Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Apocalipsa 16.10-11 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 16.10-11

    Al cincilea potir, vărsat peste scaunul de domnie al fiarei

    Aceasta se vede în special în vărsara celui de al cincilea potir. O judecată puternică vine asupra tronului fiarei și ni se prezintă cu o imagine teribilă. În Egipt ultima plagă înaintea morții celor întâi născuți a fost un ‟întuneric grosˮ, chiar ‟atât de întuneric încât să poată fi pipăitˮ (Exod 10.21-22), un întuneric care a făcut să înceteze orice mișcare. Dar este și mai teribil când un întuneric gros coboară asupra minților oamenilor, luându-le orice rază de lumină de la Dumnezeu. Sunt astăzi păgâni încă într-un întuneric foarte mare, dar este chiar mai rău când ateii sau agnosticii care trăiesc în creștinătate trebuie să spună – așa cum și fac uneori – vreunui credincios simplu că îi invidiază credința și că ar vrea să creadă dar nu pot. Experiența lor este, după cum și mărturisesc, neplăcută. În acest caz apostazia este completă și întunericul lor dureros este în ultima lui stare. Necazurile și durerile lor îi fac numai să blasfemieze, și sunt departe de pocăință, care este singura ușă spre recuperare și binecuvântare.