Apocalipsa 1:1

　　　　Revelația lui Isus Hristos pe care Dumnezeu I-a dat-o (1.1)

　　　　Cartea aceasta este “revelația lui Isus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o”, adică descoperirea lucrurilor care vor avea loc, pentru că înțelesul pe care-l are revelația sau apocalipsa este descoperirea. Desigur, este adevărat că descoperirea acestor lucruri de viitor depinde în întregime de revelația lui Isus Hristos în Gloria Sa, dar primul înțeles este că Dumnezeu I-a dat lui Isus această descoperire a lucrurilor viitoare pentru ca El să le arate robilor Săi. Fiecare propoziție din versetul 1 este demnă să fie luată în seamă cu atenție.

　　　　Revelație dată celor ce sunt robii Săi (1.1)

　　　　Este de remarcat, mai întâi, că despre revelația aceasta se spune ca fiind dată lui Isus mai degrabă decât a-și avea originea în El. El este prezentat deci ca slujitor al voii și al planului lui Dumnezeu, așa cum este în evanghelia după Marcu, și în această evanghelie aflăm pasajul în care El spunea că nu știa ziua și ceasul venirii Sale. Aici, de asemenea, El este Slujitorul lui Dumnezeu care face cunoscut lucrurile viitoare așa cum I-au fost date.Pe lângă aceasta, Ioan, care a primit de la El revelația, vorbește despre sine nu ca de un apostol, ci ca de un rob, iar cei cărora le-o transmite nu sunt numiți sfinți, ci robi. Era un timp când starea de sărăcie spirituală devenea pronunțată, încât în timp ce sunt mesaje către adunări – care arată această lipsă – revelația este dată celor care sunt în adevăr robi ai lui Dumnezeu și care de aceea o vor înțelege. Este un fapt care rămâne până în ziua aceasta că oamenii care nu s-au întors la Dumnezeu și sunt creștini de nume n-o apreciază, dacă n-o consideră chiar absurdă; iar credincioșii care sunt plini de gândirea lumii nu sunt folosiți de ea.

　　　　Revelație făcută cunoscut printr-un înger, prin semne (1.1)

　　　　O altă trăsătură de remarcat este caracterul indirect în care este dată această revelație. Dumnezeu I-a dat-o lui Isus, și Isus i-a dat-o prin semne lui Ioan, nu direct, ci prin îngerul Său. În plus, El nu i-a spus-o direct, i-a ‟arătat-o prin semne”. În evanghelie, Ioan folosește cuvântul ‟semn” pentru minunile făcute de Domnul Isus. Aici este un verb format din aceeași rădăcină. El a arătat prin semne aceste lucruri lui Ioan; și aceasta dă caracterul acestei cărți. Profeția este transmisă nu într-un limbaj simplu literal, ci în simboluri sau semne. Toate acestea sunt desigur ca să ne facă să înțelegem că este o rezervă în metoda revelației, potrivită cu lipsurile care începuseră să se arate în adunare. Cât de diferită era metoda acelor revelații făcute mai de timpuriu lui Pavel, ca de exemplu în Fapte 26.16-18; 2 Cor. 2.1-4; 1 Tes. 4.15-17.

　　　　Revelație a unor lucruri care au să se întâmple în curând (1.1)

　　　　Lucrurile arătate prin semne sunt de așa fel încât ‟trebuie să se întâmple în curând”. Expresia aceasta ne ajută să înțelegem că mesajele către adunările din capitolele 2 și 3 au o semnificație profetică. Cele adresate adunării din Efes erau la începutul care avea să aibă loc când Ioan primea profeția, care ne conduce direct la venirea Domnului și chiar la starea veșnică. Cititorul este avertizat prin aceasta să nu ia atitudinea pe care o avuseseră iudeii când au primit profețiile lui Ezechiel. Atunci ei spuseseră: ‟Viziunea pe care o vede el este pentru zile îndepărtate și el profețește despre timpuri îndepărtate” (Ezec. 12.27). Este o tendință înrădăcinată în inimile noastre de a evita tăria pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu, nu tăgăduindu-l, ci împingându-l la o asemenea distanță în viitor încât pare potrivit să fie ignorat.