Amos 7

Mijlocirea profetului, adică a Duhului lui Hristos care era la lucru în el, a cărei eficacitate avea de fapt la bază suferinţele lui Hristos (Psalmul 18) au oprit calamităţile. Dar acum Yahve se ridica pentru judecată, având firul cu plumb în mână, şi nimic nu-L mai putea opri: Israel trebuia să cadă împreună cu casa lui Iehu, ceea ce s-a şi întâmplat. Poate că judecăţile precedente se aplică la căderea casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat şi casei lui Ahab, pentru că Israel s-a ridicat după fiecare din aceste evenimente, dar nu şi după căderea casei lui Iehu. O asemenea profeţie nu se potrivea deloc în locul de închinare al împăratului pentru că o religie rânduită prin politica omului fără teamă de Dumnezeu nu poate suferi mărturia adevărului. Betelul era casa împărăţiei, iar preotul de acolo i-a raportat totul împăratului. Să plece în Iuda profetul! Pentru că acolo era recunoscut Yahve şi el putea vesti adevărul, dar la Betel nu era locul pentru asemenea adevăruri neplăcute. Acolo împăratul dispunea în chestiunile religioase: omul era stăpân. Dar Yahve nu renunţă la drepturile lui. Amos nu era profet, nici fiu de profet: nu avea o funcţie pe care să i-o fi dat vreun om, nici nu lucra după dorinţa inimii lui, ci Yahve, cu voinţa Lui suverană, îl pusese să vorbească, şi el rostea cuvântul lui Yahve. Preotul care i se opunea avea să sufere consecinţele pentru îndrăzneala lui, iar Israel avea să fie cu siguranţă dus în captivitate.