Apocalipsa 1:12-18

　　　　Fiul Omului văzut de Ioan în gloria Sa de Judecător (1.12-13)

　　　　După ce a auzit glasul puternic ca de trâmbiță, Ioan s-a întors să vadă Persoana măreață care l-a rostit și astfel a fost adus față în față cu Domnul și i s-a dăruit să-L vadă pe Acela pe care Îl cunoscuse mai înainte atât de bine pe pământ, dar acum arătat într-un caracter și în mijlocul unor împrejurări care îi erau cu totul noi.Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuși lui Ioan ca ‟Fiu al Omului”. Acesta nu era un titlu necunoscut lui Ioan, pentru că Isus în zilele Sale pământești vorbise despre Sine în felul acesta. Ce era nou era faptul că Fiul Omului Își schimbase condițiile smeririi Sale cu starea Sa în glorie. Ioan tocmai primise sarcina a scrie într-o carte ce a văzut, și a făcut lucru acesta cu credincioșie. Pe parcursul acestei cărți el descrie o mulțime de lucruri care au trecut prin fața ochilor lui, însă toate depind de această dintâi viziune minunată a Fiului Omului în gloria Sa de judecător. Însăși cuvintele Domnului fuseseră că Tatăl I-a dat Lui autoritatea să judece ‟pentru că El este Fiul Omului” (Ioan 5.27).

　　　　Descrierea Fiului Omului (1.13-17)

　　　　Descrierea care ne este dată în versetele 13-17 ne vorbește în întregime despre judecată. Altădată Ioan stătuse la pieptul lui Isus la cină, acum pieptul Lui se arată în alt fel, încins cu un brâu de aur. Capul Lui era ca al ‟Celui Bătrân de zile” din Daniel 7, în prezența Căruia ‟s-a ținut judecata și s-au deschis cărțile”. Ochii simbolizează inteligența și discernământul, iar ochii Lui erau ca o flacără de foc, nu numai pentru a face deosebire, dar și pentru a rezolva toate lucrurile în mod perfect. Tot așa, picioarele Lui, care vin în contact cu pământul, și sub care sunt puse toate, erau ca arama strălucitoare, arzând într-un cuptor, întocmai cum altădată arama altarului strălucea sub focul jertfelor. Glasul Lui era plin de autoritate și de măreție, irezistibil ca vuietul furtunii oceanului.‟Mâna dreaptă” vorbește despre putere. Vorbirea Lui era ca ‟o sabie ascuțită cu două tăișuri”, adică hotărârile Lui aveau toată puterea de acțiune a cuvântului lui Dumnezeu. În final, toată înfățișarea Lui era ca soarele care strălucește în puterea lui, prea luminos pentru ochii muritori. Nu este de mirare că în prezența aceasta a Lui – Fiul Omului ridicându-Se pentru judecată, investit cu autoritatea gloriei Dumnezeirii – Ioan a căzut la picioarele Lui ca mort.

　　　　Harul Lui tot atât de măreț ca și gloria Lui

　　　　Dar deși el era un slujitor, și de aceea supus cercetării judecății, Ioan era de asemenea un sfânt, și prin urmare un om căruia i s-a făcut parte de harul Său. Harul Său este tot atât de măreț ca și gloria Sa. Mâna Lui cea dreaptă care ținea cele șapte stele a fost pusă peste Ioan, de aceea el a putut fi ridicat și întărit ca să primească și să scrie viziunile prin care avea să fie transmisă revelația. ‟Nu te temeˮ a fost cuvântul care i-a dat siguranță.

　　　　Gloria Domnului Isus arătată în trei feluri prin cuvintele Lui (1.17-18)

　　　　Gloria judecătorească a Domnului a fost arătată în viziune; avem gloria Sa prezentată în cuvintele Sale, în trei feluri. Întâi, gloria Dumnezeirii. El este ‟Cel dintâi și Cel din urmă, și Cel viuˮ. Compară aceste cuvinte cu versetul 8, unde Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Se numește pe Sine ‟Alfa și Omegaˮ, Începutul și Sfârșitul. Nimeni altcineva nu poate fi ‟Cel dintâiˮ sau ‟Începutulˮ, decât dacă este o Persoană în unitatea Dumnezeirii: Isus este Dumnezeu.În al doilea rând este gloria răscumpărării, a morții și a învierii. El ‟eraˮ sau ‟a devenitˮ mort, dar acum este ‟viu în vecii vecilorˮ. Cel care este revelat ca Judecător universal, a gustat El Însuși judecata și moartea, și a înviat mai presus de puterea ei în viața de înviere.În al treilea rând este gloria stăpânirii. Moartea și Locuința morților (hadesul) sunt cei mai mari dușmani ai omenirii păcătoase, reprezentanți ai blestemului sub care i-a adus păcatul. Având cheile, El este Stăpânul absolut al acestor doi. În felul acesta Isus Se prezintă pe Sine Însuși în Dumnezeirea Sa; în starea Sa de înviere, răscumpărarea fiind împlinită; El este Stăpân absolut al vechilor dușmani ai omului.