Apocalipsa 2.8-11

Smirna

　　　　Cuvintele adresate îngerului bisericii în Smirna sunt cele mai scurte dintre toate cele șapte. În 4 versete sunt cuprinse toate. Este de observat că ea împărtășește, împreună cu Filadelfia, poziția plăcută de a nu primi de la Domnul vreun cuvânt de mustrare. Dimpotrivă, ea primește un cuvânt de laudă.Necazul și chiar moartea de martir caracterizau împrejurările din afară ale adunării din Smirna, și Domnul li S-a prezentat într-un caracter care se potrivea în totul acestei situații. El este ‟Cel dintâiˮ și de aceea nimeni nu I-o putea lua înainte încât să devină o piedică. El este ‟Cel din urmăˮ și de aceea numai El poate avea ultimul cuvânt în orice situație. Totuși El a fost mort și a înviat, și aceasta dă garanția că El deține puterea învierii celor care sunt ai Săi. Cunoscut în felul acesta de către sfinții din Smirna, ei trebuie să fi fost mult întăriți în fața necazurilor care se apropiau.După ce S-a prezentat în felul acesta, Domnul spune din nou: ‟Știuˮ. Necazul și sărăcia îi caracterizau în fața celor dinafară. Ei trebuie să fi fost oameni lipsiți cu totul de vreo atracție pentru oricine care nu pătrundea dincolo de ce se părea la suprafață. Pentru Domnul, ai cărui ochi văd totul, era cu totul altfel și judecata Lui surprinzătoare era: ‟dar ești bogatˮ. În felul acesta, aici avem exact opusul a ceea ce îndată El spune celor din Laodiceea, care pretindeau că erau bogați, iar în ochii Lui erau mizerabili, săraci. În felul acesta Duhul vorbește bisericilor și, dacă avem ureche să auzim, vom fi folosiți. Întotdeauna de-a lungul istoriei bisericii, timpurile de sărăcie și necaz au fost însoțite de îmbogățire spirituală; timpurile de belșug și de lipsă a greutăților au avut sărăcie spirituală. Așa stau lucrurile și astăzi.Ei aveau să facă față și unei împotriviri de natură religioasă. Erau aceia care pe nedrept se numeau iudei; erau aceia care pretindeau că au o poziție religioasă pământească, fiind oameni pe care El i-ar fi recunoscut în lume. Spunând că ei erau aceștia, în mod natural își considerau ca ale lor prosperitatea și bunurile pământești, și respingeau pe cei care aveau parte de necaz și sărăcie. Ca urmare, ei îi vorbeau de rău și îi insultau – pentru că aceasta pare să fie semnificația cuvântului ‟blasfemiauˮ de aici – pe cei care erau cu adevărat sfinți ai lui Dumnezeu. Cel care are ochii ca o flacără de foc le vedea adevăratul lor caracter și îl dădea pe față. Ei nu erau ‟iudeiˮ, ci o sinagogă, cuvânt care înseamnă ‟a aduce împreunăˮ - o ‟sinagogă a Sataneiˮ. Erau probabil oameni asemenea iudeizanților, care se împotriviseră cu tărie apostolului Pavel, acum însă și mai mult avansați în răul lor, fiind împreună ca o partidă și dezonorând cu totul pe Domnul.În Efes fuseseră cei care spuneau că erau apostoli. Aici îi găsim pe cei care spuneau că erau iudei. Înainte de a termina de văzut cele șapte biserici vom găsi pe alții care predind a fi ceva, dar în fiecare caz vom auzi glasul Domnului respingând cu totul pretențiile lor.A avea pretenții este o înclinație naturală a firii păcătoase, încât putem foarte ușor s-o vedem în zilele noastre. Să ne păzim cu grijă de ea.Versetul 10 arată că înapoia lumii care persecută și a afirmării de sine a ‟iudeilorˮ care defăimează se ascunde puterea diavolului. El este marele instigator al împotrivirii care vine și de la lumea păgână și de la lumea religioasă, persecutând până la închisoare și moarte. Dar Acela care deține puterea învierii Se așează pe Sine Însuși alături de acești sfinți în necazul și sărăcia lor, îndemnându-i la credincioșie, chiar până la moarte, și arătându-le cununa vieții. Puterea morții este arma cea mare a diavolului; puterea vieții de înviere este în mâinile lui Hristos.Cele ‟zece zileˮ de necaz se refereau fără îndoială la o perioadă de încercare precisă, însă limitată, care stătea înaintea bisericii din Smirna din timpul celui dintâi secol. Dintr-un punct de vedere profetic ea se extindea la izbucniri succesive de persecuție în timpul primelor secole, care se zice că ar fi fost în număr de zece și s-au sfârșit sub împăratul Dioclețian. Aceste persecuții au avut ca rezultat, sub mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu, stăvilirea tendinței de a merge în jos a bisericii și prevenirea năvălirii spiritului lumesc care mai târziu a ajuns aproape să domine. Persecuțiile au stimulat ‟dragostea dintâiˮ și nicidecum n-au stins-o. În situația aceasta n-a fost dată nicio mustrare bisericii din Smirna. Lecția care ne este foarte necesară este că necazul este starea normală pentru creștini, dacă ei nu sunt împiedicați de lume, așa cum precizează Pavel în 2 Timotei 3.12. ‟Necazul cel mareˮ este cu totul alt lucru.Promisiunea făcută învingătorului are o referire specială la ceea ce avea să fie înaintea lor. Mulți dintre ei aveau să fie loviți cu cea dintâi moarte, moartea trupului, dar niciunul din ei nu avea să fie atins de moartea a doua, care va veni la timpul potrivit asupra adversarilor lor. Faptul acesta avea să-i încurajeze atunci pe martiri, și fără îndoială a fost o încurajare pentru martirii din toate veacurile.Este uneori o tendință de a privi promisiunile felurite date învingătorilor ca fiind speciale și exclusive pentru ei. Promisiunea din versetul 11 nu este dată în felul acesta, pentru că niciun credincios adevărat nu va fi vătămat de moartea a doua. Ele trebuie private mai degrabă ca promisiuni cu lucruri subliniate în mod special, calculate să acționeze ca un stimulent și încurajare, deși ele pot fi împărtășite în întregime sau într-o anumită măsură de toți sfinții.