Apocalipsa 20.4-5

　　　　Trei grupuri din oștile cerești pe tronurile de judecată (20.4)

Autorul oricărui rău fiind legat, Ioan își îndreaptă privirea spre cei binecuvântați în asocierea lor cu Hristos. Sunt menționate trei grupuri. Cel dintâi este al celor așezați pe tronuri și cărora li s-a dat judecata. Profetul Daniel prevăzuse această această zi însemnată, așa cum o redă în capitolul 7.9. când Cel Bătrân de Zile S-a așezat, niște tronuri se ‟pregătiserăˮ, dar nu se menționează că s-ar fi așezat cineva pe ele. Aici în Apocalipsa 20 se arată cine sunt cei de pe tronuri și sunt descriși prin simplu pronume ‟eiˮ. Cui i se aplică pronumele acesta? Răspundem fără ezitare că se aplică ‟oștirilor ceruluiˮ din capitolul anterior, care erau compuse din mulțimi, atât din soția Mielului – Biserica – cât și din cei chemați la ospățul nunții – sfinții Vechiului Testament.Pronumele ‟eiˮ cuprinde deci pe sfinții înviați și schimbați la răpire, așa cum Pavel întreba pe corinteni: ‟Nu știți că sfinții vor judeca lumea?ˮ Dar urmează o altă clasă mai mică. Erau cei care, după răpirea biseriii, au suferit moartea pentru mărturia lui Isus și a Cuvântului lui Dumnezeu. De asemenea, erau cei care au suferit martiriul din cauză că n-au primit semnul fiarei. Am citit mai înainte despre aceste două grupe. Cea dintâi este în capitolul 6.9-11; a doua, în capitolul 13.15. Amândouă sunt văzute acum trăind și domnind împreună cu Hristos în ziua gloriei Sale.

　　　　Deosebirea dintre învierea vieții și învierea pentru judecată (20.4, 5)

Versetul 4 indică deci că toți sfinții care suferă moartea între venirea Domnului pentru sfinții Săi și venirea Sa împreună cu ei vor fi înviați când El vine în gloria Sa. În această viață de înviere vor domni împreună cu El, în timp ce aceia care primiseră semnul fiarei și se închinaseră ei vor suferi pedepsele îngrozitoare descrise în cap. 14.9-11.Este o linie clară de demarcație între versetele 4 și 5. Unul ne spune despre sfinții din viața și puterea învierii. Versetul 5 însă vorbește despre ‟ceilalți morțiˮ care rămân în mormintele lor în timpul celor o mie de ani. Apoi, referindu-se înapoi la versetul 4, vine remarca: ‟Aceasta este cea dintâi înviere.ˮ aceasta este o subliniere a faptului că ‟eiˮ de la începutul versetului 4 indicau pe sfinții înviați, așa cum este profețit în 1 Tesaloniceni 4.15-17. De asemenea dovedește foarte clar că ‟învierea viețiiˮ și ‟învierea judecățiiˮ (Ioan 5.29) sunt despărțite între ele de acei o mie de ani.