Apocalipsa 19:11-16

　　　　Cerul deschis pentru arătarea în glorie a lui Hristos (19.11)

　　　　Toate din cer au ajuns acum la punctul culminant al autoritățăii divine și nu rămâne nimic altceva decât a trata pământul rebel. De aceea în versetul 11 cerurile se deschid pentru a se arăta gloria marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. Știm că El este, deși limbajul simbolic este încă folosit. Judecata va fi în cele din urmă într-o dreptate absolută, și numele Său – Cel credincios și adevărat – este garanția acestei lucrări. În final, perioada lungă a nedreptății omului și a păcatului se va termina.Toate simbolurile folosite vorbesc despre curăție, despre un discernământ pătrunzător, despre toată autoritatea și puterea Sa care înfruntă orice investigație a creaturii. El are un nume pe care niciun alt om nu-l cunoaște, în afara Lui Însuși.

　　　　Patru nume divine în arătarea glorioasă a Domnului (19.11-16)

　　　　Numele divine sunt pline de semnificație. În arătarea Sa glorioasă, Domnul Isus ne este prezentat prin patru nume. Deoarece El Se arată pentru judecată, Numele Său ‟Cel Credincios și Adevăratˮ este cel dintâi, asigurând absoluta corectitudine a fiecărui act de judecată al Său. Apoi vine Numele pe care nimeni nu-l cunoaște decât numai El Însuși. Numele acesta, deși necunoscut nouă, exprimă ceea ce este în El – Dumnezeu adevărat și totuși Om perfect – care trece dincolo de priceperea oricărei creaturi. De aceea nu suntem surprinși când citim: ‟Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui!ˮ (Romani 11.33).În al treilea rând, ‟Numele lui este: Cuvântul lui Dumnezeuˮ (versetul 13). Este foarte semnificativ. Citim: ‟Cuvântul era Dumnezeu... Toate au fost făcute prin Elˮ (Ioan 1.1-3); în felul acesta Dumnezeu S-a exprimat în mod foarte real în creație. Din nou, în același capitol citim: ‟Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noiˮ, pentru a fi o prezentare deplină a Tatălui în har și adevăr față de noi. Dar acum nici creația, nici răscumpărarea nu sunt arătate, ci judecata. Dacă în judecată Numele Său trebuie să fie ‟Cuvântul lui Dumnezeuˮ, aceasta înseamnă că Dumnezeu va fi cunoscut în judecată – îndeosebi în dreptatea și sfințenia Sa, fără îndoială. Gândul este exprimat în cuvânt. Domnul Isus este exprimarea gândului divin în toată această ordine de idei.Cel din urmă, Numele Său de ‟Împărat al împăraților și Domn al domnilorˮ (versetul 16) este scris pe haina Lui; aceasta, în mod exterior, unde orice ochi îl poate vedea. Este de asemenea pe coapsa Lui; în exterior, în locul secret al puterii Lui. Cu greu ar putea fi o numire eternă, ca celelalte, deoarece cu greu ar fi luat când împărații și domnii ar veni în existență, creați de El. Totuși va fi de mare importanță în arătarea Sa glorioasă. Împărații sunt stăpânii (potentații) pământului, în timp ce ‟domniiˮ, după cum gândim, ar cuprinde pe demnitarii cerești și pământești. La arătarea Sa, Domnul Isus va veni ‟ca să-Și supună toateˮ (Filipeni 3.21). Acele multe diademe împărătești despre care vorbește versetul 12 sunt potrivite acestei situații.

　　　　Oștirile din cer care Îl urmează (19.14)

　　　　Avem deci înaintea noastră ‟venirea Domnului nostru Isus împreună cu toți sfinții Săiˮ (1 Tesaloniceni 3.13). În pasajul nostru avem ‟oștile din cerˮ, care reprezintă pe sfinți într-un fel simbolic. Ei sunt pe cai albi, pentru că se anunță timpul când ‟sfinții vor judeca lumeaˮ. Îmbrăcămintea lor de ‟in subțire, alb și curatˮ îi identifică astfel cu ‟soțiaˮ Mielului, care a fost împodobită într-un fel asemănător. Dreptățile sfinților vor fi podoaba lor în locul dinăuntru unde este celebrată nunta Mielului. Ea îi va împodobi și în locul dinafară, când vor fi arătați împreună cu Hristos în gloria Sa, către o lume care va fi uimită.

　　　　Sabia ascuțită care lovește și haina înmuiată în sânge (19.13-16)

　　　　Ar fi bine să citim acum din nou capitolul 16.13-16. La Armaghedon împărații pământului și ai întregii lumi sunt adunați pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Oștirile pământului se adună la luptă, însă oștirile cerului nu vor vea de luptat. Lovitura decisivă vine din gura slăvitului lor Conducător, ca o lovitură a unei săbii ascuție. Niciun om nu poate sta împotriva cuvântului hotărâtor care iese din gura Cuvântului lui Dumnezeu. Prin puterea cuvântului Său a venit în existență întreaga creație. Prin puterea cuvântului Său va fi dată judecata în această luptă. Însă răscumpărarea, care își are locul între acestea două nu s-a împlinit în felul acesta. Nu lucrarea unui cuvânt minunat a adus răscumpărarea; nimic altceva mai puțin decât însăși moartea și învierea Lui au împlinit-o.El era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Dar faptul acesta gândim că nu este o referire la sângele crucii Lui, ci la ceea ce este profețit în Isaia 63.1-6, unde este prezisă lucrarea Sa de judecată. Când a citit în sinagoga din Nazaret, Domnul Isus a închis cartea înainte de a ajunge la ‟ziua de răzbunare a Dumnezeului nostruˮ. În capitolul 63.4 se spune: ‟în inima Mea era ziua răzbunăriiˮ și sângele dușmanilor Lui era stropit pe hainele Lui, când a călcat singur în teasc. Aceasta este o lucrare de judecată, cum am văzut la sfârșitul capitolului 16. Înfrângerea oamenilor în mândria lor este pentru a începe o perioadă în care națiunile vor fi conduse cu o nuia de fier.