Apocalipsa 22:1-9

Versetele 1-5 completează viziunea cetăţii sfinte în timpul mileniului. Şi remarcăm cât de mult se aseamănă prima pagină a Bibliei cu ultima. Scriptura începe şi se încheie cu un paradis, un râu, un pom al vieţii… Sfârşitul însă este mai frumos decât începutul, „omega“ mai grandios decât „alfa“, paradisul viitor nu este regăsirea celui trecut, ci este „paradisul lui Dumnezeu“ (cap. 2.7), în prezenţa veşnică a Mielului care a murit pentru noi. Acolo vor avea acces numai păcătoşii mântuiţi prin har, oameni precum tâlharul întors la Dumnezeu (Luca 23.43). Şi care va fi îndeletnicirea acestor locuitori? Ei vor sluji Domnului lor (v. 3; cap. 7.15); vor împărăţi împreună cu El (v. 5b; Daniel 7.27). Ceea ce va avea însă cel mai mare preţ pentru ei, dincolo de toate aceste împărăţii, este că „vor vedea faţa Lui…“ (v. 4; Psalmul 17.15).De obicei un rob „nu ştie ce face stăpânul său“ (Ioan 15.15). Isus însă nu le ascunde nimic robilor Săi, deveniţi prietenii Săi, cu privire la „cele care trebuie să aibă loc în curând“ (v. 6). Nu este oare ciudat că deseori pătrundem atât de puţin în minunile care ne privesc pe noi? (1 Corinteni 2.9). Şi, peste toate, nu este trist că nu dovedim mai mult interes pentru ceea ce Tatăl a pregătit pentru gloria şi bucuria Fiului Său? (Ioan 14.28b).