Amos 7:1-17

În capitolul 3.7, Domnul promisese că nu va face nimic înainte să-Şi descopere taina robilor Săi, profeţilor. Îl informează deci pe Amos de intenţiile Sale, iar la această marcă a încrederii, profetul răspunde, precum Avraam altădată, printr-o mijlocire stăruitoare (Geneza 18.17-23). Vorbeşte cu libertatea celui care-L cunoaşte îndeaproape pe Dumnezeul său: Pedeapsa Ta nu este prea grea? Nu uita că Iacov este mic (Însuşi Dumnezeu îl numeşte un viermişor în Isaia 41.14). Exact pe dos faţă de lăudăroşia sărmanului popor, care pretindea: „Nu ne-am luat noi putere prin tăria noastră?“ (cap. 6.13).După ce pledase pentru poporul lui într-un fel atât de mişcător, Amos este tratat drept conspirator de către unul dintre şefii religioşi. Cât de mult se aseamănă el cu Isus, Cel pe care preoţii Îl acuzau înaintea lui Pilat: „Pe Acesta L-am găsit pervertind naţiunea noastră…“ (Luca 23.2)!Departe de a se mânia sau de a revendica onoarea datorată unui profet, Amos îşi recunoaşte cu plăcere originea umilă. Autoritatea sa îi era conferită nu prin naştere, nici prin educaţie, ci exclusiv printr-o chemare divină (comp. cu Galateni 1.1). Apoi îl anunţă pe preotul necredincios la ce să se aştepte din partea Domnului.