Apocalipsa 19.8

　　　　Pregătirea îmbrăcămintei: dreptățile sfinților

　　　　Pregătirea pentru glorie este desigur în întregime rodul lucrării divine; dar este și o pregătire de natură experimentală și practică, și aceasta este menționată aici. În ziua când biserica este recunoscută ca soție a Mielului, ea va fi înveșmântată ‟cu in subțire, strălucitor și curatˮ, care este interpretat pentru noi ca ‟dreptățile sfințilorˮ. Fiecare faptă de dreptate produsă în viețile sfinților care compun biserica va fi țesută în îmbrăcămintea care va împodobi soția Mielului în ziua aceea.În aceasta este o încurajare imensă pentru noi astăzi. Dacă privim în jurul nostru la aceea care mărturisește că este biserica, nu avem altceva decât descurajare. Nu putem fi satisfăcuți nici dacă ne-am limita atenția la cei pe care îi recunoaștem că sunt creștini adevărați – incluzându-ne pe noi înșine. Am putea foarte ușor să devenim copleșiți de greșelile sfinților – de spiritul lor lumesc, de nechibzuințele lor, de rătăcirile lor. Dar în tot timpul a fost lucrarea Duhului lui Dumnezeu în ei și printre ei; vor fi toate aceste lucruri drepte, deseori neobservate de oameni, dar fiind întotdeauna înaintea ochilor lui Dumnezeu, și aceste lucruri vor fi aduse la lumină la scaunul judecății lui Hristos, și vor fi podoaba bisericii când relația ei cu Mielul este recunoscută public în cer. Dacă ochii noștri ar fi tot așa de ageri ca să discearnă ce este drept și să descopere răul, am avea chiar astăzi încurajarea aceasta.

　　　　Bătrânii: sfinții răpiți în slavă

Bătrânii împreună cu făpturile vii apar pentru ultima oară în versetul 4. Au fost menționați mai întâi în capitolul 4.4. În capitolele 2 și 3 avem cele șapte adunări din Asia – adunări locale - și mai sunt menționate încă odată în capitolul 22.16. Cuvântul ‟adunareˮ nu este folosit în Apocalipsa ca referindu-se la toți creștinii ca la un trup. Îndată ce încep ‟lucrurile care vor fi după acesteaˮ, adunările dispar și bătrânii în cer iau locul lor. Dar în capitolul 19 adunarea este recunoscută ca soția Mielului și în gloria acestei relații ‟bătrâniiˮ dispar. De aici înainte este vorba de ‟Mireasa, soția Mieluluiˮ, și numai când la sfârșit suntem aduși din nou jos la mărturia dată pe pământ, în timp ce așteptăm pe Domnul, ‟adunărileˮ apar din nou. Dacă observăm aceste schimbări, aflăm confirmarea gândului că bătrânii îi reprezintă pe sfinții răpiți în slavă.