Amos 9:1-15

„Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; pentru că ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7). Capitolele anterioare ne-au arătat ce semănase Israel, astfel că sinistra recoltă nici n-ar trebui să ne surprindă. Cea din urmă viziune a lui Amos este de departe cea mai teribilă. Îl zăreşte pe Domnul în picioare pe altar, ordonând masacrul final. Nimeni nu va scăpa. Goana nebună a celor vinovaţi ne aminteşte de Psalmul 139 (comp. v. 2 cu Psalmul 139.8). Acest psalm însă ne istoriseşte esenţialmente experienţa unui credincios fugărit de lumină, în timp ce aici, dimpotrivă, este vorba de păcătoşi urmăriţi pentru a fi judecaţi. Totuşi, această încheiere nu este şi concluzia cărţii. Începând cu versetul 8 intră în scenă harul. În urma vânturării poporului prin ciur, toată pleava a fost înlăturată, dar nu s-a pierdut niciun grăunte (v. 9). La momentul hotărât, Dumnezeu va arăta că Şi-a păstrat aleşii. Versetele de la 11 la 15 descriu restabilirea şi binecuvântarea finală. Atunci toate lucrurile Îi vor fi supuse lui Hristos.Răscumpăraţi ai Domnului, noi nu Îl vom întâlni ca pe Judecătorul aflat în picioare pe altar, potrivit viziunii lui Amos! Îl vom vedea încununat cu glorie şi cu onoare, aşezat, la dreapta lui Dumnezeu (Evrei 2.8,9). Şi, prin credinţă, noi deja Îl contemplăm în felul acesta.