Apocalipsa 20:12-15

　　　　Morții judecați după faptele lor, după cele scrise în cărți (20.12)

　　　　Totuși judecata nu va fi fără documente divine, fără a se ține seama de faptele lor. Ea va fi bazată nu pe ceea ce știa Dumnezeu despre ei că vor fi, ci pe ceea ce ei înșiși s-au arătat a fi în faptele lor exterioare. Despre aceste fapte s-a păstrat o ‟însemnareˮ înaintea lui Dumnezeu. Este de remarcat că la sfârșitul Vechiului Testament se vorbește despre o ‟carte de aducere aminteˮ scrisă înaintea Domnului pentru cei ce se temeau de El (Maleahi 3.16); Noul Testament la încheierea lui vorbește despre ‟cele scrise în cărțiˮ, pe baza cărora sunt condamnați cei necredincioși. În timpul nostru s-a descoperit cum să se înregistreze vorbirea și faptele oamenilor în așa fel încât să fie păstrate pentru generațiile viitoare. Ceea ce oamenii învață să facă în mod imperfect, Dumnezeu a făcut de veacuri în mod perfect. Un gând îngrozitor pentru fiii oamenilor păcătoși!

　　　　Marea și locuința morților dau înapoi pe morți (20.13)

　　　　Cam trei sferturi din suprafața pământului este mare, ocean. Dacă unii dintre morți ar putea fi trecuți cu vederea în ceasul acela, ar fi unii care și-au găsit îngroparea în întinderea largă și în adâncdurile imense ale apei. Dar marea le va da înapoi. Moartea este văzută ca ținând trupurile oamenilor și locuința morților (hadesul) ținând sufletele lor. Amândouă vor lăsa libere prada lor, pentru ca trupurile și sufletele lor să fie unite din nou. Ei au păcătuit în trupurile lor, și în trupurile lor vor fi condamnați. Și din nou este subliniat: ‟judecați fiecare potrivit faptelor lorˮ.

　　　　Moartea a doua: iazul de foc (20.14-15)

　　　　În același timp moartea și hadesul vor avea numai pe cei nemântuiți, de aceea versetul 14 arată faptul solemn că tot ce este în ele își vor găsi locul în iazul de foc, și în felul acesta moartea și hadesul nu vor mai fi. Acestea două n-au fost permanente; amândouă au avut un scop provizoriu și acum el se termină. Versetul 15 arată același fapt teribil într-un alt fel. Dacă scrierea ‟cărțilorˮ a condamnat pe oameni într-un fel pozitiv, ‟cartea viețiiˮ a lucrat într-un mod negativ. Dacă numele lor nu era scris, aceasta le pecetluia soarta.