Apocalipsa 2.1-7

EfesCătre Efes Domnul Se prezintă ca Acela care susține îngerii răspunzători, în timp ce cercetează critic toate adunările. Nimic nu scapă privirii Lui. Către Efes, ca și la fiecare adunare, El spune: ‟Știu.ˮ Aici, în Efes, El știa ceea ce era bun și de lăudat – faptele, osteneala, neprimirea celor răi, punerea la încercare a celor cu pretenții, răbdarea și râvna pentru Numele Domnului. Dar avea un lucru însemnat împotriva lor: ei își părăsiseră dragostea dintîi. Acest defect strica imaginea care era favorabilă.Ce anume era? În timp ce mecanismul se mișca destul de corect, motivul principal se slăbise într-un mod serios. Se petrecea cu adunarea ceea ce fusese cu Ierusalimul, așa cum preciza Ieremia 2.2. Adunarea, de asemenea, își pierduse dragostea din timpul când era logodită, care o dusese pentru scurt timp chiar în pustie din dragoste pentru Domnul ei. Și dacă iubirea față de Cel ce este Capul descrește, iubirea care circulă în mădularele trupului Său nu poate rămâne neatinsă. Nicio râvnă sau activitate exterioară nu poate compensa această piedică lăuntrică. O astfel de decădere primejduiește totul și nu cere nimic mai puțin ca o adâncă pocăință, cum arată versetul 5.Dacă ‟dragostea dintâiˮ va fi recuperată, ‟faptele dintâiˮ vor urma în mod natural. Ele pot fi văzute de ochii oamenilor exact ca faptele menționate în versetul 2, însă în ochii Săi sunt cu totul diferite. El apreciază toate potrivit cu motivul care este dincolo de ce se vede. Motivul principal are toată importanța pentru El. Și aceasta, în așa măsură încât, dacă dragostea dintâi este permanent slăbită, posibilitatea de a da lumină se duce și sfeșnicul este luat din locul lui.Aceasta este starea de lucruri care se desfășura în zilele din urmă ale apostolilor. Dacă adunările sfinților sunt judecate în felul acesta astăzi, care sfeșnic ar rămâne? Nu sunt prea multe adunări caracterizate de zelul exterior descris în versetele 2 și 3; dar ce s-ar arăta dacă motivul fundamental ar fi dezvăluit? În adevăr, o întrebare pătrunzătoare! Nu au tărie cuvintele acestea: ‟Pocăiește-teˮ? Așa ar trebui să fie, deoarece toți cei care au urechi de auzit sunt chemați să audă mesajul Duhului către biserici. Ceea ce se spune în mod special unei biserici prin îngerul ei este de toată importanța pentru toți sfinții din toate timpurile.Este demn de notat că mesajul acesta, deși este spus de Cel ‟care semăna cu Fiul Omuluiˮ (1.13), de asemenea este ‟ceea ce Duhul spuneˮ (2.7). Ce spune Domnul, spune Duhul – Domnul în mod obiectiv lui Ioan, și Duhul în mod subiectiv prin Ioan, pentru că el era ‟în Duhulˮ (1.10) în acest timp. Și totul era ‟Cuvântul lui Dumnezeuˮ (1.2). În felul acesta este arătată unitatea Persoanelor divine.În versetul 7 avem menționat ‟învingătorulˮ pentru prima oară. Cuvântul tradus în felul acesta se întâlnește de 17 ori în această carte. Chiar și în condițiile din Efes era necesară biruința, și este dat stimulentul de a mânca din pomul vieții care este în paradisul lui Dumnezeu. Omul n-a mâncat din pomul vieții în Eden. Învingătorul trebuie să fie aici cel care rămâne sau care se întoarce la ‟dragostea dintâiˮ. Așa cum arată epistola lui Ioan, este cea mai strânsă legătură între dragoste și viață. În afara dragostei lui Dumnezeu n-am avea nicidecum viață. Având viață, ea se arată în dragostea care se îndreaptă și spre Dumnezeu și spre frații noștri. A mânca din adevăratul Pom al vieții (22.2), față de care pomul din Eden era numai o imagine, înseamnă a fi umplut de viața dragostei divine în acea mare măsură care poate fi posibilă unei creaturi.Biruința era necesară sfinților din Efes la sfârșitul celui dintâi secol. Ea era necesară sfinților în general în cele dintâi etape ale istoriei adunării. Ea ne este necesară nouă astăzi.