Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Apocalipsa 1.7 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 1.7

    Arătarea venirii lui Hristos văzută de toți

    Versetul 7 ne dă pe scurt tema principală a cărții. Sfârșitul care va avea loc este anunțat înainte de a se vedea treptele care duc la el. Aceeași trăsătură caracterizează mulți Psalmi ai Vechiului Testament. Arătarea publică și glorioasă a lui Hristos va aduce toate la bun sfârșit. Orice ochi Îl va vedea în orice loc se vor găsi oamenii, pentru că despre Iahve se spune: ‟din nori Îți faci carul și umbli pe aripile vântului” (Ps. 104.3). Zaharia spusese: ‟își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns” (12.10) și se vor împlini aceste cuvinte. El spusese de asemenea că vor fi în Israel unii care vor vedea enormitatea păcatului lor național în lepădarea Lui și vor jeli amarnic ce au făcut, într-o pocăință adâncă. Versetul 7 spune că toate semințiile pământului se vor jeli din cauza Lui; evident, nu în pocăință, ci pentru că li se pecetluiește soarta și își vor da seama de faptul acesta. Dovadă clară că lumea nu se va întoarce la Dumnezeu ca să se pregătească pentru venirea Domnului.