Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Apocalipsa 15:2-3 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 15:2-3

    Cântarea învingătorilor (15.2, 3)

    Dar mai înainte de a vedea Ioan vărsarea potirelor, i-a fost dată o viziune a celor care vor fi purtați în triumf ca învingători în perioada aceea teribilă și apoi vor atribui lui Dumnezeu victoria lor. Amestecul focului cu marea de cristal arată că acești învingători fuseseră supuși încercării arzătoare a morții, dar din martirajul lor au pășit în biruință. De aceea cântarea lor nu este numai cea a lui Moise, ci și a Mielului. Cea dintâi cântare redată în Scriptură este cea a lui Moise în Exod 15, sărbătorind biruința lui Iahve prin zdrobirea puterii Egiptului și răscumpărarea poporului Său. Versetul 3 ne dă ultima prezentare a unui cântec în Scriptură, și din nou apare cântarea lui Moise, pentru încă o dată; și în final Dumnzeu îl zdrobește pe adversar și răscumpără pe poporul Său. Dar împreună cu acesta este cântarea Mielului care mai înainte a suferit, dar acum este triumfător, pentru că în suferința lor ei au călcat pe urmele Lui, și niciodată nu este de uitat că El a învins în și prin suferința și aparenta Sa înfrângere.

    Numele Celui către care este adresată cântarea (15.3)

    Cântarea aceasta celebrează lucrările și căile lui Dumnezeu în judecată. Ele pot fi pline de mister în timp ce se împlinesc, dar odată terminate sunt văzute a fi mari și minunate, drepte și adevărate. Numele cu care se adresează Lui nu sunt cele care ar indica relațiile specifice în care este El cu biserica, ci cele în legătură cu Israel și cu națiunile – Iahve, Elohim, Șadai din Vechiul Testament. Și apoi din nou: ‟Împărate al națiunilor.ˮ Este aici o mare asemănare cu Ieremia 10.6, 7, unde este anunțată profetic mânia lui Dumnezeu împotriva națiunilor. Împăratul națiunilor a înfrânge toate națiunile în mânia Sa și va răzbuna și va glorifica pe aleșii Săi.