Apocalipsa 12:11-12

　　　　Biruința prin sângele Mielului (12.11)

　　　　Dar aici anumiți ‟frațiˮ sunt avuți în vedere în mod special. Ei l-au învins, pe el și acuzațiile lui, mai întâi prin sângele Mielului. Având în vedere dreptatea, nimic altceva n-ar putea face față acuzațiilor, după cum știm foarte bine. Dar în al doilea rând, din punct de vedere practic ei l-au învins pentru că s-au alipit de cuvântul mărturiei lor, chiar până la moarte. Asemenea Stăpânului lor, însă numai într-un sens mai puțin important, moartea lor n-a fost înfrângerea lor, ci biruința lor.

　　　　Bucurie pentru cer, vaiet pentru pământ (12.12)

　　　　Cerurile se bucură de izgonirea diavolului, însă căderea lui înseamnă vaiet pentru pământ și mare; aceasta, așa cum înțelegem, pentru oameni în general, și în națiunile cu o oarecare stabilitate, și în comunitățile nestatornice, dezorganizate. Diavolul își va da seama că, dacă nu și-a putut menține poziția în cer, nu va fi în stare s-o mențină nici pe pământ. Timpul îi este scurt și aceasta îi stârnește o mare mânie, care, pentru că nu poate s-o facă să izbucnească direct spre Dumnezeu, va fi împotriva tuturor celor ce Îl reprezintă pe El pe pământ. Rămășița credincioasă, simbolizată de femeie, devine obiectul special al urii sale care persecută.