Amos 9

Apoi, Amos 9 este încununat de viziunea Domnului stând pe altar pentru a executa El Însuși, fără nici o amânare, judecata. „Loveşte capitelul, ca să se clatine pragurile şi zdrobeşte-l în bucăţi peste capetele tuturor; şi voi ucide cu sabia pe ultimul dintre ei; acela dintre ei care fuge nu va scăpa prin fugă şi acela dintre ei care scapă, nu va fi scăpat“. Nu mai este vorba să fie stropit tocul ușii cu sângele mielului pascal, ci, dimpotrivă, tocmai poporul Său este acum ținta distrugerii. Yahve nu mai este văzut aici ca oprindu-Și mâna și trecând peste poporul Său, nici nu îi judecă pe alții în mânia Lui și îi pedepsește nu pe egipteni, nici pe cei dintre națiuni, ci pe Israel. Ce imagine solemnă și ce cuvânt solemn! Această temă este urmărită pe parcursul întregului capitol, în care Domnul declară că, după cum este cu ochii asupra împărăției păcătoase pentru a o nimici de pe fața pământului, tot așa, pe de altă parte, nu va nimici casa lui Iacov, ci va porunci, cu toate că ei vor fi risipiți pe tot pământul, și nu va permite măcar grăunte dintre ei să se piardă.

Împărăția care a început în păcat și a continuat în păcat trebuie să piară. Nu există nici o perspectivă de restaurare a împărăției întemeiate de Ieroboam, dar Yahve promite intervenția îndurării (nu numai pentru Iuda) ci pentru „casa lui Iacov“. Când Se va ocupa de restaurarea finală. Dumnezeu îi va aduna pe toți cei risipiți din Israel la fel ca și pe toți cei risipiți din Iuda. Pleava, bineînțeles, trebuie să piară în foc, dar sămânța adevărată pe care a semănat-o Domnul nu va cădea la pământ. „Toţi păcătoşii poporului Meu vor muri prin sabie, cei care zic: «Nu ne va atinge, nici nu ne va ajunge răul»“. Nu este judecata eternă a morților înviați ci o judecată divină asupra celor vii din această lume, nu în perioada când este vestită evanghelia, ci după aceea, judecata fiind executată în vederea împărăției Domnului pe pământ cu putere și glorie. Excluderea puterii lui Satan asupra omului pe pământ și manifestarea publică a împărăției Domnului nostru și a Hristosului său sunt, în mod foarte trist, ignorate de teologia actuală, fie ea catolică sau protestantă, arminiană sau calvinistă. Aceasta duce la o lacună importantă atât în glorificarea lui Hristos cât și în interpretarea corectă a scripturii. Este greșit atât față de El, care nu a mințit niciodată, cât și față de sfinții Săi, care au mare nevoie de aceasta, mai ales aceia care sunt cufundați în nesiguranța generată de acest sistem de învățătură. Deoarece, dacă cuvântul divin poate da greș cu privire la restaurarea lui Israel și la întâietatea lor în glorie în țară și la fericirea universală a națiunilor, cum poate atunci un credincios să se încreadă că are viața eternă și cum poate avea încredere în privilegiile creștinului și ale bisericii? Prin această eroare este distrusă simetria dispensațiunilor lui Dumnezeu pentru orice minte capabilă să înțeleagă calea lor în ansamblu.

Dar nu numai că se declară că Dumnezeu va păstra ceea ce este de la El în ziua aceea solemnă din viitor, ci și „voi ridica locașul cel căzut al lui David“. El nu va permite doar o stare înfloritoare a lui Iuda și a lui Israel ca puteri separate, ci le va reuni și va restabili drepturile în împărăția unită. „În ziua aceea, voi ridica locaşul cel căzut al lui David şi-i voi închide spărturile“. Așa slab cum era acel cort, ba încă și căzut, Dumnezeu îl va ridica în ziua aceea în care cel puternic și înalt și mândru trebuie să cadă. El le va zidi spărturile, deoarece ei au avut multe spărturi provocate de slăbiciunile interne și de violențe externe. Va lua ruinele lui David și le va zidi ca în zilele din vechime „ca ei să stăpânească rămăşiţa Edomului şi a tuturor naţiunilor peste care este chemat Numele Meu, zice Yahve, care face aceasta“. Acesta este principiul binecunoscut aplicat de Iacov la consiliul de la Ierusalim cu privire la recunoașterea națiunilor ca fiind sub evanghelie fără a fi circumciși. Argumentul lui era că ei nu trebuiau să devină evrei pentru a căpăta binecuvântarea lui Dumnezeu și a purta numele Lui. Deoarece circumcizia i-ar fi făcut să nu mai fie dintre națiuni ci să devină evrei. Dar acum Dumnezeu nu face evrei ci creștini. De aceea era complet greșit să fie forțați să se circumcidă aceia dintre națiuni care credeau.

Pe de altă parte, Yahve nu a ridicat încă acest cort al lui David, și apoi nu numai aceasta este tot ce vrea să spună Iacov citând acest pasaj. Nici el și nici vreun alt apostol nu a spus vreodată că biserica lui Dumnezeu este același lucru cu cortul lui David. Tot sistemul care le identifică pe acestea două este străin de scriptură și opus ei. Numai obiceiul părinților bisericii de a face alegorii a dus la invenția că Sionul sau Ierusalimul sau Iuda sau Israel înseamnă biserica. Dar această eroare scade demnitatea noastră și îl privează pe poporul din vechime al lui Dumnezeu de speranțele care îi sunt rezervate prin providența lui Dumnezeu în pofida necredinței lor din prezent. Dumnezeu îi va binecuvânta cu siguranță pe evrei în final și numele Lui va fi chemat peste națiuni. Nici cel mai încăpățânat fariseu nu poate nega dovada adusă de Iacov pentru aceasta. Dacă Dumnezeu a găsit acum plăcerea de a chema numele Lui peste națiuni prin evanghelie, cine oare poate să creadă în profeți și să nege acest principiu? Chiar scripturile lor sunt de acord cu privire la aceasta și se opun spiritului îngust care i-ar face evrei pentru ca peste ei să fie chemat numele Lui. Nici un israelit nu va putea concepe că Dumnezeu a înălțat atunci cortul căzut al lui David și să nege că Dumnezeu a spus că numele Său va fi chemat în ziua aceea viitoare peste toate națiunile. Iar faptul că unul dintre națiuni este chemat acum cu numele Lui este în acord cu aceasta și nu este inconsistent. El a citat faptul din versiunea Septuaginta ca fiind în acord cu principiul general prezentat de profeți că toate națiunile vor fi chemate cu numele lui Yahve. Aceasta este cu adevărat caracteristica zilei milenare, cânt tot Israelul va fi mântuit și va moșteni rămășița până și a celor mai înverșunați vrăjmași ai lor împreună cu toate națiunile. Fără-ndoială, când se vor împlini acestea, națiunile vor fi supuse pentru totdeauna și împărăția lui Yahve va fi pe tot pământul, deși va fi, bineînțeles, împărăția cerurilor. Apostolul a citat atunci acest text numai pentru aplicația prezentă spre a confirma primirea celor dintre națiuni fără a mai fi circumciși, ceea ce este indiscutabil.

Restul profeției spune despre restaurarea binecuvântată a poporului în țara lor prin îndurare și spre lauda lui Yahve. „Iată, vin zile, zice Yahve, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel care calcă struguri pe semănător şi munţii vor picura must şi toate dealurile se vor topi. Şi voi întoarce captivitatea poporului Meu Israel; şi ei vor reconstrui cetăţile pustiite şi le vor locui; şi vor planta vii şi vor bea vinul lor; şi vor face grădini şi le vor mânca rodul. Şi-i voi sădi în ţara lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara lor pe care le-am dat-o, zice Yahve Dumnezeul tău!“ Cu siguranță va fi o zi de binecuvântare pentru sufletele tuturor celor care sunt născuți din Dumnezeu, dar descrierea profetului, cu toate că spune despre lucruri care nu se încadrează în ceea ce este natural, nu se referă la lucruri cerești ci la pământ, care va fi atunci cu adevărat sfera binecuvântărilor nelimitate ale lui Dumnezeu și nu va fi nimic care să fie rău sau să prezinte un pericol pentru om. Nu este în nici un caz o imagine simbolică a căii credinței care este străbătută prin puterea Duhului Sfânt mergând împotriva cursului lumii. Atunci Satan va fi legat și Domnul va domni nu în secret ci în mod vizibil, cu dreptate și fiind onorat, iar nedreptatea, dacă se va manifesta pentru o clipă, va fi rapid suprimată și judecată. De aceea sunt folosite simbolurile naturale pentru a ilustra abundența pe pământ atunci când Răscumpărătorul va manifesta mărinimia creatorului. Este o amăgire când un creștin citește un asemenea pasaj având în vedere situația lui. Poate fi justificată o aplicare în principiu pentru a ilustra harul bogat al lui Dumnezeu, dar trebuie să fim atenți să nu lăsăm ca asemenea folosiri ale textului să ducă la negarea sensului său direct și deplin și a țelului Duhului Sfânt.

S-a remarcat bine că Amos, profet din Iuda dar cu misiune în Israel, își alătură profeția lui celei a lui Ioel, a cărui slujbă a fost în special în legătură cu Iuda și Ierusalimul, ei identificându-și astfel lucrarea și mărturia (Amos 1.2). Iată încă un exemplu, deși Amos, evident preluând promisiunile date la sfârșitul lui Ioel, merge și mai departe când spune că dealurile nu numai că vor curge lapte ci se vor topi (versetul 13).

Dar nu este înțelept să desconsideri lucrurile pământești ale acelei împărății, care acum este numai spirituală și cerească, dar care, în ziua în care se va arăta gloria Domnului, va cuprinde și cerurile și pământul. Dacă cea mai măruntă insectă sau cel mai mic fir de iarbă ar fi exclus de la reconcilierea cu El, atunci vrăjmașul va avea o victorie asupra lui Dumnezeu și a Hristosului Său, ceea ce nu se poate. De aceea aducerea înapoi a captivității lui Israel trebuie înțeleasă în semnificația ei evidentă, deși în acea zi cu siguranță cei spirituali vor fi și pământești. A interpreta aceasta în mod exclusiv ca fiind cu privire la bisericile lui Hristos este o orbire care poate fi calificată ca o „alchimie înșelătoare“ care este folosită de cei fără scrupule pentru a șterge încarnarea și ispășirea lui Hristos și toate celelalte lucruri de temelie. ȘI născocitorii de alegorii nu au mijloace sigure prin care să poată susține asemenea principii. Întoarcerea parțială din Babilon este un semn al viitoarei restaurări complete în ziua lui Yahve, după cum este și condiția necesară pentru venirea Lui și lucrarea respinsă care a făcut ca promisiunile să fie asigurate prin moartea și învierea Lui. Împlinirea deplină este exact inversul a ceea ce a luat sfârșitul la venirea Lui, deoarece El va veni din nou și Israel va spune: Binecuvântat este Cel care vine în numele lui Yahve. Și se vor bucura din plin de îndurările lui David. Aceasta nu ia nimic din binecuvântările bisericii, îi dă mult lui Israel și Îl glorifică pe Hristos în toți. Dar eroarea nu numai că este nedreaptă față de cuvântul lui Dumnezeu și față de poporul Lui din vechime, ci este și un fals periculos deoarece tinde să orbească creștinătatea, punându-i înainte speranța unui triumf universal și perpetuu, pentru ca să nu vadă judecata care va veni pentru păcatele ei și pentru apostazia care se apropie.