Apocalipsa 20.11

　　　　Judecata de la tronul mare și alb

　　　　Cel care este originea păcatului și cei doi mari supuși ai lui fiind înlăturați, marea masă a omenirii păcătoase, care a căzut pradă amăgirilor lui, apare acum la sesiunea finală a judecății. Limbajul este profund de solemn și impresionant. Ioan vede tronul judecății, pe care îl descrie ca mare și alb. Cea de a doua înviere, cea a condamnării, a avut loc și pământul a fugit. Pământul acesta nu este decât un foarte mic loc în marele univers al lui Dumnezeu și toate limitările care s-ar impune acestei scene s-au dus. Ca rezultat, ‟cei morți, mari și miciˮ stau înaintea lui Dumnezeu. Au fost înviați și îmbrăcați din nou în trupuri, după cum indică foarte clar versetul 13, dar ei sunt tot morți în sens spiritual – morți față de Dumnezeu.Cel care va sta pe acel tron, din fața Căruia cerul și pământul vor fugi, deoarece au fost întinate de păcat, trebuie să fie Domnul nostru Isus Hristos, pentru că ‟Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiuluiˮ (Ioan 5.22). Fața Lui a fost altădată ‟desfiguratăˮ (Isaia 52.14) mai mult decât a fiilor oamenilor. Pe ea strălucește acum gloria lui Dumnezeu. Atunci ea va fi caracterizată de înțelegerea pătrunzătoare a atotștiinței, și de severitatea judecății care vine din dreptate și sfințenie, despre care albul pe care-l are tronul este un simbol.