Apocalipsa 14:17-20

　　　　Culegerea viei pământului (14.17-19)

　　　　Dar iese un alt înger; de data aceasta nu din templu, ci din altarul unde ardea focul judecății și asupra acestui foc el avea autoritate. Indicația este acum să culeagă ciorchinii viei pământului care erau copți. Strugurii au fost adunați și aruncați în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Aceasta arată o judecată nimicitoare căzând peste tot ce este în întregime rău încât nu este necesar să se facă vreo deosebire. Este de remarcat că Ioel 3.13, care prezice secerișul, prezice și judecata teascului. Despre acest moment teribil vorbește și Isaia 63.1-6. Este ‟ziua răzbunăriiˮ potrivit versetului 4 din acest pasaj, și ‟anul celor răscumpărați ai Meiˮ, deoarece zdrobirea totală a dversarilor va însemna răscumpărarea finală a celor credincioși, întocmai cum a fost când Israel a fost răscumpărat la Marea Roșie și egiptenii au fost zdrobiți. Este ‟ziua răzbunării Dumnezeului nostruˮ, cuvintele acelea pe care Domnul nu le-a citit în sinagoga din Nazaret.

　　　　Limbajul simbolic al efectului judecății (14.20)

　　　　Ultimul verset din capitolul acesta ne dă într-un limbaj simbolic o idee a efectului devastator și întins a judecății. Ierusalimul este, desigur, indicat prin ‟cetateˮ și 1,600 stadii este lungimea Palestinei. Va fi o înlăturare completă și zdrobitoare a tuturor adversarilor care se vor aduna în acel timp împreună împotriva lui Dumnezeu; de văzut din nou Ioel 3.9-16.Domnul Isus nu calcă astăzi teascul, nici nu seceră recolta pământului. El seamănă sămânța prin slujitorii Săi și rodul ei este cules. Dar aceasta este pentru cer, nu pentru pământ.