Amos 6
Amos 6 este un nou apel al lui Yahve la cei care se amăgeau că erau în siguranță, cu un avertisment cu privire la durerea care avea să vină cu siguranță. „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion şi care sunt în siguranţă pe muntele Samariei, cei renumiţi ai celei dintâi dintre naţiuni, la care vine casa lui Israel!“ Aici li se arată că mijloacele naturale nu îi pot scăpa de judecata lui Dumnezeu, și nici poziția lor de onoare deasupra celorlalte națiuni nu îi poate scăpa. „Treceţi la Calne şi vedeţi! Şi de acolo duceţi-vă la Hamatul cel mare şi coborâţi la Gatul filistenilor! Sunt ele mai bune decât împărăţiile acestea? Ori este hotarul lor mai mare decât hotarul vostru?“ Calne era în estul îndepărtat, un oraș antic cu o istorie continuă (comparați cu Gen. 10.10 și Isa. 10.9), iar Hamatul era un regat cananit la nord. Gatul era la vest. Unde mai erau acestea? Deci iată că Israel avea motive să se teamă fiind mai rău și mai vinovat decât ei. „Voi care îndepărtaţi ziua cea rea şi faceţi să se apropie scaunul violenţei; care vă culcaţi pe paturi de fildeş şi vă întindeţi pe aşternuturile lor şi mâncaţi mieii din turmă şi viţeii din mijlocul grajdului; care cântaţi după sunetul lirei şi inventaţi pentru voi instrumente muzicale, ca David; care beţi vin în cupe adânci şi vă ungeţi cu mirurile cele dintâi, dar nu vă întristaţi de spărtura lui Iosif!“ Astfel, și cei care pretind a dori ziua lui Yahve, și cei care nu îndrăznesc să privească în față „ziua cea rea“ pentru a asupri sau a se bucura fără nici un fel de remușcări, toți vor avea același sfârșit la judecata lui Dumnezeu, care în nici un caz nu se lasă batjocorit. De aceea, în versetul 7 li se spune că vor fi primii care vor merge în captivitate și că banchetul zgomotos (sau strigătele de petrecere) vor înceta. Ele se vor preschimba în jale și strigăte de disperare.
Profetul declară apoi, în mod solemn, ura pe care Dumnezeu o simte împotriva căilor lui Israel, care Îl dezonorează atât de mult pe El și care îi strică atât de rău pe oameni. „Yahve a jurat pe sufletul Său, zice Yahve Dumnezeul oştirilor: Nu pot suferi mândria lui Iacov şi-i urăsc palatele; de aceea, voi da cetatea şi tot ce este în ea. Şi va fi aşa: dacă vor rămâne zece oameni într-o casă, vor muri Şi unchiulg unui om, cel care îl va arde, îl va ridica, ca să scoată oasele din casă şi va zice celui care va fi în părţile dinăuntru ale casei: Mai este cineva cu tine? şi el va zice: «Nimeni». Şi el va zice: «Tăcere!» Pentru că nu putem aminti Numele lui Yahve! Pentru că, iată, Domnul porunceşte şi va lovi cu spărturi casa cea mare şi cu crăpături casa cea mică“. Este o scenă de dezastru total și disperare. În cele din urmă li se arată în mod izbitor cât de absurd era ca ei să aștepte alt rezultat al căilor lor decât nimicirea. „Vor alerga caii pe stâncă? Vor ara acolo cu boii? Pentru că aţi schimbat judecata în fiere şi rodul dreptăţii în pelin, voi, care vă bucuraţi pentru lucruri de nimic, care ziceţi: Nu ne-am luat noi putere prin tăria noastră? Pentru că, iată, casă a lui Israel, zice Yahve Dumnezeul oştirilor, voi ridica împotriva voastră o naţiune şi vă vor asupri de la intrarea Hamatului până la pârâul pustiului“. Asirianul îl va învăța minte pe Israel cu spini.