Apocalipsa 11.16-18

　　　　Închinarea și mulțumirea aduse de cei 24 de bătrâni (11.16-18)

　　　　Versetele 16-18 ne dau reacția celor 24 de bătrâni – sfinții cerești – în fața acestui punct culminant uimitor. Cel dintâi lucru este închinarea lor. Astăzi sunt mulți oameni care se consideră pricepuți în ale religiei, a căror reacție este critica atunci când aud că împărăția lui Dumnezeu este introdusă prin dreaptă judecată. În cer aceasta va provoca nu critică, ci închinare. Acesta este un fapt izbitor.Aceasta se unește cu mulțumirea. Ei se adresează lui Dumnezeu cu numele cu care El Se revelase în vechime, ca Stăpân peste oameni și peste națiuni – Iahve, Elohim, El Șadai, Cel Veșnic – nimic fiind înainte de El; nimic dincolo de El, suprem și care nu Se schimbă. De noi, El este cunoscut ca Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, dar acest nume al dragostei și al relației apropiate nu s-ar potrivi aici, unde sunt arătate faptele Sale în judecată. Împărăția Lui este autoritate plină de dreptate, și nu harul Său mântuitor așa cum este acum înaintea noastră.

　　　　Sumar al celor ce vor fi când Dumnezeu Își stabilește împărăția (11.18)

　　　　Versetul 18 face într-un mod remarcabil un sumar al lucrurilor care vor avea loc când Dumnezeu Își stabilește împărăția. Ele nu sunt menționate într-o ordine cronologică, cum am fi fost înclinați noi să facem. De exemplu, judecata morților nu are loc decât la sfârșitul împărăției de o mie de ani, așa cum ne arată capitolul 20.12. Versetul acesta 18, însă, exprimă rezultatele obținute, întâi în mânie, apoi în judecata care face deosebire între oameni, și nu ordinea în care se vor îndeplini ele. Fiecare propoziție este demnă de o cercetare atentă.Când Domnul nostru și Hristosul Său iau împărăția ca să domnească în veci de veci, ‟națiunile s-au mâniatˮ. Afirmația aceasta este suficientă ca să dărâme cu totul ideea falsă că evanghelia va converti lumea, încât împărăția va fi stabilită ca rod al efortului evanghelizării și națiunile se vor bucura s-o vadă. Dimpotrivă, împărăția va fi stabilită ca rezultat a venirii mâniei lui Dumnezeu. Aceasta ne spune aceeași istorie și se potrivește de asemenea cu Psalmul 2. Când perioada evangheliei se termină și vine mânia, aducând cu ea judecata dreaptă, ea se va extinde pe o perioadă lungă, sfârșindu-se numai în ‟timpul când vor fi judecați cei morțiˮ - scena finală a mâniei, după cum am văzut.Dar atunci, la fel ca și la revărsarea mâniei peste răul dovedit, va fi o condiție de amestec în care este necesar să se facă deosebire între lucruri. Aceasta fusese prevăzută de Domnul nostru în Matei 13.41-43, iar aici este împlinită. Profeții, sfinții, cei ce se tem de Dumnezeu își vor avea răsplata în gloria împărăției, în timp ce cei care distrug pământul vor fi ei înșiși distruși.Orice păcat este distructiv într-un fel sau altul. Când omul a devenit tot mai inventiv și mai independent, puterile lui de distrugere au crescut. Dar bazându-se pe toate aceste puteri ale distrugerii fizice și materiale, arătate acum deosebit de mult, se face propaganda distrugătorului însuși – înșelătorul, tatăl minciunii. Adevărata rădăcină a răului este aici. Elementul esențial al forței distructive se află în domeniul minții, nu al materiei: în falsa religie, în falsa filosofie are se preface a fi știință, dar în realitate este ‟o știință pe nedrept numită astfelˮ (1 Timotei 6.20). Aceste idei false se întind în domeniul moral, politic, chiar și în lumea materială, și astăzi sunt conducători stăpâniți de ele. ‟Cei care distrug pământulˮ sub pretextul îmbunătățirii condițiilor, fie materiale, sociale sau religioase, devin tot mai numeroși și plini de putere.Stabilirea împărăției glorioase a Domnului nostru va însemna distrugerea tuturor acestora. Apoi în sfârșit va începe veacul de aur al pământului.