Versetul zilei

Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.

Proverbele 13:20 (VDC)

Apocalipsa 13:1 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 07 Ianuarie 2017

Apocalipsa 13:1

    Fiara care se ridică din mare, cu zece coarne și șapte capete

    Nu poate fi îndoială, gândim, că perioada de trei ani și jumătate menționată în diferite feluri în acest pasaj este timpul necazului cel mare. Va fi un timp când diavolul va fi izgonit din cer și de aceea el își va concentra mânia asupra pământului; de asemenea, așa cum vom vedea îndată, va fi timpul când mânia lui Dumnezeu este vărsată pe pământ: o situație deosebit de serioasă. Va fi de asemenea timpul când fărădelegea și nelegiuirea omenească se vor ridica la înălțimi uriașe și, ca rezultat, asupririle cât mai îngrozitoare se vor institui. Capitolul 13 ne aduce înainte cele două căpetenii omenești, instrumente ale puterii Satanei, prin care se vor împlini aceste rele.Ioan este dus acum în duhul său pe nisipul mării și din mare se ridică o fiară sălbatică. Această fiară are trăsături care sunt în mod clar în legătură cu cea de a patra fiară văzută în viziune de Daniel, în capitolul 7, și cu balaurul roșu despre care am amintit în capitolul precedent. Simbolismul nu este neclar. Din marea neastâmpărată, tulburată a națiunilor iese imperiul roman în forma lui de la sfârșit. Pentru semnificația celor șapte capete și a celor zece coarne putem vedea cele spuse în capitolul 17.8-13. Aici este suficient să notăm că în cazul balaurului diademele erau pe capul lui; în cazul fiarei, ele sunt pe coarnele ei. Capetele semnifică formele variate pe care puterea conducătoare și-a asumat-o de-a lungul anilor și, oricare ar fi fost ele, diavolul a pretins să poarte diadema; și de fapt el a dominat scena. Când puterea romană reapare în zilele din urmă, ea va fi în forma a zece regate, și fiecare rege va pretinde o diademă sub domnia fiarei.