Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Apocalipsa 13.18 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 13.18

    Numărul fiarei

    În ce privește numărul fiarei, acesta este 666. Versetul 18 a pus la lucru multe minți și le-a condus la prea multe speculații cu privire la semnificația lui, și până acum fără vreun rezultat. Sunt mai mult de o sută de ani de când s-au dat unele soluții, dar fără folos. Credem că atunci când va veni timpul, și cei care se tem de Dumnezeu vor avea nevoie să li se precizeze semnul, lucrul acesta le va fi lămurit de Duhul lui Dumnezeu și în felul acesta totul va fi clar. Pentru noi este de ajuns că, după cum știm că șapte este numărul perfecțiunii, tot așa șase este numărul imperfecțiunii umane. Este semnificativ că șase este un număr marcat pe uriașii filisteni – ca în 1 Samuel 17.4-7; 2 Samuel 21.20. Înălțimea lui Goliat era de șase coți și o palmă; îi sunt specificate șase piese în armura lui; capătul suliței lui cântărea șase sute de sicli. Fratele lui avea șase degete la fiecare mână și șase degete la fiecare picior. Totuși uriașii au căzut înaintea lui David și a luptătorilor lui. Fiara care se va impune, al cărei număr este șase de trei ori, va cădea tot în felul acesta înaintea prezenței Domnului.Ioan a privit cu atenție scenele care se desfășurau înaintea lui. Privise la mare și văzuse o fiară ridicându-se din ea; apoi la pământ, și a văzut ridicându-se a doua fiară. Dar acum se deschide capitolul 14 și vederea îi este îndreptată spre Muntele Sion, și acolo Îl vede pe Miel, pe care Îl văzuse mai înainte în capitolul 5. Ce schimbare frumoasă! Nu mai este fiara cu arătarea ei ciudată și fioroasă sau a mielului fals care are un balaur în inimă, ci adevăratul Miel, care este în adevăr Fiul Tatălui, stând pe Muntele Sion, care este simbol al harului regesc, singura speranță a oricărui om. Așa fiind lucrurile, ni se permite să-i vedem și pe alții asociați cu El.