăpânul suprem, dar și a împărăției preoților care vor judeca lumea, potrivit cu 1 Corinteni 6.2. Îi identificăm pe bătrâni cu sfinții înviați la cea dintâi înviere, și numărul lor corespunde cu cele 24 cete în care David îi împărțise pe urmașii lui Aaron – familia preoțească sub lege. Doisprezece este numărul administrării, și de aceea 24 se potrivește colectivității preoțești compusă din sfinții și ai Vechiului Testament și ai Noului Testament, acum glorificați împreună.

    Judecata făcută în lumina deplină a Duhului lui Dumnezeu (4.5)

    Versetul 5 arată că tronul este caracterizat nu de har, ci de judecată, însă o judecată care are să se facă în lumina deplină a Duhului lui Dumnezeu. În capitolele 2 și 3 adunările erau fiecare un ‟sfeșnicˮ sau ‟lampadarˮ și Domnul avea cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Acum cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu ard ca niște lămpi înaintea tronului, luminând cursul judecăților divine.