Apocalipsa 21.9-10

　　　　Contrast între Babilon și Noul Ierusalim, soția Mielului

　　　　Ioan primește acum o viziune nouă, o descriere care începe cu versetul 9. Două precizări de un fel general pot fi făcute cu privire la ea. Întâi, ea este într-un contrast clar cu viziunea dată de Babilon, desfrânata cea mare din capitolul 17 și 18. În amândouă cazurile viziunea este introdusă de către unul dintre îngerii care aveau cele șapte potire, dar, pentru a vedea Babilonul, Ioan a fost dus în duh în pustiu, în timp ce, pentru a vedea Ierusalimul sfânt, el este dus pe un munte mare și înalt. Un pustiu este o regiune unde se vede în special blestemul care este asupra creației din cauza păcatului omului, potrivit cu Geneza 3.18. Suind un munte înalt, un om merge atât de departe cât îl pot duce picioarele spre cer și departe de ceața și întinăciunea pământului.În al doilea rând, Ioan vede în viziune cetatea sfântă, mireasa, soția Mielului, nu așa cum va fi în starea eternă, ca în versetele 2 și 3 din acest capitol, ci așa cum va fi în legătură cu scena mileniului. Faptul că citim despre cele 12 seminții ale lui Israel, despre națiunile care vor fi vindecate și salvate și despre mai-marii pământului, fac clar lucrul acesta. Deci când Ioan vede cetatea coborând din cer de la Dumnezeu, în versetul 10, o vede coborând ca să fie în legătură cu pământul mileniului, la începutul acelei epoci. Când a văzut-o coborând, în versetul 2, era la începutul stării eterne, după terminarea mileniului. Recunoașterea acestui fapt mărește valoarea cuvintelor din versetul 2, ‟pregătită ca o mireasă împodobită pentru soțul eiˮ. O mie de ani s-au scurs, totuși frumusețea ei de mireasă pentru inima lui Hristos este aceeași și proaspătă ca întotdeauna.