Apocalipsa 17:3-4

　　　　Creștinătatea apostată, asemănată cu o femeie șezând pe o fiară (17.3)

　　　　Ioan este chemat de înger să vadă judecata desfrânatei celei mari ‟care ședea pe multe apeˮ. În Vechiul Testament Israel în apostazia lui este tratat ca o soție adulteră, pentru că fusese adusă ca națiune într-o relație bine precizată cu Iahve. Biserica este logodită cu Hristos ‟ca o fecioară curatăˮ (2 Corinteni 11.2), cu ziua căsătoriei încă în viitor; de aceea biserica falsă, aliată în întregime cu lumea, este pe drept numită nu o adulteră, ci o desfrânată. Ea ‟stă peˮ, adică domină ‟multe apeˮ, care în versetul 15 sunt explicate ca ‟popoare și mulțimi și națiuni și limbiˮ. Ea practică lucruri lumești fără vreo reținere, ca să devină stăpâna maselor omenirii. În legătură cu aceasta, versetul 2 îi arată pe regii pământului seduși de ea, și pe locuitorii pământului îmbătați de ademenirile ei.Ioan este dus în duh într-o pustie ca să vadă acest semn mare al femeii stând pe fiara pe care o văzuse mai înainte în viziunea din capitolul 13. Nu este menționată nicio culoare în capitolul acela, dar în capitolul 12 se spune că balaurul care dă putere fiarei este roșu. Aici îi aflăm culoarea, care indică gloria lumii acesteia, caracterizând nu numai pe Satan, dar și imperiul roman readus la viață, și creștinătatea apostată, care pentru un timp își exercită controlul asupra imperiului.

　　　　Femeia îmbrăcată în purpură (17.4)

　　　　Din cei trei, femeia prezintă cea mai splendidă imagine. Ea are în plus purpura regală, deoarece pentru acest moment scurt ea pare să fi atins obiectul pentru care s-a luptat întotdeauna – recunoașterea suveranității asupra națiunilor. Aurul, pietrele prețioase și perlele sunt în altă parte simboluri a tot ce este frumos și de la Dumnezeu, dar aici ea este ‟împodobităˮ sau ‟poleităˮ cu ele. Totul este superficial, și aceste lucruri, admirabile în ele înseși, sunt pervertite într-o folosire josnică. De asemenea potirul din mâna ei este de aur, așa cum s-ar putea vedea din exterior, iar înăuntru pline de necurății. Păcatul fariseilor era asemănător, așa cum vedem în Luca 11.39, dar aici este dus la cea mai mare intensitate a nelegiuirii.