Versetul zilei

Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!

Psalmul 51:10 (VDC)

Apocalipsa 10:1-11:13 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 03 Decembrie 2016

Apocalipsa 10:1-11:13

Capitolele 10 şi 11.1-13 se intercalează între a şasea şi a şaptea trâmbiţă, aşa cum capitolul 7 forma o paranteză între a şasea şi a şaptea pecete. Din nou Hristos apare sub înfăţişarea unui „alt înger“, aici de asemenea însoţit de semne de har. Norul în care este învăluit şi stâlpii de foc pe care stă amintesc de grija pe care i-a purtat-o Dumnezeu lui Israel în pustie (Exod 13.21,22). Curcubeul (comp. cu cap. 4.3) vorbeşte despre legământul lui Dumnezeu cu pământul (Geneza 9.13). Promisiunile Sale sunt în felul acesta amintite indirect. Dar Hristos posedă şi atributele autorităţii: faţa Lui este asemănătoare cu soarele şi El Îşi revendică drepturile de a stăpâni lumea. Într-o mână El are „o carte mică deschisă“ (v. 2), reprezentând o scurtă profeţie descoperită deja în Vechiul Testament. Este vorba despre cea de-a doua „jumătate a săptămânii“ necazului celui mare (Daniel 9.27), în timpul căreia Dumnezeu mai recunoaşte încă templul, altarul şi pe „cei care se închină acolo“. Un detaliu remarcabil, aceşti trei ani şi jumătate sunt evaluaţi în luni (42), pentru a vorbi despre asuprire (cap. 11.2), dar de asemenea în zile (1260), pentru a măsura mărturia rămăşiţei credincioase. Dumnezeu a socotit fiecare din aceste zile şi ştie ce reprezintă, ce curaj şi ce suferinţe implică (Psalmul 56.8).