Apocalipsa 10:1-4

　　　　Continuarea evenimentelor după sunarea trâmbiței de către al șaselea înger

　　　　Istorisirea lucrurilor care se vor întâmpla în timpul trâmbiței a șasea și a celui de al doilea ‟vaiˮ nu se sfârșește cu capitolul 9. Avem să citim în continuare până în capitolul 11.14 și astfel vom ajunge la cuvintele ‟al doilea vai a trecutˮ. După deschiderea celei de a șasea peceți (6.12) și din pricina rezultatelor imediate, a avut loc acțiunea îngerilor redată în capitolul 7 și în primele versete ale capitolului 8, ca un fel de anexă a ei. Până acum a fost redată acțiunea îngerilor și felul în care o mărturie pentru Dumnezeu va fi dată pe pământ, ca o anexă înainte de a suna cea de a șaptea și ultima trâmbiță.Partea de la urmă a capitolului 9 ne-a arătat starea de lucruri printre oamenii răzvrătiți care cu greu ar putea fi întrecută în stricăciunea ei. Capitolul 10 se deschide cu o viziune a unui Înger cu o măreție și glorie specială, care anunță un sfârșit rapid al lucrărilor misterioase pe care Dumnezeu le are cu pământul. În felul acesta ultima nenorocire care va cădea pe pământ este precedată de o înștiințare solemnă dată în îndurarea lui Dumnezeu.

　　　　Măreția Îngerului Domnului care face să sune cele șapte tunete (10.1-4)

　　　　În acest Înger puternic Îl vedem din nou pe Cel care altădată Se arăta ca fiind prezența Îngerului lui Iahve – Domnul nostru Isus Hristos. Descrierea Lui în versetul 1 se aseamănă foarte mult cu cea redată în capitolul 1.14-16. Nimeni altul nu are fața ca soarele. Norul și curcubeul și stâlpii de foc sunt caracteristice Dumnezeirii. Pe lângă acestea, glasul Lui era foarte puternic și plin de măreție, și își are ca ecou cele șapte tunete, care vorbesc desigur despre realizarea judecății viitoare. Pecețile, trâmbițele, potirele fac să fie toate cunoscute public, dar tunetele nu sunt terminate de vreo anumită comandă. Este un gând solemn că, deși multe detalii ale judecăților divine ne sunt descoperite, trebuie să fie și judecăți dincolo de tot ceea ce ni s-ar putea face cunoscut.